Am vrut să mă fac actriță

„A păi clar mergem la TukTuk atunci” îmi zice Maria Krause gânditoare când îi propun să fie primul partener Code 4 din această rubrică „Dar nu mâine că am cinci pisici de dus la vaccinat”. E sâmbătă seara, în Expirat și coaliția Fiecare Vot, cu care Code4 e în parteneriat, își sărbătorește observatorii.

Maria, expert ODIHR (Office for Democratic Institutions and Human Rights – organul de monitorizare a alegerilor al OSCE) și membru fondator al Fiecare Vot e prezentă la datorie și explică o schemă complicată prin care crede ea că ar putea face candidații la prezidențiale pagubă în detrimentul statului.

Două zile mai târziu mă întâlnesc cu Maria la mai sus numitul restaurant, pe o stradă adiacentă la Dorobanți. E destul de frig afară dar alegem să stăm totuși pe terasă, „să ne bucurăm de soare cât mai putem, că o să-l regretăm”.

O întreb pe Maria de ce m-a adus aici, în timp ce comandăm. Îmi răspunde că e restaurantul ei favorit – are mâncare bună și ingredientele potrivite, e mâncare tailandeză pe bune. E o terasă care reusește în același timp să se potrivească cu strada, dar și să fie un loc aparte.

„Chestia e că mie îmi place foarte mult mâncarea din sud-estul Asiei. O mai și gătesc acasă. Și e plăcut, după ce ai mâncat mâncarea la mama ei să o găsești reprodusă corect la tine în oraș”.

Nu pot să nu fiu de acord. Mâncarea e bună, și ambientul e plăcut, de la statuia lui Buddha cu ofrandă de flori la gardul de bambus viu cu glastre de ardei iuți între tulpini.

O rog pe Maria să-mi povestească viața ei. „De unde să încep, de la grădiniță?” mă întreabă. Maria e genul de om plin de anecdote, care vorbește (greu de crezut dar adevărat) chiar mai mult ca mine așa că asta ar trebui să fie interesant.

„E important să încep de la grădiniță pentru că acolo am avut primul conflict care m-a făcut să mă îndoiesc de regimul comunist.” Zice Maria cu o seriozitate foarte amuzantă.

Copil precoce la grădiniță care știa să citească, Mariei i s-a povestit de către educatoare un basm comunist, despre o ilegalistă de 18 ani condamnată la moarte care-i scrie o scrisoare revoluționară copilului pe care nu-l va avea niciodată. Scrisoare pe care, educatoarea adaugă, trebuie s-o învățați cu toții. „Învățatul” însemna aici mai mult, „internalizat lupta de clasă” și mai puțin „învățat pe de rost” dar mica Maria nu știa asta.

Ajunsă acasă, Maria realizează că a dat de belea. Trebuie să „învețe” scrisoarea dar nu are de unde să o găsească. După conversația cu părinții dilema se adâncește pentru că tatăl ei îi spune amuzat că dacă nu o învață e posibil să aibă probleme cu educatoarea dar dacă o învață o să aibă sigur probleme cu el. De educatoare mai scapi dar de proprii părinți?

Maria nu știa încă dar bunicul ei fusese deținut politic iar părinții erau urmăriți de securitate pentru origini și prietenii nesănătoase.

„Fiecare școală a fost mai bine tolerată de mine decât precedenta” spune Maria, care era la școală când a căzut regimul comunist.

A făcut liceul la Lazăr și a prins revoluția cu colegii în piața Universității.

„Ne-am reîntâlnit aproape toți la înmormântarea lui Coposu, încă ne întâlnim pe la proteste”.

După liceu Maria avea planuri mari:

„Am vrut să mă fac actriță, dar nu cred că am făcut rău că nu m-am făcut. Unu că am un defect de dicție evident și nimeni care graseiază atât de rău nu poate să devină actor. Și doi, că îmi place ce fac acum foarte mult”.

Maria a picat cu brio la Actorie așa că s-a reorientat temporar spre limbi străine.

„Am zis să nu stau de pomană și să merg la o facultate la care mă pricep. Am dat la Engleză-Germană. M-am gândit că nu oi pica eu fix la engleză, că germana o vorbeam de acasă.”

În primul an de facultate Maria și-a luat și primul job, la comunicare în administrația prezidențială.

„Eram doar studenți, cu vreo doi trei șefi adulți. Citeam petiții și încercam să ajutăm diverși oameni.”

Apoi, viața Mariei s-a schimbat pentru totdeauna când a luat un job de asistentă și traducătoare la misiunea OSCE/ODIHR care observa prezidențialele din 2000.

„Am fost asistenta șefului de misiune, la alegerile din 2000, cele cu Iliescu și Vadim. Misiunile OHDIR sunt pe termen scurt, nu permanente așa că după alegeri au plecat toți, mai puțin unul care cică a vrut să vadă Bucureștiul. M-a invitat la cină și între timp ne-am căsătorit și avem 11 pisici”.

Zâmbesc în timp ce Maria îmi povestește de Stefan, soțul ei și de cele 11 pisici cu care împart casa și curtea. Familia s-a dublat recent după ce o pisică nouă a apărut și a născut în curte. Curte în care, Maria mă asigură are aproximativ 200 de soiuri de plante dintre care 50 aromatice și medicinale.

„Este deja o colecție, mi s-a spus că dacă ai deja 50 de sortimente de mirodenii nu e pasiune ci colecție”.

A propos de mirodenii, între timp sosește mâncarea – o supă aburindă și bao cu rață pentru mine și tom yam cu creveți plus pui pandan pentru Maria. Mâncarea este excelentă, aromată și picantă și, într-adevăr, doar cu ingredientele clasice. Maria îmi povestește despre mâncarea ei favorită. Începând cu bucătăria tailandeză trece prin cea italiană, cea georgiană,cea japoneză și nu în ultimul rând „bucătăria din statul Shan din Myanmar”.

Maria a stat mai multă vreme în Myanmar, unde soțul ei a fost șef de misiune.

„E cel mai bun loc din lume cred pentru street photography, tot timpul se întâmplă ceva, de la apariția unor călugări budiști ce ascultă muzică pe telefon la mai știu eu ce. Totul e viu și colorat.”

Cariera de expert electoral a Mariei a pornit în locuri mai puțin colorate însă.

„Am avut job 1 an ca traducător la o firmă de afaceri dar am preferat să fiu traducător freelancer. A fost foarte bine pentru mine și, la următoarea misiune ODIHR, din 2004, am fost iar asistent local dar am zis, acum că am și ceva experiență, să-mi trimit și eu CV-ul la Varșovia.”

Maria a devenit STO (Short term observer) adică observator prezent doar în ziua respectivă în secția de votare. În 2005 a avut prima misiune, în Kîrgîzstan, de care își amintește cu plăcere în timp ce-mi explică despre eroul național Kîrgîz. A urmat o misiune pe termen lung în Kazakhstan, într-o zonă puțin populată unde a fost urmărită permanent de poliție și securitate. Apoi au urmat misiuni în Macedonia, Serbia și apoi Maria a devenit Coordonator de observatori.

„Am făcut opt misiuni de observare cu ODIHR apoi am mers și în misiuni în afara statelor OSCE cu [Carter Center](https://www.cartercenter.org/). Așa am ajuns în Guyana, Nepal sau Mozambique.”

Despre observarea alegerilor în general Maria pare un pic nostalgică.

„A fost păcat că mi-am dat atât de târziu seama că asta vreau să fac, cu alegerile, pentru că asta au făcut și ai mei, au fost observatori la alegeri cu Alianța Civică după ‘89. Ei observau și eu, cum nu aveam voie să stau în secție, veneam cu cafea la termos și făceam sandwich-uri.”

Vorbind despre observare în România, Maria îmi povestește cum a început povestea Fiecare Vot. Întâlnindu-l pe Septimius Pârvu și discutând de observare Maria a propus să adopte, cu modificări, metodologia ODIHR în locul celei autohtone, dezvoltată de Pro Democrația în 1992. Au făcut primul test în 2014 la europarlamentare cu 22 de observatori, mai mult ca să vadă cum merge.

„Pe vremea aia puteam și noi merge pe teren, acum s-a terminat”.

S-au alăturat destul de rapid ong-uri. Pro democrația a luat noua metodologie și a ales să o folosească.

„Tot cam atunci, când se alăturau ong-urile l-am cunoscut pe Bogdan la o cârciumă. M-a întrebat ce putem face noi pentru alegători. I-am zis, nu mai bine facem pentru observatori?”.

Așa a apărut ideea pentru Monitorizare Vot, aplicația Code for Romania, folosită prima dată în 2016, care a revoluționat felul în care se face observarea în România.

„Am avut sute de observatori și dura înainte să tragi concluzii din rapoartele lor pentru că până le primeai, analizai și trăgeai concluzii se termina alegerea de mult”.

„Soluții tehnice mai sunt, avem pixuri digitale la ODIHR, tablete la Carter Center și așa mai departe. Dar nu avem nici bani nici posibilitatea de a trimite echipament în teritoriu. Așa că folosim ce au deja observatorii – telefoane. La alegerile alea din 2016 îmi amintesc că zbârnâiau telefoanele, toți observatorii mi-au scris să-mi spună că NICIODATĂ să nu ne mai întoarcem la hârtie.”

Între timp Monitorizare Vot a avut 5 deployment-uri în România și afară. Datele se primesc în timp real de la observatori, se pot trage concluzii directe, reacționa instant la red flag-uri sau observa aberații statistice care indică frauda.

Pe scurt munca de o lună, digitalizată, se face aproape instant și cu materialul clientului. O întreb pe Maria ce vrea de la colaborarea cu Code for Romania mai departe. Îmi spune că ce vrea e să folosească aplicația la potențial maxim, pentru raportare. Și au început.

Când Fiecare vot a fost la parlament, la deja celebra comisie de investigare a fraudelor electorale au putut să demonstreze cu date din aplicație că secțiile au fost organizate mai prost în diaspora. La fel au putut identifica secțiile „cu un istoric de probleme” pentru a trimite observatori mai experimentați acolo și a preveni frauda.

Pe viitor Maria vrea o altă aplicație, una care să mobilizeze lumea la vot, cu un formular simplificat care să permită publicului neacreditat să semnaleze incidente sau nereguli și de a educa oamenii cu privire la drepturile ce li se cuvin.

„De exemplu, te-ai uitat vreodată dacă secția ta de votare are rampă de acces? Probabil că nu, pentru că nu te afectează. Dar secția aia e probabil într-o școală, ce fac copiii cu fotoliu rulant tot anul? Sau pensionarii veniți la vot, mamele cu cărucioare?”

Îi spun Mariei că un concept similar e deja în incubare. Plecăm amândoi bine hrăniți și fericiți.