Un erou al accesibilizării despre tehnologie, administrație și viața sa ca programator nevăzător în România.
Una din direcțiile importante pentru Code for Romania încă de la începuturile sale a fost accesibilitatea produselor digitale. Când vorbim despre digitalizare sau despre puterea tehnologiei de a rezolva problemele societății încercăm să vorbim despre toată societatea. De aceea produsele tehnologice Code for Romania vin gata pregătite pentru accesibilizare și urmărim ca site-urile noastre să fie traduse nu doar în română și engleză ci și în maghiară și romani.
Dar accesibilizarea înseamnă mai mult decât text alternativ pentru poze. Accesibilizarea înseamnă un efort direct de a fi inclusiv la toate nivelurile societății. Și dacă vrei să scrii despre accesibilizare și tehnologie nu există persoană mai bună cu cu care să vorbești decât Allx Cucu.
Allx (Cum îl găsești pe Facebook) e un rockstar, și nu doar pentru că arată ca prietenul cool cu care mergeai la barul de metale în facultate. Programator, public speaker, ONGgist pe accesibilizare, jucător în echipa națională de fotbal pentru nevăzători (calificată la europene!) Alex este o poveste de succes 100% românească și un exemplu al puterii egalizatoare a tehnologiei. L-am auzit vorbind pe Allx prima dată la una din Hack Day-urile Code for Romania unde ne-a vorbit relaxat și plin de umor despre accesibilizare și inclusivitate ca valori intrinseci în munca cu codul. I-am scris și l-am invitat să-mi povestească câte ceva despre el, despre backgroundul său și viziunea sa despre tehnologie și accesibilizare.
Ca de obicei locul în care ne-am văzut a fost la latitudinea oaspetelui și cu ocazia acestui interviu am pătruns, într-o zi rece de decembrie, pentru prima dată după aproape un an în Centrul Vechi. M-am întâlnit cu Allx în față la Universitate și am mers împreună prin labirintul de borduri, gropi și mașini parcate pe trotuar spre Oktoberfest pentru cârnați și bere. Mi-a fost un pic greu mie să mă acomodez cu ușurința cu care Allx navighează hârtoapele din oraș. Cu o mână pe umărul meu părea super obișnuit cu situația, situație care mă stresa pe mine, mai ales că era să-mi rup de câteva ori gâtul prin gropile capitalei. Îl întreb despre această superputere care mă lasă perplex.
Allx îmi spune zâmbind, „Vine din backgroundul meu, din copilărie, când trebuia să țin minte gropi sau denivelări de la țară.”
Pentru că Allx e născut la țară, un lucru care face parcursul lui educațional cu atât mai fascinant. Născut într-o familie în care fratele său mai mare era deja nevăzător Allx a avut înclinații spre tehnologie de mic.
„Eu am avut înclinație spre științele exacte de mic, învățasem de exemplu tabla înmulțirii din clasa întâi. Sau, un alt exemplu, desfăceam radiouri – am și acum o amintire - mă urcasem pe un maldăr de nisip cu radioul lui taică-miu desfăcut și ziceam ca mi-am făcut elicopter”
Nu există nici o explicație pentru faptul că ambii frați Cucu s-au născut nevăzători, Allx vorbește despre radiații de la Cernobîl sau motive genetice ca cele mai plauzibile motive, dar cert e că, născut într-o familie de tipici (termenul folosit de Allx ) dar cu un frate mai mare tot nevăzător Allx a avut o copilărie liberă, cu părinți care îi lăsau pe ambii frați să facă ce doreau fără să fie supraprotectivi.
„Pot să spun că am poate tibiile mai strâmbe după o copilărie liberă dar sunt mult mai independent” îmi zice Allx râzând.
Evităm o nouă repriză de tibii strâmbe ajungând până la urmă, printr-o ploaie neplăcută, în Oktoberfest Pub, un loc în care nu mai fusesem de mult dar care pare întotdeauna ca acasă. Ne așezăm la o masă și purcedem. Îl întreb pe Allx despre cum era școala din rural, ca nevăzător.
A învățat să citească în Braille de la fratele său mai mare și a trecut prin școală fără ajutor suplimentar.
„Nu primeam ajutor în generală, doar ajutor cerut, gen plecam de la sport ca să merg la orele de matematică de la clasa B, pentru că îmi plăcea profesorul. Lui îi convenea că avea încă o persoană interesată de oră și eu învățam mai mult și (eram totuși adolescent) îmi plăcea că înțeleg și că eram apreciat pentru asta. Eram mai rebel atunci. De exemplu la profesorii pe care nu-i plăceam învățam foarte mult apoi întârziam la ore ca să mă asculte și să iau notă mare. Până la urmă m-am împrietenit și cu acei profesori.”
În clasa a șasea Allx a primit primul calculator cu sinteză vocală, care putea citi ce se întâmplă pe ecran. Sinteza vocală însă era în engleză iar el nu știa engleza, dar era totuși un instrument esențial. La tastatură a învățat să scrie, ca noi toți de altfel, grație Yahoo Messenger.
„În România avem nevoie de tehnologie mai ales pentru persoanele nevăzătoare. Avem nevoie de subvenții pentru tehnologia asistivă, de device-uri oferite social. Și nu avem nevoie de dispozitive de 5000 de euro, ci de lucruri basic ca laptopuri, care pot să schimbe viața unui nevăzător din rural. Dacă nu ai acces la tehnologie în mediul rural nu ai ce să faci. Stai și asculți la radio și TV toată ziua în loc să fii productiv și familia face bani din ajutoare de pe urma ta. Acum poți să fii un membru funcțional. Acum 30 de ani dacă un nevăzător voia să citească un articol de exemplu, trebuia să i-l citească cineva sau sa fie în Braille - astăzi nevăzătorii pot face asta în timp real - tehnologia egalizează, de aceea e nevoie de ea.”
Comandăm de băut și de mâncare. Eu, mai hipster, comand o bere IPA și un hot dog pe când Allx alege cârnați de bere și vin fiert.
După școală Allx a dat examenele naționale (cu ajutorul unui interpret) și deși mediile îi permiteau acces cam la oricare liceu a ales un liceu de nevăzători, mai mult pentru comunitatea de nevăzători. Asta însemna să se mute din Dâmbovița la București, la cămin și să trăiască singur la vârsta la care majoritatea încă ne făceam zilele de naștere la McDonalds.
„Nivelul educațional din liceu nu era ghidat pe ce aveam eu nevoie la liceu - modul în care se făcea educația de exemplu. Mă așteptam la educație inclusivă dar nu era destul de inclusivă. O parte din problemă era și că eram singurul din clasă care era nevăzător complet, restul având deficiențe de vedere și se descurcau. Eu însă aveam nevoie de explicații suplimentare dar mi se explica, pentru că eram silitor. Dirigintele era profesor de matematică nevăzător, dar nu îl aveam la clasă așa că încerca să-mi mai explice elemente în afara orelor de curs. În orice caz am fost singurul din clasă care a fost la facultate. Restul, majoritatea, au mers spre masaj, cea mai întâlnită meserie la nevăzători.”
Ne sosește mâncarea și începem să intrăm în cârnații noștri respectivi. Pentru un bar de bere cu mâncare ieftină Oktoberfest are niște cârnăciori surprinzător de buni. Îl întreb pe Allx despre decizia de a da la facultate la informatică. Îmi zâmbește.
„În liceu am avut o dilemă mare. Știam că vreau să merg la facultate dar nu știam la ce. Eu eram pasionat de Informatică dar și de drept. Citeam mult Mihail Drumeș – Cazul Magheru, Elevul Dima dintr-a șaptea și mă gândeam la avocatură pentru că doream să ajut oamenii. Dar am decis că informatica e un mod mai bun de a îmi asigura venitul pe viitor și, în plus, puteam să ajut și așa. Uite de exemplu în liceu le-am stricat combinația unor băieți mai șmecheri care cereau bani de la colegi ca să le instaleze Windows și programe de screen reading. M-am enervat când mi-a povestit un coleg că-i ceruseră 50 de lei ca să îi instaleze programul și apoi încă zece lei suprataxă ca să îi pună vocea preferată. Așa că am învățat să fac asta eu și apoi i-am învățat pe alții pe gratis. Și cam tot atunci am decis că vreau să fac ceva pe tehnologie asistivă.”
Ne oprim un pic, cât mai luăm ceva de băut și ieșim afară un pic. E joi dar afară e atmosferă de vineri deja, în perioadă de sărbători. Allx își ascultă mesajele pe telefon și îl întreb câte ceva despre tehnologia asistivă. Produsele Apple au fost pioniere ale sintezei vocale, încă de la primul iPod Nano, în 2002 acestea erau complet accesibile pentru nevăzători. Astăzi iPhone e unul dintre cele mai accesibile device-uri, motiv pentru care au și vândut, aparent, peste un milion de unități nevăzătorilor. Androidul are și el funcționalități de accesibilitate dar nu sunt la fel de dezvoltate sau intuitive ca pe iPhone. Îi spun lui Allx că mi se pare amuzant cât de mult seamănă situația cu cea pentru tipici unde iPhone-ul este de asemenea telefonul mai simplu și intuitiv. Revenim înăuntru unde Allx îmi arată și laptop-ul lui „de teren” folosit mai mult ca un fel de terminal la distanță pentru screen-readerul de acasă. „E foarte slab dar îl folosesc practic ca un fel de tastatură portabilă.” Zâmbește. „L-am luat de la resigilate, cu banii câștigați din fotbal”. Eu știam că programatorii nu-s buni la sport dar iată că Allx încearcă din toate puterile să-mi distrugă toate preconcepțiile.
Revenim la parcursul său academic și Allx devine un pic nostalgic.
„15 Iulie 2013 e una din zilele mele de glorie. Am intrat la facultatea de Mate-Info fără examen. Aveam diplomă de olimpic național la olimpiada de matematică dar nu știam dacă o să mi-o accepte, pentru că era de la școala specială. Dar decanul și secretara au văzut o copie și au zis că e ok. Și așa am ajuns la facultatea de Mate-Info.”
„În Facultate am avut noroc cu oamenii. Colegii de grupă erau deschiși, nu știau cum să se poarte cu mine dar erau, cei mai mulți, inclusivi. Mă ajutau și cu cursurile, pe care mi le dictau într-un format accesibil mi. La fel, am avut dificultăți cu materialele, până mi-a dat profesorul acces la codul LaTex din care generau pdf-urile. Mergeam la profesori și explicam punctual problemele unnde nu puteam să desenez sau explic grafic. În toată facultatea am avut un singur profesor care mi-a cerut o hârtie de la conducere ca să mă lase să dau pe laptop examenul, dar decanul a zis că nu e nici o problemă.
După facultate Allx a început să organizeze o serie de meetup-uri între tipici și nevăzători, pentru a împărtăși experiențe. Așa a aflat de existanța AMAis. Inițial un ONG făcut de arhitecți care încerca să aducă mai aproape tipicii de nevăzători AMAis a devenit rapid unul dintre ONG-urile cele mai active pe acest domeniu. De la întâlniri care explicau arhitectura pentru nevăzători până la diverse cursuri comune pentru aceștia și pentru tipici AMAis a fost exact ce căuta Allx.
„Din 2015 sunt în AMAis dar doar din 2017 sunt super activ în el. Nu am vrut niciodată să fiu oengist clasic - vreau să lucrez altceva și să ajut, dar nu să îmi fac un scop din ONG. De aceea lucrez part time, ca să mă întrețin, și restul de timp îl dedic AMAis. Dacă mă apuc să calculez numărul de ore la AMAis, s-ar putea să ajung și acolo la un full time. Dar da, am foarte multe momente în care nu mai știu dacă lucrez sau nu, pentru că oamneii din AMAis mi-au devenit prieteni și prietenii au intrat în AMAis.”
AMAis se ocupă și de o serie de programe care pune laolaltă oamenii tipici cu nevăzătorii în diverse workshop-uri – de gătit pe nevăzute, de olărit, chiar și de jucat jocuri audio, un subiect absolut fascinant. Allx participă și la o serie de cursuri de programare destinate nevăzătorilor, online – cursuri predate de programatori nevăzători.
„Suntem trei din cinci programatori nevăzători din românia în proiectul ăsta, bazat pe o programă dezvoltată de un coleg. Cursurile au loc Miercuri pe Skype. Avem o serie de studenți, unii de la liceul special alții nu, de exemplu e un copil de la Oradea care nu a făcut niciodată vreo școală de nevăzători – a învățat să folosească PC-ul acasă și acum e la un liceu de Mate-Info. Un alt copil care ia cursuri e un pianist extrem de bun, dar vrea să învețe și programare, să-și împartă viața între pian și cod. Progresează foarte bine, avem acum copii care își fac propriile aplicații de management pentru școală de exemplu.”
Pe lângă AMAis, Allx lucrează într-o companie mare, unde are parte de toată susținerea necesară jobului.
„Colegii sunt super deschiși, și suntem prieteni înafara locului de mucă, mergem la masă sau bowling împreună, de exemplu. În ceea ce privește task-urile la muncă, știu ce fel de taskuri pot face fără probleme.”
Code for Romania a scos recent o serie de 7 recomandări de politici publice și una dintre ele este accesibilizarea site-urilor guvernamentale. Înainte de plecare, îl întreb pe Allx care e situația cu site-urile din administrație și ce se poate face ca să fie îmbunătățită.
„Avem nevoie de gândire inclusivă. Cine face un site de exemplu ar trebui să se gândească tot timpul la ce fel de utilizatori ar putea apărea – să se gândească la ceilalți. Nu legea e problema, legea deja spune că site-urile trebuie să fie accesibile. Dar e dezastru – de exemplu site-ul social2.ro, a DGASPC sector 2, unde trebuia să ajung pentru niște acte. Sau Gov.ro. Cel mai rău e însă când afli că există elemente de facilitare, gen programare online, care e disponibilă pentru tipici dar neaccesibilă.”
Ce ar trebui să facă statul ca să fie mai accesibil?
„Uniformitate. Tratament egal. Să poți face programare la orice. Și de aici pornesc mai multe – să devină mainstream standardele de accesibilitate, din nou, care sunt deja legiferate doar că nu sunt respectate. Practic să se aplice legile statului în instituțiile statului, că de-aia există administrația. Și nu în ultimul rând să facă tehnologia accesibilă pentru toți, pentru că tehnologia egalizează.”
Și Allx e poate cel mai bun exemplu de puterea egalizatoare a tehnologiei. Născut la țară, overachiever de mic, Allx a ajuns un purtător de stindard pentru comunitatea cu dizabilități din România și un expert pe accesibilizare. Toate acestea poate nu ar fi fost niciodată posibile fără puterea tehnologiei de a deschide oportunități. Allx Cucu, un veritabil Hero of Tech.