EduLex logo gif animat

Îți mai amintești cum era în școala generală? Erau vremuri mai simple, nu?

Nu aveai nicio grijă, în afară de temele pentru a doua zi. Asta dacă ai fost unul din cei norocoși. Dacă nu, poate ai avut un bătăuș care te-au făcut să te temi să mergi în clasă. Sau poate un profesor care își vărsa nervii pe tine. Sunt situații mult mai des întâlnite decât ți-ai putea imagina. Dacă te-ai confruntat cu o astfel de problemă, știi că în general părinții erau cam singurul ajutor.

Dar ce se întâmpla în cazul copiilor ai căror părinți erau fie ocupați, fie absenți sau inexistenți?

Unde se mai puteau duce aceștia?

Cei mai mulți tineri au cunoștințe minime despre drepturile pe care le au, atât la școală cât și în societate. Mulți adulți au aceleași dificultăți de asimilare a cadrului legal, și asta nu neapărat pentru că nu sunt interesați să o facă. Jargonul de specialitate din domeniul legislativ este dificil de înțeles pentru publicul larg, formulările prevederilor legale lasă foarte mult de dorit în ceea ce privește accesibilitatea și ușurința de înțelegere. Lipsa unor programe de minimă educație legală exacerbează această problemă și face ca tinerii să urmeze același traseu ca și generațiile dinaintea lor. Introducerea încă din școala primară a unor concepte simple legate de legi și activism social ar putea îmbunătăți semnificativ nivelul de înțelegere și implicare al noilor generații.

Spre deosebire de nivelul de educație în privința legilor și a drepturilor și obligațiilor, în rândul tineretului tehnologia și cunoștințele legate de aceasta sunt foarte bine asimilate. Drept urmare, tehnologia poate fi folosită ca mediu de comunicare și diseminare a informațiilor de care duce lipsă această categorie.

Soluția propusă de Code for Romania prin intermediul Civic Labs, EduLex, este o aplicație pentru dispozitive mobile care îndeplinește rolul de informare și asistență pentru elevi și tineri în general. Prin EduLex, fiecare elev care are acces la un smartphone cu internet, va avea un prieten digital, care să-l informeze corect și să-l îndrume atunci când are o problemă de natură juridică.

Utilizatorul își va crea un profil în aplicație sau se va putea autentifica folosind contul Facebook sau Google. După crearea profilului, aplicația va solicita câteva informații opționale pentru a putea personaliza mai bine experiența. Apoi, utilizatorul se va putea informa despre subiectul de care este interesat selectând o categorie (ex. Școală, Autorități, Familie) și apoi selectând o întrebare din listă. Utilizatorul va putea de asemenea să caute termeni-cheie sau să citească articole care descriu mai pe larg anumite subiecte (ex. Drepturile Fundamentale ale Omului, Identitatea Virtuală, Violența domestică). Un aspect care cu siguranță va crește nivelul de interes pentru aplicație în rândul copiilor va fi secțiunea de Quiz, în care utilizatorul va trebui să răspundă la un set de întrebări din domeniul ales sau la un set de întrebări aleatorii. Utilizatorul va primi puncte pentru fiecare întrebare la care răspunde corect și își va putea compara punctajul cu cel al colegilor/prietenilor.

Astfel indiferent că se confruntă cu o dilemă la școală, în familie, cu prietenii săi ori în societate, aplicația va informa tânărul utilizator despre legi, încurajând un comportament cinstit față de cei din jurul său. În același timp, proiectul urmărește să familiarizeze utilizatorii într-o manieră atractivă cu concepte de drept și justiție.

O mai bună informare, împreună cu sprijinul și încurajarea pentru situațiile dificile cu care tinerii se pot confrunta, vor stimula spiritul civic și vor duce la o schimbare treptată de mentalitate în rândul acestora.

Status: Adoptat

Finanțat de: Finastra

Implementat de: LiderJust

Citește Raportul > Transparență / An 1 de studiu, 2019-2020 / Vol 1: Accesul la legislație și date deschise

Vezi restul soluțiiilor propuse