Îmi place să am grijă de oameni

N-ai ști câți ani să-i dai Cătălinei Coca prima dată când o vezi. Pentru mai bine de un an de lucrat împreună la Code for Romania eram convins că are maxim 25 de ani. Am aflat cu stupoare că avem aceeași vârstă, ba chiar e mai mare cu câteva luni. Ba am făcut și aceeași facultate. Am ieșit cu Cătălina într-o zi cu ploaie torențială la un ceai ca să aflu mai mult despre ea și despre tot ce o ține în priză.

Ceaiul țin să precizez a fost alegerea Cătălinei. Ceainăria Bohemia Tea House, aflat vis-a-vis de Conservator, aproape de institutul unde am făcut amândoi cursuri de facultate. Locul e extrem de Hygge, genul de local relaxant, iluminat doar cu lumină soft și caldă. Nu există scaune, toată lumea stă pe un fel de pufuri dubioase pe jos în timp ce muzica cântă-n surdină. Nu e cel mai confortabil loc pentru mine dar chiar e extrem de relaxant.

Comandăm ciocolate calde și ceai și o întreb pe Cătălina, - Cocuța pentru prieteni – de unde se trage. Îmi povestește că e din Oltenia la origini, și a copilărit la țară cu bunicii până la vârsta școlii. Apoi s-a mutat la Târgoviște unde erau repartizați părinții ei.

„Am fost singură la părinți, dar mi-am dorit mult de tot să am frați. Le tot spuneam părinților că eu vreau șapte frați, că trebuie să facă rost de frați de undeva. Nu s-a putut, așa că am zis că vreau un cățel, dar nici asta nu s-a putut, pentru că stăteam la bloc în trei camere. Dar mi-a fost greu, pentru că înainte crescusem înconjurată de animale la țară.”

Cătălina a făcut toată școala la Târgoviște de la grădiniță la liceu. În liceu a fost majoretă, dj în pauze – o poziție pentru care s-a luptat - și miss boboc.

„Am fost întotdeauna foarte activă. Dar pe vremea aia eram mai curajoasă, eram mai mică – nu îmi era teamă de vorbit. În școala generală eram în echipa de pompieri a școlii – responsabilă cu evacuarea – învățasem să arunc furtunul și să-l folosesc ca să sting incendii. Am fost și la Crucea Roșie.”

Cătălina a făcut liceul la uman pentru că asta o atrăgea. Cu toate astea a știut dintotdeauna că părinții ei ar fi vrut să o vadă inginer. Însă mai mult au vrut să o vadă fericită.

„Era casa plină de cărți de matematici păstrate de taică-miu, pentru mine. Dar mai important pentru el a fost să fac ce vreau eu. Și, de exemplu, eu nu voiam facultăți clasice de la universitate, pentru că aveau un sistem învechit de predare. De-aia am fost atrasă de sistemul de admitere de la FSP.”

Asta m-a atras si pe mine la Facultatea de Științe Politice de la Universitate, faptul că se intra pe bază de eseuri, eseuri bazate pe cărți de teorie politică sau filosofie. Și eu și Cătălina am făcut aceeași secție, engleza, și nu ne-am intersectat niciodată, deși era diferență de doar un an de studiu între noi.

„După ce la liceu am organizat Balul Bobocilor, la facultate mi-a plăcut foarte mult pentru că orele se bazau practic pe debate-uri. În plus am putut să particip în continuare la diverse activități dragi sufletului meu. Îmi place, de exemplu, fotografia, o pasiune din copilărie, de când tata avea un studio foto mic de developare la noi acasă, în baia de serviciu - mereu am considerat că este cea mai frumoasă metodă de a păstra amintiri.”

Cătălina nu poate să stea degeaba. Nu știe dacă e vorba de FOMO (Fear of Missing Out) sau pur și simplu de felul ei de a fi, dar vrea să facă lucruri. Poze. Dans. Ar vrea să scrie o carte.

Ca mulți dintre absolvenții de științe politice nu lucrează în domeniul ăsta per dar nu o deranjează asta.

„Mi-a plăcut să scriu și primele mele joburi au fost în scris. Am lucrat la o revistă de femei de afaceri. Scriam pe auto, făceam test drive-uri”

Nu m-am putut abține aici și am întrebat-o șocat care e mașina ei preferată.

„Prefer mașinile italienești. Sunt mai feminine și mai agile.”, îmi răspunde Coca surâzând la întrebarea mea încuietoare de mansplainer. „Dar oricum am condus multe mașini. Cea mai drăguță, Mini Cooper S. Cea mai scumpă cred că a fost un Lexus hibrid. Oricum le făceam review-uri și din perspectivă feminină – spațiu, design, lucruri de genul ăsta. Am fost și în juriul care a ales mașina anului.”

Toate astea se întâmplau în timp ce Cătălina făcea masterul. După master s-a mutat pe design interior. Și așa a ajuns să cunoască doi dintre colegii noștri comuni de astăzi.

„Am ajuns la trustul România Liberă în divizia de design interior. Cătălin era pe vremea aia șef pe toată divizia de online, iar Olivia a venit ca noua colegă. Mie îmi place lucrul în echipă și de-abia așteptam o colegă, așa că i-am desenat o căsuță pentru prima ei zi în redacție. Când a venit Olivia, îmbrăcată în negru, serioasă, m-am speriat. Dar a fost foarte bine pentru că, deși eram în antiteză cu Olivia la culori, ne completam una pe cealaltă la lucru. Code for Romania e al patrulea proiect la care lucrăm împreună.”

Astăzi, când nu e la butoane pe conturile de social media de la Code for Romania, Cătălina lucrează la IBM, foarte departe de trecutul ei în presă și în agenție.

„Lucrez pe intern, fac content pentru campanii, ajut la crearea de pipeline, și așa mai departe. E foarte diferit de ceea ce făceam până acum.”

Apropo de foarte diferit, sosesc ciocolatele și ceaiul cât Cătălina îmi povestește ce face la job. Ciocolata mea e cu mango, a Cătălinei cu mentă. În plus am comandat și un red chai, din rooibos. Toate sunt excelente deși nu pot să nu mă gândesc că puteam fi la un restaurant colorat și funky în loc de o ceainărie.

„Sunt foarte norocoasă” îmi spune Cătălina, „pentru că îmi place foarte mult ce fac. Inclusiv să ajut oameni. În agenție eram Chief Happiness Officer. Acum, pe lângă marketing, fac un fel de onboarding, trec oamenii noi printr-un program de induction care să îi ajute să se integreze mai ușor. Pur și simplu îmi place să am grijă de oameni.”

Iată, avem și titlu. Las munca la o parte pentru un moment și o întreb pe Cătălina de subiectul serii: Bruno, câinele ei, posibil cel mai mic câine pe care l-am văzut vreodată. Bruno e un Yorkshire Terrier și am acasă două pisici mai mari ca el. Îi spun asta Cătălinei și-mi povestește epopeea lui Bruno.

„În liceu mi-am dorit foarte mult un cățel, cum ți-am zis. În facultate am văzut primul Yorkie, într-o excursie la Viena, și a fost dragoste la prima vedere. Când lucram în redacție cu Olivia și Cătălin, prietenii mei au pus mână de la mână și mi-au luat un pui de Yorkie, Bruno. Era efectiv cât o cană, îl aduceam la redacție în poșetă și avea lumea grijă de el. Acum nu mai văd viața fără el.”

Cătălina a vrut dintotdeauna să voluntarieze într-un centru de animale, dar pur și simplu nu poate, așa că donează bani pentru ele. Când nu își ocupă timpul cu Bruno sau Code for Romania, se ocupă de Social Media pentru SkirtBike, comunitatea de bicicliste din jurul paradei anuale a biciclistelor.

„Am participat în 2012 la paradă și am câștigat concursul de cea mai drăguță biciclistă. Premiul a fost o bicicletă pe care am numit-o Ariel, pentru că e turcoaz, și pe care încă o mai am.”

Cătălina a legat o prietenie strânsă cu 20 de bicicliste, nucleul dur de la SkirtBike, și face parte din echipa de comunicare a comunității. Ca biciclistă duce, ca noi toți, lipsă de piste de biciclete. De când și-a mutat sediul IBM, nu mai poate merge cu Ariel la muncă deoarece e prea periculos. În schimb s-a apucat de swing, de Lindy Hop, pe care îl practică de aproape zece luni.

Cătălina a ajuns în Code for Romania aproape din prima zi, după ce a fost invitată de Olivia să-l cunoască pe Bogdan la Zeppelin Pub, barul oficial Code for.

„Mi-a plăcut foarte mult proiectul și am vrut instantaneu să mă implic, deși eu sunt destul de atehnică, și proiectul era pe tech. Dar am vrut să ajut pentru că am văzut cât de entuziasmată era Olivia, care a fost dintotdeauna un model pentru mine. A fost, așa, o speranță că poate putem face câte ceva ca, încetul cu încetul, să schimbăm totul.”

<p class="is-italic">„Mă tot întreabă lumea dacă vreau să plec din țară. Mi-au plecat cele mai bune prietene și mulți alți prieteni. Și eu aș fi plecat, dar mă simt cumva conectată la România, nu am putut să plec. Code for Romania a fost lucrul care m-a făcut încrezătoare din nou, că putem schimba ceva în bine, aici.”</p>

La fel ca mine, Cătălina nu știa cu ce se mănâncă Civic Tech înainte să între în domeniu. Dar a prins repede totul, din mers, și a devenit unul dintre membrii de bază ai echipei noastre. O întreb însă ce ar îmbunătăți la Code.

„Câteodată, când lucrezi în regim de voluntariat totul poate să fie un pic distant și challenging, lumea lucrează când poate, de unde poate. Mi-ar plăcea mai multă interacțiune face to face, să lucrăm mai mult împreună. Dar și modul în care colaborăm acum e foarte ok pentru mine. Putem toți contribui cât trebuie și nu m-am simțit niciodată suprasolicitată.”

În încheiere o întreb pe Cătălina ce îi place la Code for Romania cel mai mult.

„Ce-mi place cel mai mult la noi sunt oamenii și dedicarea lor, nu-mi vine să cred cât de dedicați sunt unii voluntari, cât se implică, cum pierd nopțile, și cred că asta mă motivează mai mult ca orice altceva. Suntem așa, ca un puzzle în care piesele se îmbină perfect. Asta cred că ne și ține împreună, faptul că avem un scop comun în care credem și la care lucrăm puțin câte puțin. Și nu am văzut lucrul ăsta în nici o companie.”

Plătim și coborâm ca să îi pot face niște poze pentru articol. Pe drum Cătălina Coca îmi povestește o ultimă anecdotă.

„Știi, luni când am venit după weekend-ul cu referendumul, când am stat la call center trei zile, colegii m-au felicitat de parcă aș fi câștigat eu alegerile. Asta e fantastic, că lumea știe de noi și ne susține.”

Plecăm prin ploaia torențială, fiecare spre casă. Când veți citi acest articol, probabil a fost postat de Cătălina. Mulțumiți-i în comentarii.