A venit și a trecut ziua națională cu paradele sale de tancuri și fasole cu ciolan, a trecut și Moș Nicolae, ba chiar și retreat-ul anual al staff-ului Code for Romania și eu nu v-am mai scris, pentru că eram terminat. Dar nu puteam să nu vă scriu înainte de sărbători așa că am zis să vă scriu despre sărbători și, de ce nu, despre terminatori și alte specii de roboți.

Un Miracol de Festivus – Știm cu toții că multe din tradițiile noastre de crăciun sunt moștenite cultural din religii precreștine. Și, bineînțeles, știm cu toții că Coca Cola l-a inventat pe moșul rotofei cu renii săi cu tot. Consumerismul, maaan. Dar stai, că de fapt nu știm mai nimic. Multe dintre tradițiile și presupunerile noastre de Crăciun sunt construite cultural de-a lungul vremii, genul de lucruri pe jumătate uitate și jumătate auzite prost care marchează felul în care tradițiile evoluează. Astăzi vorbim de Ho Ho Ho! și de cum Die Hard e un film de Crăciun sau nu dar dacă aveam internetul acum jumătate de secol (de fapt, stai…) ne-am fi certat pe originea corectă a călușului ca tradiție de Crăciun. Nu râdeți, călușul era serious business, un fel de holiday special și ocazie de flexare, la pachet. Dar chiar dacă Crăciunul nostru e o tradiție construită, sunt alte tradiții de sărbători la fel de „inautentice”. Kwanzaa e o sărbătoare afro-americană inventată special pentru a pune accentul pe istoria comună pierdută a acestora. Și cine ar putea uita vreodată de Festivus, sărbătoarea ficțională din Seinfeld cu care am ajuns cu toții să ne identificăm. Chiar dacă trebuie să te bați cu gazda măcar gazda nu e îmbrăcată în demon și nu te bate cu bâta.

Ex Ter Mi NateRoboții ucigași pot părea mai puțin tradiționali decât sărbătorile noastre de iarnă dar ideea de roboți care se răscoală și ne omoară e mai veche decât multe dintre tradițiile noastre de Crăciun. A ajuns și subiect de literatură. Bine, de facpt a fost subiect de literatură de la început. Piesa din care ne vine termenul de „robot”, R.U.R., ne-a introdus și ideea de roboți ucigași, roboții lui Rossum răsculându-se împotriva unei umanități exploatatoare. Dar problema ființelor create ce se răscoală împotriva creatorului ne fascinează dintotdeauna și au devenit o problemă în special acum, când roboții ucigași sunt efectiv in development. Până una alta le e teamă de terminator și geniilor moderne, și „geniilor” moderne și există chiar pariuri a la Pascal legate de posibilitatea roboților de a cuceri lumea. Hai să e bucurăm însă că deocamdată putem să ne distrăm enervând roboții fără ca ei să se supere pe noi.

Apropo de supărare, de curând am terminat un ciclu de alegeri supărătoare și la anul vom avea două care o să ne enerveze cu siguranță pe parcurs. Nici unii dintre noi nu am trecut însă prin supărarea din Linkul străvechi de azi, pe care probabil a simțit-o Thomas E. Dewey pe 3 noiembrie 1948. Chicago Tribune (un ziar care din motive de GDPR nu mai arată articole în Europa altfel vă dădeam articolul original) a scris mare pe prima pagină că Dewey a câștigat alegerile prezidențiale, lucru pe care Truman, adevăratul câștigător, l-a găsit atât de amuzant că l-a făcut memă. Greșeala titlului a fost de fapt o greșeală statistică care a devenit celebră, plus niște probleme de sindicat.

Ce nu e o greșeală? Susținerea voastră pentru Code for Romania. Intrăm într-un nou an și avem nevoie de susținerea voastră continuată – morală, spirituală, financiară și exprimată în linii de cod. Apropo de linii de cod, vă așteptăm în acest week-end (nu următorul) la ultimul hack day pe 2019, al doisprezecelea din acest an, și asta dacă nu le luăm în socoteală pe cele speciale de la San Francisco și Brașov.

Eu vă las cu evergreen-ul meu favorit de Crăciun în mod nesurprinzător o melodie aflată pe coloana sonoră atât a Die Hard 2 cât și a Lethal Weapon.

Pe săptămâna viitoare!

Dragos C. Costache

The C stands for Christmas