Săptămâna asta în Link Dump-ul_Oficial_Chiar_El al Code for Romania ne încălzim cu două subiecte care cu siguranță o să te facă să tremuri – Schimbarea Climatică și Securitatea Datelor Consumatorilor.

Ploaia care va Veni – A venit toamna brusc și prin alunecare. Afară e frig. Moment propice să înjuri că nu mai vine odată încălzirea aia globală promisă. Dar stai prietene, ai grijă ce-ți dorești. Vine peste noi dezastrul climatic mai repede decât următorul film Avatar? Da și Nu conform oamenilor de știință. Schimbarea climatică nu e o chestie cu deadline-uri fixe că nu lucrează la corporație. La fel ca un tren de la CFR dezastrul vine în propriul ritm dar știi că atunci când o să vină o să fie cald și o să ne zdruncine. Pentru cei care nu știu de unde pot să apuce problema The Economist a scris un mic îndreptar de schimbare climatică. Pentru cei care vor să vadă cum se vedea problema acum aproape 40 de ani BBC-ul le-a trimis o misivă din trecut. Sau dacă preferi o misivă din viitorul imaginar al anilor 90, James Burke te poate ajuta cu asta prin celebrul documentar After the Warming transmis din surprinzătorul de calm an 2050. Dacă îți place să te joci cu soarta omenirii Fate of the World și Civ VI: Gathering Storm te pot ajuta să simulezi un viitor cald și furtunos.

All your Drives are Belong to Us – Tot la capitolul subiecte furtunoase, poate un mic curs de siguranță a datelor nu strică. Există foarte multe idei greșite despre cum funcționează hackingul. Multă lume își imaginează atacuri brute-force, linii de cod verzi pe fundal negru și berbeci digitali care se lovesc de firewall până îl dărâmă ca să-ți citească un hacker rus browser history-ul. În realitate, în 90% din cazuri, marile hack-uri pot fi atribuite erorii umane. Mai important însă e ideea de securitate digitală în sine, o idee care a tot fost atacată recent pe măsură ce statul și ale sale servicii de siguranță vor să-ți dea add pe Facebook ca să se asigure că nu vom mai avea parte de un 9/11. E oarecum de înțeles, social media are un potențial demonstrat de radicalizare și chiar spionaj. Există însă o serie de eroi ai privacy-ului care luptă pentru a aduce ideea de securitate digitală în fața reflectoarelor și de a schimba felul în care privim și legiferăm pe marginea tehnologiei.

Dar stai, dacă tot vorbim de eroi, să îți fac cunoștință (în linkul străvechi de astăzi) cu eroul meu, Guy Talese, omul care a scris poate cel mai bun interviu acordat vreodată de Sinatra pe vremea când ai tăi erau încă la grădiniță. Cel mai tare lucru e însă altul. Interviul ăla n-a fost acordat pe bune pentru că Sinatra era răcit și n-avea chef. Așa că omul meu Guy a făcut ce a făcut și a încropit din observații, discuții cu prieteni și angajați ai lui Sinatra un veritabil diamant jurnalistic, un text pe care trebuie să-l citești. Însă nu doar Sinatra poate să răcească. A venit sezonul rece, baby it’s cold outside, și dacă vrei ca unicornul nostru din birou (există, trebuie doar să crezi în el!) să stea la cald și bine donează-ne acum cât te lasă pușculița.

Până săptămâna viitoare eu (și unicornul) îți dorim zile călduroase!

Dragoș C. Costache

The C. Is silent