Sari la conținut

O nouă etapă pentru Code for Romania

Bogdan Ivănel, fondatorul și liderul care a construit și condus această organizație încă de la începuturi, își încheie rolul de președinte în cadrul Code for Romania. Olivia Vereha preia conducerea Code for Romania, continuând misiunea organizației.

Code for Romania

Dragi prieteni ai comunității Code for Romania,

Astăzi, marcăm un moment important în istoria organizației noastre. Bogdan Ivănel, fondatorul și liderul care a construit și condus această organizație încă de la începuturi, își încheie rolul de președinte în cadrul Code for Romania.

Sub viziunea și coordonarea lui Bogdan, Code for Romania a crescut de la o idee curajoasă acum 9 ani la cea mai mare platformă de tehnologie civică din lume, cu 70 de soluții digitale care au făcut diferența pentru milioane de oameni. Prin munca sa, alături de o echipă extraordinară, a demonstrat cum tehnologia poate servi binele comun și cum comunitățile pot transforma lumea atunci când se unesc pentru o cauză. Îi mulțumim lui Bogdan pentru toată dedicarea, energia și pasiunea cu care a construit și transformat această organizație și pentru impactul uriaș pe care l-a avut în viața noastră și a celor pe care i-am sprijinit. Îi dorim succes în orice proiect pe care îl va construi de acum înainte.

Tranziționăm acum într-o nouă etapă, alături de Olivia Vereha, care va prelua rolul de președinte al organizației. Olivia a fost alături de Code for Romania încă de la început, contribuind semnificativ la misiunea noastră și având o viziune clară pentru viitor. Suntem încrezători că, sub îndrumarea ei organizația noastră continuă să inoveze și să ofere soluții digitale cu impact major în România.

Echipa noastră este o comunitate care zi de zi spune “nu” imposibilului și vom continua să facem tot ce ține de noi pentru o lume mai bună pentru toți.

Vă mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi în această călătorie, voluntarilor și tuturor celor care ne sprijină zi de zi. Misiunea noastră merge mai departe, la fel de puternică și mai pregătită ca niciodată să creeze un impact pozitiv.

Cu recunoștință,

Echipa Code for Romania


Bogdan Ivănel

Implicarea mea activă în societatea civilă din România se încheie și încep tranziția rolului de președinte al Code for Romania către Olivia, cea fără de care nu aș fi putut clădi organizația și comunitatea aceasta fantastică.

Când m-am întors în țară aveam în minte să ofer României 5 ani din viața mea. Uite că a fost nevoie de 9 ani pentru a ajunge în acest punct.

9 ani în care am construit probabil cea mai de impact organizație a societății civile din ultimii ani.

Las în urmă o listă mare de schimbări de paradigmă, despre societatea civilă, despre câte PUTEM să facem împreună atunci când înțelegem că noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.

Am transparentizat alegerile, am consolidat societatea civilă, am eficientizat intervențiile în situații de urgență și i-am ajutat pe cei mai vulnerabili dintre noi. Cel mai important, am fost acolo și am răspuns rapid și eficient de fiecare dată când România a avut nevoie, în timpul pandemiei sau în criza refugiaților.

Las în urmă rezultatele CivicLabs cel mai vast proces de cercetare din istoria recentă a României, dar și speranța că vreun guvern sau partid politic va fi atent la problemele depistate de noi acolo.

Las în urmă o infrastructură a binelui, 70 de soluții digitale care zi de zi și oră de oră fac România mai bună.

Las în urmă cea mai mare comunitate de tehnologie civică din lume.

Las în urmă unul dintre singurele canale de implicare civice pentru diaspora.

Și sper că las în urmă printre cei care au lucrat cu mine și cu noi, un model de implicare civică și de serviciu public.

Dar cel mai important, las în urmă cea mai inimoasă și deșteaptă echipă cu putință care poate face orice își propune, o adevărată insulă de bine a României. O echipă cu care am construit toate aceste lucruri și care se va mișca la fel de agil în a transforma România în țara pe care ne-o dorim. Sunt absolut sigur că dacă țara asta mai are o șansă, ea stă în ei și toți ceilalți eroi discreți ca ei. Poate învățăm să îi vedem ca să devină tot mai mulți.

Și acum las în urmă sper exemplul că o organizație nu trebuie niciodată să depindă de fondatorul său și că fiecare dintre noi suntem datori să ne facem înlocuibili, un model pentru o țară prea dependentă de oameni neînlocuibili și prea săracă în oameni care pot construi cu generozitate.

Olivia este nu doar prietena mea cea mai bună și cel mai rezilient om pe care îl cunosc, dar liderul pe care l-am admirat zi de zi. Nu este nimic ce o echipă sub conducerea ei să nu poată face.

Implicarea mea civică continuă doar la nivel global, prin Commit Global: organizația internațională care duce modelul Code for Romania la nivel global, unde sper să vă fac mândri demonstrând în fiecare zi și pe fiecare meridian al lumii că o lume mai bună poate să fie Made in Romania.

Este onoarea vieții mele că am putut face asta. Este privilegiul vieții mele că atâția dintre voi ați fost alături de mine. Vă mulțumesc fiecăruia dintre miile de oameni și sutelor de organizații fără de care nu aș fi putut muta acești munți din loc.


Olivia Vereha

Astăzi este o zi ca nici o altă zi din 2016 încoace. O zi cu emoții pe care încă nu știu să le definesc.

Discutam cu Bogdan Ivănel cu luni în urmă despre leadership și management și despre cum cele mai multe dintre poveștile inspiraționale care se spun sunt despre fondatori, despre inovatori și despre cei care aduc schimbare prin moduri pe care alții nu le-au mai conceput până atunci. Mi-ar plăcea să existe și istorii ale celor care au task-ul de a prelua și duce mai departe misiuni și organizații ca să am de unde învăța cum au navigat și alții presiunea dar și privilegiul pe care le simt acum.

Am însă norocul de a fi petrecut aproape un deceniu cu un om pentru care “nu pot” lipsește cu desăvârșire din vocabular.

Sunt extrem de recunoscătoare pentru tot timpul pe care l-am petrecut cu Bogdan, care îmi este cel mai bun prieten de peste nouă ani. Îi sunt recunoscătoare și din postura noastră de colegi la Code for Romania, pentru mentoratul său, dar mai ales pentru că a creat această organizație, acest spațiu unde atât de mulți dintre noi ne-am găsit locul și misiunea.

A fost o călătorie plină de provocări din care am învățat enorm și pe care o voi continua mai departe cu aceeași loialitate față de valorile care stau la baza Code for Romania și în care cred cu tărie, la fel ca până acum.

Cred ca fotografia de mai jos este poza mea preferată. E o fotografie de la unul dintre cele aproape 100 de Hackday-uri pe care le-am făcut la Code for Romania.

De multe ori, când vorbesc de Code for Romania vorbesc în cifre și statistici, zeci de soluții, milioane de beneficiari, mii de ore de voluntariat și sute de organizații ale societății civile cu care colaborăm. Însă este despre mai mult de atât, este despre curajul și dorința de a construi infrastructură, ecosisteme de soluții menite să adreseze problemele cu care toți ne confruntăm și de a ne asigura mereu că ele își îndeplinesc rolul în sprijinul ONG-urilor și al celor mai vulnerabili dintre noi.

Și mai mult, este despre o echipă incredibilă, căreia îi mulțumesc zi de zi pentru lecțiile de implicare și perseverență pe care mi le oferă și pentru dovada că atunci când obstacolele par insurmontabile, mereu există o altă soluție prin care reușim să creăm un impact pozitiv aici și peste hotare acolo unde arătăm că o lume mai bună este Made in Romania.

Îți mulțumesc, Bogdan, pentru acest timp pe care l-am petrecut împreună, în care ai imaginat, construit și consolidat Code for Romania și îmi iau misiunea de a continua această muncă extrem de valoroasă, de a îngriji și crește în continuare impactul Infrastructurii Binelui pe care o merităm cu toții.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații