Pe Blogul nostru poți citi rapoartele noastre de cercetare și prototipare din programul Civic Labs pentru anul 2020-2021, în domeniile Educație, Sănătate, Grupuri Vulnerabile, Mediu, Participare Civică.

Raport Civic Labs - Sprijin pentru cei grav bolnavi

Un Program 1

Alături de ei. Împreună

Sănătate. Subiectul care stă în atenția tuturor în continuare, la mai bine de un an de la debutul pandemiei Covid-19 în România. Neajunsurile unui sistem vitregit de peste 30 de ani de management defectuos și-au arătat colții în acest an plin de provocări pentru noi ca țară, dar cel mai mult și-au lăsat amprenta asupra celor mai vulnerabili dintre noi. 

Există peste un milion de oameni care, pe lângă eforturile de a face față unei perioade ticsite de incertitudini și de teamă s-au luptat aprig cu boli grave în contexte pe care nu și le-au putut imagina posibile, niciodată până acum. Într-un peisaj dezolant și potrivinic, cei din linia întâi, alături de organizațiile neguvernamentale au încercat să sprijine pacienții bolnavi de cancer, care au suferit accidente vasculare, pe cei care au avut nevoie de dializă, pe cei cu boli rare sau care trăiesc cu HIV așa cum au putut mai bine, prin eforturi adesea supraomenești. 

Este esențial ca la ieșirea din acest episod extrem de dificil la nivel global să acordăm atenția cuvenită schimbărilor pe care avem nevoie să le punem în practică pentru a fi mai bine pregătiți și alături de cei care care au nevoie de noi în lupta cu boala. 

Click pentru a citi raportul