Statul impozitează cu 16% orice profit pe care compania îl înregistrează, dar poți alege ca 20% din această sumă să ajungă la Code for Romania sub formă de sponsorizare. Acest lucru înseamnă că ai posibilitatea de susține dezvoltarea de instrumente digitale utile în rezolvarea celor mai presante probleme ale României.

Banii tăi vor fi utilizați pentru a updata România și anume la dezvoltarea si menținerea infrastructurii de tehnologie civică de care România are nevoie. MonitorizareVot, Redirectioneaza.ro sau VotDiaspora sunt doar câteva dintre piesele care formează această infrastructură pe care tu o sprijini astfel lună de lună.

Procedura în sine este una simplă și are doar câțiva pași:

  1. Completezi un contract de sponsorizare pe care îl poți consulta aici;

    Societatea comercială va trebui să realizeze, la momentul redactării contractului, o estimare a valorii cotei de 20% din impozitul pe profit pentru anul în curs. Contractul astfel încheiat constituie dovada actului de sponsorizare, iar în baza acestuia se va realiza redirecționarea. Operațiunile de sponsorizare prin acordarea de numerar sau virament bancar se vor reflecta în contabilitate și vor fi evidențiate separat.

  2. îmi trimiți contractul cu datele firmei și cu suma de sponsorizare în format editabil la adresa de email oana.despan(at)code4.ro;

  3. tipăresc, semnez și ștampilez cele două exemplare și le expediez la adresa indicată de tine pentru corepsondență;

    Acest document va reprezenta baza redirecționării celor 20% din profitul companiei pe care o reprezinți.

  4. ne înapoiezi exemplarul nostru de contract semnat și ștampilat și de tine iar noi îți mulțumim lunar, timp de minim un an :)

Dacă vrei ca sponsorizarea să fie luată în calculele tale fiscale pentru anul 2019 nu uita să efectuezi plata contractului de sponsorizare cu Code for Romania până la 31 decembrie 2019; dacă plata se face după 31 decembrie, ea va fi considerată sponsorizare aferentă anului 2020.

Cum calculezi suma cu care poți sponsoriza proiectele Code for Romania?

  • Estimează pentru firma ta profitul anului fiscal 2019 precum şi cifra de afaceri din acest an;
  • suma de sponsorizare, dacă se încadrează în limitele prevăzute în Codul Fiscal (20% din impozitul pe profit, maxim 3‰ (la mie) din cifra de afaceri), se scade din impozit;
  • diferenţa rămasă din impozitul datorat o vei vira către bugetul de stat, la termenul prevăzut de lege (25 ianuarie 2019).

Dacă firma nu a avut profit anul acesta dar ești sigur că 2019 a fost o excepție, poți deduce sponsorizarea făcută către noi trimestrial, pe măsură ce situația financiară a companiei tale devine una pozitivă.

NOTĂ:

Legea nr. 227/2015 permite societăților comerciale plătitoare de impozit pe profit să redirecționeze 20% din suma datorată anual bugetului de stat către organizațiile non-guvernamentale. Sponsorizarea este deductibilă din impozitul pe profit, dacă se încadrează în limitele impuse de Codul Fiscal (3‰ din Cifra de Afaceri și 20% din impozit). Sponsorizarea se poate realiza și trimestrial și se deduce din impozitul pe profit al acestuia, dacă plata sumei sponsorizate se realizează pe parcursul respectivului trimestru.