Este august, 2015. Suntem în 29. Mâine e ziua mea de nume - sfântul Alexandru. Mă aflu într-o cameră, înconjurată de străini, cu laptop-ul îndesat în ghiozdan și încerc să găsesc un leac pentru una dintre cele mai crunte maladii: gripa de tip “eu acum ce fac?”, din sezonul post-facultate.

Sunt la finalul a patru ani de facultate. Voi absolvi cu titlul de inginer. Deși știu să rezolv integrale triple și să contruiesc un mp3 player de la zero, nu am idee ce o să fac mai departe. Mă așteptam să alerg către țelurile mele ca un olimpic visând la medalia de aur - când colo, dau cu stângu-n dreptul. Încerc să transform pasiunile mele într-o carieră. Dar ajung să mă îndoiesc de mine însămi chiar și în privința lucrurilor care îmi erau clare. Oare ce îmi place să fac atât de mult, încât aș fi în stare să fac 8 ore pe zi, în fiecare zi, tot restul vieții?

Particip la un hackathon intitulat “Poiana Baronilor Locali”. Nu știu pe nimeni, și ajung să strâng multe mâini. Propunem idei de aplicații în beneficiul societății și eu mă alătur unui grup care vrea să urmărească, automatizat, declarații de presă și să ridice un semnal de alarmă atunci când persoanele publice mint. Sintagme precum “procesarea limbajului natural” și “analiza emoțiilor” mă fac să mă gândesc că voi rezolva ecuații complexe și voi scrie sisteme distribuite înainte să se facă după-amiază. Ajung să petrec toată ziua încercând să instalez biblioteci de Python. Treaba asta m-a prins.

Un an mai târziu, stau la o masă cu alți străini. Berile noastre nici nu apucă să se încălzească în după-amiaza de vară că noi deja ne simpatizăm. Cu toții vrem “să fim schimbarea pe care o vrem, în lume”. Suntem programatori și oameni de comunicare, designeri și cercetători care analizează seturi de date. Pare că, din start, nu există ceva ce noi să nu putem face, dacă ne punem mintea la contribuție. Plec devreme. Oamenii rămași în jurul mesei, care închină a treia bere, sunt cei ce vor porni Code for Romania.

Viața e bizară. Am absolvit facultatea abia după încă doi ani, în 2017. Am lucrat ani buni la acelaș serviciu găsit în facultate, am progresat încet, am schimbat proiecte, până când, într-un final, am plecat. Nu m-am alăturat asociației Code for Romania de la început, ci i-am revăzut abia după încă un an. Încă merg, fără să alerg, pe drumul carierei mele. Am început să mă simt împăcată cu a pune un picior în fața celuilalt fără să știu cu precizie unde voi ajunge. Uneori, simt că bâjbâi în întuneric.

M-am prins ce vreau să fac tot restul vieții.

Pe mine mă face fericită un anumit proces. Învăt ceva, apoi îi învăt și pe alții. În facultate, îmi plăcea să fac sesiuni de studiu cu colegii mei. Când formulam cu voce tare logica rezolvărilor, imaginea mea mentală devenea și mai clară. Făceam rezumate, sau scriam cod care să facă rapid calcule complicate. Nu avea sens să țin lucurile astea pentru mine - până să se usuce cerneala pe notițele mele, erau deja trase la xerox. Găsesc o soluție și mă simt fericită, da, dar când dau mai departe ceea ce am găsit, fericirea se intensifică.

Am lucrat și voi continua să lucrez ca programator pentru că sunt dependentă de a găsi soluții. Obiectivul principal nu este să scriu cod. Obiectivul este să conturez o soluție în spațiul unde, înainte, exista doar frustrare. Iei o problemă, o simplifici până când toate constrângerile sale devin ziduri solide, înalte, și apoi construiești soluția în spațiul rezultat. Codul elegant se extinde până umple complet spațiul. Soluțiile bune fac tot ce au fost proiectate să facă și nimic în plus.

Când eram în facultate, problemele erau simplificate, constrângerile erau deja determinate și, de obicei, exista o singură soluție corectă și elegantă. Ca programator profesionist, luxul acest a fost înlocuit de munca unor echipe a câte zeci de oameni, fiecare ațintită asupra unui singur obiectiv: fie să adune cerințe, fie să formuleze constrângerile, fie să se asigure că soluția finală face doar ceea ce a fost proiectată să facă, fără cartofi prăjiți din oficiu.

Munca mea era mă împlinea doar în măsura în care acceptam cât de îngust era obiectivul meu. Când ridicam ochii și încercam să cuprind cu vederea întregul mecanism, ajungeam să tânjesc după mai mult. Până la urmă, facultatea s-a terminat, și nu mai avea farmec să mi se spună ce să fac.

Am păstrat legătura cu voluntarii din Code for Romania. Am urmărit din depărtare cum până și un singur voluntar finalizează un proiect întreg și m-am minunat văzând impactul pe care o soluție simplă l-a avut în comunitatea noastră. Asta e! Asta e piesa care îmi lipsește, după care tânjesc.

Contribuțiile mele la Code for Romania au crescut lent. Inițial, totul era o tentativă - ceva interesant de făcut într-un weekend, la un hackathon. Am intrat într-un proiect și am descoperit o lipsă totală de lux. Noi conturam ipoteza problemelor și tot noi formulam soluția. Descopeream, încetul cu încetul, până unde se întind zidurile constrângerilor. Uneori intram cu nasu-n ele. Ne alegeam uneltele astfel încât să maximizăm cooperarea. Faptul că scriam cod era un lucru de făcut de pe o listă care se putea derula ca un pergament egipteam în lungul camerei.

M-a prins treaba asta.

Construirea soluțiilor și diseminarea cunoștințelor sunt două fețe ale aceleiași monede - asta mă face fericită.

Nu mai gândesc în termeni de framework-uri sau limbaje de programare. Lucrez cu uneltele pe care le am la îndemână. Sigur, cel mai bine mă simt scriind cod în Python, cu care să automatizez procese. Dar nu mă sfiesc nici de web, de ecosistemul de mobile, sau de a menține proiecte de GitHub. Scriu cod cu aceeași sârguință cu care scriu proză. Sunt mai aproape de a fi schimbarea pe care o vreau în lume decât am fost vreodată.

Învăț de la voluntarii din Code for Romania din mers, pe măsură ce ne punem mintea cu cea mai presantă constrângere, sau problemă. La rândul meu, structurez și livrez cât mai mult din cunoștințele mele oamenilor cărora le sunt utile. Securitatea și siguranța, online și offline, constituie unul din subiectele pe care încerc să le clarific. E ca pe vremuri, la facultate - uite aici un rezumat: ce aplicații să folosești și cum să te protejezi pe internet. În caz că te întrebi: da, am făcut acest rezumat. Posibil să-l am cu mine, când ne vedem, la o bere.

Sper să te prindă și pe tine.

Încă stai pe gânduri? Hai cu noi în ultima sâmbătă a fiecărei luni la HackDays! Înscrie-te aici.