Dependențele nu sunt văzute ca o problemă a comunității extinse

Deși la nivel social dependențele sunt deseori văzute strict ca o problemă a persoanei în cauză, cercetările de specialitate sugerează că nu este în întregime așa. În cazul acestor comportamente extrem de complexe, trăsăturile individuale sunt influențate și de factorii mai largi sociali, fizici, chiar și politici ai mediului în care trăiește persoana (Raisamo, 2019). În consecință, atunci când vorbim despre dependențe, consum de substanțe și comportamente adictive este extrem de important să ținem cont și de acești factori de mediu fizic și social care pot afecta dezvoltarea și evoluția unei dependențe.

În această secțiune vom aborda câțiva dintre acești factori, care au apărut în cercetarea noastră. Printre aceștia se numără factorii din mediul rural care favorizează dependențele, accesibilitatea jocurilor de noroc, lipsa politicilor publice care să adreseze sursele de consum de tutun și alcool alternative, normalizarea comportamentelor care pot duce la dependențe, cât și accesibilitatea crescută a drogurilor sintetice (etnobotanicele).

Conform EUROSTAT (EUROSTAT, 2023), în România 4,2% din populația totală raportează un consum de alcool la nivel de risc (peste 20 de grame de alcool pur pe zi pentru femei și 40 de grame pentru bărbați). Acest procent este semnificativ mai mare decât media europeană de 2,7%. Mai mult, acestea nu sunt distribuite la fel în funcție de mediul de rezidență, întrucât procentul atinge aproape 6% în mediul rural, comparat cu 2% în orașele mari. Consumul crescut de alcool în mediul rural ne-a fost confirmat și de către experții incluși în cercetarea noastră. Mai mult, conform acestora, există o problemă importantă și de consum de etnobotanice în rândul tinerilor din mediul rural. Acestea sunt extrem de accesibile financiar și se pot procura relativ ușor de către aceștia.

Un alt aspect sesizat de către experți, care se poate valida cu o simplă vizită în mediu rural din România, este prezența tot mai puternică a jocurilor de noroc (în special pariuri sportive și slot machines/păcănele). Deși nu avem date statistice despre comportamentul de jocuri de noroc în România, informații neoficiale sugerează că există un adevărat fenomen în care persoanele își pot pierde și întreg câștigul unei luni întregi de muncă, într-o singură zi la jocuri de noroc. În contextul gradului ridicat de sărăcie care caracterizează mediul rural în România, acest mecanism este deseori văzut nu ca unul recreațional, ci ca un instrument de sporire a câștigurilor, ceea ce crește periculozitatea acestora prin exploatarea disperării financiare. Unul dintre motivele descrise de către experți referitoare la vulnerabilitatea mediului rural pentru consumul de substanțe și comportamentele adictive este strâns legat de nivelul de dezvoltare al acestuia. Într-un sat care nu are extrem de multe oportunități de socializare sau petrecere a timpului liber, barul din sat (care deseori este și magazin) devine un punct central în viața socială și expune persoanele la factori de risc importanți.

Mai mult, cercetările sugerează că dezavantajul social și dificultățile de viață cresc riscul dependențelor, acestea fiind folosite ca mecanisme de coping (gestionare psihologică) cu aceste greutăți. În plus, în cazul debutului unei dependențe, lipsa de servicii de diagnostic și tratament în proximitatea multor dintre comunele și satele din România poate acționa ca o barieră în detectarea și tratarea dependențelor în timp util. Netratate, acestea pot să expună persoanele și familiile lor la riscuri suplimentare socio-economice și de sănătate. Conform experților cu care am discutat, în astfel de contexte este extrem de importantă o abordare la nivel de comunitate care să implice și autoritățile locale. Cu toate acestea, există prea puțin interes, expertiză, resursă umană și finanțare pentru ca prevenția și gestionarea dependențelor să devină o prioritate pentru autoritatea locală.

În momentul de față nu există nicio cercetare comprehensivă care să estimeze distribuția și magnitudinea fenomenului de jocuri de noroc în România. În urma unei cereri de solicitare de informații publice în baza legii 544/2001 către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) am reușit să aflăm o serie de date limitate. În anul 2022 au fost acordate licențe pentru aproape 90.000 de posturi de joc (aparate) de tip slotmachine (cunoscute popular ca păcănele). Comparativ cu valorile raportate de către ONJN în raportul pentru anul 2021, acestea sunt cu 30% mai multe (ONJN, 2021). Același raport din 2021 menționează și peste 13.000 de agenții de pariuri (în cotă fixă sau mutuale) care și-au desfășurat activitatea în acel an. De asemenea, au fost acordate 37 de licențe pentru jocuri de noroc la distanță. După cum putem observa, numărul general al acestora este mare, iar specialiștii incluși în cercetarea noastră ne-au indicat problema dependenței de jocuri de noroc, cât și accesibilitatea acestora la nivel național. Însă nu am reușit să găsim informații legate de densitatea lor, astfel încât ne-am dorit să înțelegem mai în profunzime ce înseamnă această accesibilitate.

Am încercat să identificăm agregarea geografică a spațiilor fizice dedicate jocurilor de noroc pentru a estima magnitudinea fenomenului pe teren. Folosind Google Maps, am selectat aleator o serie de localități urbane de diferite dimensiuni și am marcat pe hartă spațiile care aveau cazinouri, slot machines/păcănele și agenții de pariuri. Cu limita că nu am surprins toate spațiile care practică jocuri de noroc, am reușit să ne facem o idee. Spre exemplu, în Cluj-Napoca, am identificat 112 de astfel de spații, cu concentrații mai mari în anumite zone. În zona cartierului Mărăști, am identificat o porțiune de stradă puternic circulată care, pe un traseu de 700 de metri (9 minute de mers pe jos) avea zece astfel de spații. În orașul Călărași, am identificat 15 astfel de spații în total, dintre care opt se aflau pe o rută de 900 de metri (11 minute de mers pe jos), chiar pe artera centrală a orașului. În Botoșani, am identificat 38 de asemenea spații, cu o concentrație mai mare în zona gării din oraș, unde am găsit șapte spații pe un traseu de 750 de metri (10 minute de mers pe jos). Toate acestea sugerează o aglomerare semnificativă de astfel de servicii în comunitățile din România. Odată observată această aglomerare urbană, ne-am întrebat cum arată acest peisaj în mediul rural. Astfel că am căutat cel mai mic sat din România pentru a vedea cât de accesibile le-ar fi jocurile de noroc locuitorilor acestuia.

Conform datelor pe care le-am identificat, cel mai mic sat din România este Rovinița Mică (județul Timiș) care are o populație de șapte locuitori. Potrivit Google Maps, acești șapte locuitori au cea mai apropiată farmacie și cel mai apropiat supermarket la 9 km distanță (12 minute cu mașina). Iar cele mai apropiate două case de pariuri se află in comuna vecină, la 15 km distanță (20 de minute cu mașina). Tot acolo au și cele mai apropiate centre medicale. Deși industria jocurilor de noroc (prin ieșirile în presă) susține că singurele argumente care trag semnale de alarmă asupra industriei sunt de natură „emoțională” (Casino Inside, 2023), cercetările internaționale sugerează că efectele accesibilității mijloacelor de joc nu sunt de neglijat. Spre exemplu, studiile au demonstrat că densitatea aparatelor de jocuri de noroc electronice tinde să fie mai ridicată în zonele dezavantajate socio-economic, fapt care este asociat cu o mai mare participare la astfel de jocuri, cât și riscuri mai crescute asupra sănătății (Raisamo, 2019). Aceste date sunt susținute și de cercetări mai ample, cu date din diferite țări, sugerând faptul că disponibilitatea crescută a jocurilor de noroc a fost asociată cu o creștere a participării, a cheltuielilor, cât și a prevalenței de probleme cu jocurile de noroc (Abbot, 2020).

Conform literaturii de specialitate, persoanele care locuiesc în proximitatea unui spațiu de jocuri de noroc au o probabilitate mai mare de a se angaja într-un astfel de comportament, în special dacă provin din populații vulnerabile (Badji, 2023). O altă cercetare din Australia a măsurat asocierea dintre numărul de locații de jocuri de noroc din anumite zone urbane și dificultățile financiare ale persoanelor din respectivele zone. Monitorizând date pe o perioadă mai lungă de timp, cercetătorii au descoperit că odată cu închiderea unui spațiu cu jocuri de noroc, se observa, în media, o reducere cu 1,8 a situațiilor de insolvență financiară personală pe an (Badji, 2020). Cu alte cuvinte, dacă se reducea numărul de spații de jocuri de noroc, se observa și o scădere a numărului de evenimente financiare negative în rândul populației din respectiva zonă. Astfel, autorii studiului au concluzionat că reducerea numărului și accesibilității locațiilor de jocuri de noroc ar putea reduce riscurile financiare asociate cu problema jocurilor de noroc.

Nu în ultimul rând, cercetarea noastră a inclus interviuri și cu psihiatri și psihoterapeuți care lucrează direct cu persoane care se confruntă cu dependențe de jocuri de noroc. Aceștia ne-au descris dificultățile pe care le are o persoană care este în curs de renunțare la jocuri de noroc sau care este abstinentă, trăind în zonele urbane din România. Dificultatea menținerii abstinenței sau renunțării la acest comportament este exponențial mai mare atunci când la fiecare colț de stradă te lovești de un spațiu care este pregătit să îți alimenteze dependența în orice moment. Ca o consecință, există un interes la nivel global de a interveni pentru a reduce impactul acestei accesibilități asupra sănătății populației. O cercetare recentă publicată în jurnalul The Lancet a încercat să obțină un consens asupra politicilor publice care ar fi eficiente în acest domeniu în Marea Britanie, de la 77 de experți și persoane cu experiențe directe în domeniu. Dintre toate măsurile asupra cărora s-a atins un consens (evaluate din punct de vedere al eficacității dar și al fezabilității), zece dintre acestea adresau domeniul disponibilității jocurilor de noroc, în timp ce cinci adresau accesibilitatea acestora (Regan, 2022).

În România, doar în anul 2023 au fost depuse patru proiecte de lege care vizau modificarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc sau legislația referitoare la promovarea jocurilor de noroc:

• Pl-x nr. 166/2023 propune interzicerea spațiilor fizice de jocuri de noroc la o distanță mai mică de 300 de metri de unități de învățământ și locuri de joacă pentru copii. Modificarea legislativă propune și interzicerea desfășurării de activități de tip slot machines de către persoane juridice care nu dețin CAEN specific de activități de jocuri de noroc sau pariuri (cod: 9200). Propunerea a fost adoptată, cu modificări, de Senat, și este în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional.

• Pl-x nr. 197/2023 propune interzicerea completă a reclamei în spații publice deschise la jocuri de noroc, cât și sancțiuni de 50.000 - 100.000 de lei pentru abateri, cu posibilitatea retragerii licenței. Aceasta a fost respinsă de către Senat în forma actuală și este în evaluare la Comisiile de specialitate.

• Pl-x nr. 381/2023 propune interzicerea spațiilor care desfășoară jocuri de noroc în unități administrativ-teritoriale mai mici de 5.000 de locuitori, clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă sau la o distanță mai mică de 300 de metri de alt spațiu cu destinație similară. Și această propunere a fost respinsă de către Senat și este în evaluare la Comisiile de specialitate.

• Pl-x nr. 395/2023 propune interzicerea publicității și activităților de marketing la jocurile de noroc, dar și orice fel de comunicare audiovizuală referitoare la jocuri de noroc. Aceasta are articole specifice referitoare la promovarea jocurilor de noroc de către persoane publice, culturale, științifice sau sportive, care pot încuraja jocurile de noroc datorită statutului de celebritate. Și aceasta a fost respinsă de către Senat.

Autoexcluderea de la jocurile de noroc este un instrument oferit persoanelor care recunosc că au o problemă cu jocurile de noroc, dar care au nevoie de sprijin pentru a nu mai juca. Aceste persoane pot intra astfel într-o înțelegere formală cu furnizorii de jocuri de noroc, care trebuie să le ajute să nu mai joace. Această înțelegere este în general documentată în scris, pentru o perioadă decisă de către jucător. Prin aceasta, persoanele se angajează să nu mai joace, iar dacă încearcă, furnizorii trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a-i împiedica. În România avem un cadru legal pentru autoexcluderea atât de la jocurile fizice cât și cele online (la distanță), însă acesta are probleme majore de implementare.

Ordonanța de Urgență 77/2009 conferă cadrul legal pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în România. În forma inițială, aceasta nu cuprindea informații despre autoexcludere, însă o modificare adusă de legea 326/2022 prevede faptul că, pentru a obține licența de organizare de jocuri de noroc, agenții economici trebuie să facă dovada deținerii de mijloace tehnice pentru întocmirea de baze de date privind persoanele autoexcluse. După obținerea licenței, sunt obligați să întocmească baze de date cu persoanele autoexcluse. De asemenea, organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să identifice persoanele care intră în incinta spațiilor în care se organizează și se exploatează jocuri de noroc și să țină evidența (în format electronic), a datelor lor de identificare (în registre stocate minim cinci ani).

Cu toate acestea, normele metodologice de punere în aplicare a acestei OUG, publicate inițial în 2016, nu au mai fost actualizate din anul 2020. Astfel, modificarea legislativă privind autoexcluderea din decembrie 2022 nu a fost încă cuprinsă în normele metodologice, deși guvernul avea o obligativitate de actualizare în termen de 30 de zile. Un cadru legal fără norme metodologice îl face imposibil de aplicat și implementat, situație în care se regăsește și România în momentul de față.

În normele metodologice inițiale (cele publicate în anul 2016), se menționează în schimb un proces de autoexcludere exclusiv pentru jocurile de noroc la distanță (unde intră și cele online) unde se menționează obligativitatea pentru organizatorii de jocuri de noroc de a pune la dispoziția jucătorului o facilitate prin care îi permite să solicite o excludere temporară sau permanentă sau o întrerupere a accesului la joc pe o perioadă prestabilită de maximum șapte zile.. Organizatorii de jocuri de noroc sunt de asemenea obligați să păstreze un astfel de registru, iar jucătorii pot solicita radierea lor din acesta doar după expirarea unui termen de șase luni de la înregistrare. În perioada de autoexcludere, organizatorii nu au voie să trimită materiale publicitare acestora.

Cu toate acestea, legislația nu prevede termene minime pentru autoexcluderea temporară, care ar putea oferi persoanei timp suficient pentru a gestiona problema de jocuri de noroc. Iar întregul proces, așa cum este el descris de cadrul legal, obligă persoana care dorește să se autoexcludă să interacționeze cu fiecare organizator de jocuri de noroc în parte, fără a avea posibilitatea de a se autoexclude într-un singur punct. De asemenea, chiar dacă procesul actual ar fi implementat, o persoană care se autoexclude dintr-un spațiu dedicat poate accesa fără niciun obstacol serviciile unui alt spațiu de jocuri de noroc.

Conform unui raport recent (EGBA, 2022), 16 state europene au registre naționale de autoexcludere. Din păcate, România nu se numără printre acestea. Dintre cele 16, majoritatea permit procesul de autoexcludere printr-un portal online. Mai mult, în șase țări europene (Belgia, Ungaria, Olanda, Portugalia, Slovacia și Suedia), deschiderea unui cont de jocuri de noroc online necesită o verificare a registrului de autoexcludere național. Durata unei autoexcluderi variază semnificativ între țări, unele permițând și excludere permanentă (nelimitată). În cazul excluderii permanente, acestea în general pot fi revocate. În cazul celor temporare, cinci țări nu permit ridicarea lor în nicio circumstanță, persoana fiind nevoită să aștepte expirarea perioadei agreate. Un număr de 14 țări europene permit ca autoexcluderea să fie inițiată și de alte persoane (cum ar fi tutori legali sau membri ai familiei), în timp ce România face parte din cele cinci țări europene în care este nevoie de un ordin judecătoresc pentru ca o persoană să fie exclusă fără dorința ei.

Conform cercetărilor din domeniu (Gainsbury, 2013), programele de autoexcludere în domeniul jocurilor de noroc sunt eficiente în măsura în care reușesc să fie promovate suficient pentru a ajunge la toți cei care doresc să le utilizeze și oferă informații clare despre cum funcționează. Este important ca procesul de autoexcludere să se poată facă ușor, rapid și din multiple contexte (din locațiile care oferă jocuri de noroc, dar și din afara acestora, inclusiv prin intermediul organizațiilor guvernamentale). Sisteme online care verifică identitatea prin poze, dar și sisteme prin poștă au fost identificate ca fiind posibilități viabile de autoexcludere centralizată.

Astfel de programe ar trebui sa ofere perioade de timp variabile de autoexcludere (cu un minim recomandat de șase luni), timp în care persoana ar trebui să fie protejată și de a primi materiale de email marketing. După încheierea perioadei, este recomandat ca persoana să treacă printr-un proces de re-instituire, care ar fi preferabil să fie condus de o organizație neutră și într-un spațiu care să nu fie asociat cu jocurile de noroc, pentru a nu stârni impulsul de a juca. În acest proces, persoanele ar trebui să poată opta pentru re-instituire (să li se permită să joace din nou) sau să continue autoexcluderea. De asemenea, persoanele care optează pentru programe de autoexcludere ar trebui sprijinite pentru a accesa sprijin suplimentar, pentru că doar acest mecanism este rareori suficient pentru a adresa o dependență. Și nu în ultimul rând, programele de autoexcludere funcționează doar în măsura în care operatorii de jocuri de noroc fizice și online verifică identitatea jucătorilor și respectă decizia de autoexcludere. Riscurile neimplementării eficace sunt majore pentru că ar putea reduce semnificativ încrederea în astfel de sisteme.

Piața produselor de tutun se schimbă și se ajustează constant la contextul global, în ultimii ani observându-se o serie de produse noi. Cele mai frecvent întâlnite sunt dispozitivele electronice care administrează nicotină (e-țigarete), dispozitive electronice care nu administrează nicotină și produse cu tutun încălzit. Acestea sunt promovate de către industria de tutun ca fiind produse care au un risc mai scăzut asupra sănătății sau chiar mecanisme eficiente pentru renunțarea la fumat (OMS, 2019b). Aceste argumente nu sunt susținute de date suficient de convingătoare: efectele asupra sănătății sunt foarte dificil de măsurat dată fiind variabilitatea produselor și a substanțelor folosite. Iar consumul dual frecvent întâlnit în populație (de țigarete electronice și țigări tradiționale) sugerează faptul că rolul lor central nu ar fi de dispozitive de renunțare la fumat, ci de metode alternative de fumat (OMS, 2019b). În România, consumul de tutun beneficiază de o lege care prevede specific măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de produse de tutun (Legea nr. 349/2002, modificată și completată ulterior de nouă ori, ultima dată în 2022).

Legislația reglementează măsurile menite să interzică fumatul în spații publice închise (indiferent de forma de proprietate), în mijloace de transport în comun, în unități sanitare, de învățământ sau cele destinate protecției și asistenței copilului, la locul de muncă și în locuri de joacă pentru copii (inclusiv cele deschise). În ceea ce privește țigaretele electronice, acestea sunt specific menționate ca fiind interzise doar în mijloacele de transport în comun. Organizația Mondială a Sănătății asimilează produsele de tutun încălzit (așa-numitele heat-not-burn) țigaretelor tradiționale, încurajând statele membre semnatare ale Convenției Cadru pentru Controlul Tutunului (din care face parte și România) să le includă sub incidența reglementărilor generale privind fumatul în spații publice.

În ceea ce privește țigările electronice (care administrează nicotină sau nu), OMS recomandă dezvoltarea de politici publice care să reglementeze și utilizarea lor în spații publice. Interzicerea acestora ar fi susținută de substanțele toxice pe care acestea le emit și care nu sunt complet studiate, dar care au fost asociate cu un risc mai crescut asupra sănătății. Țări precum Belgia, Franța, Germania și Țările de Jos au deja legi care interzic utilizarea țigărilor electronice în spațiile publice închise. Pe de altă parte, în România legislația curentă nu specifică formele de administrare de tutun alternative, astfel încât acestea se bucură de un vid legislativ.

În consecință, în spațiile publice din România, deși este interzis fumatul de țigarete tradiționale (și alte forme de tutun prin ardere), produsele de tutun încălzit și cele electronice sunt permise. Legat de aceste aspecte, propunerea legislativă BP46/2023 înaintată către Senat în 2 februarie 2023 încearcă o reglementare a produselor noi de tutun, prin adăugarea în legislație a sintagmei „produse din tutun sau un produs similar utilizat potrivit destinației sale”, cu intenția de a include și noile produse de tutun în reglementările existente. Dincolo de prevederile menite să restricționeze fumatul în spații publice, propunerea legislativă urmărește de asemenea și interzicerea fumatului în mașini în care se află copii sau femei însărcinate, cât și reglementarea fumatului în secțiile de psihiatrie. Un alt aspect dificil de reglementat la nivelul Uniunii Europene este cel legat de aromele folosite pentru a crește atractivitatea produselor de tutun. Cu excepția țigaretelor tradiționale și a tutunului pentru rulat, combinarea oricărui produs de tutun cu arome nu este interzisă.

Pentru a interzice aromele și pentru aceste produse, Comisia Europeană trebuie să poată demonstra faptul că aromele cresc semnificativ circumstanțele în care aceste produse sunt comercializate (spre exemplu, o creștere în volumul vânzărilor de cel puțin 10% în minimum cinci state membre, cât și vânzări totale care depășesc 2,5% din totalul vânzărilor de produse de tutun din UE). Comisia Europeană a reușit să demonstreze recent acest lucru pentru produsele cu tutun încălzit și lucrează la o evaluare a Directivei privind Produsele de Tutun, care va aborda aceste aspecte (Lietzmann, 2023). Urmează să monitorizăm cum vor fi acestea formulate și cum vor fi implementate la nivelul statelor membre.

În secțiunile anterioare am descris magnitudinea fenomenului de consum de alcool în România, cât și efectele asupra sănătății populației. Am discutat de asemenea în cadrul unei probleme anterioare despre absența acțiunilor concrete ale entității care ar trebui să fie nucleul acțiunilor care adresează consumul de alcool la risc din România. Ne referim aici la Consiliul național pentru coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului de alcool în România, înființat încă din 2015, dar care nu a produs rezultate măsurabile de când a fost instituit. Astfel, în țara noastră, în afară de câteva acțiuni de informare pornite de alte entități asociate Ministerului Sănătății (cum ar fi campanii de informare INSP, cu ocazia zilelor naționale) și o serie de eforturi pornite din sectorul non-guvernamental (cum ar fi acțiunile organizațiilor precum ALIAT care oferă și un telverde Alcoline), nu avem abordări coerente și strategice pentru reducerea problemelor asociate consumului de alcool.

Ne referim la abordări strategice, pentru că la fel ca celelalte dependențe și comportamente adictive la risc abordate în acest raport, consumul de alcool este de asemenea puternic ancorat în contextul socio-economic și cultural în care trăiește o populație. Conform OMS, există o serie de factori sociali (sau structurali) care afectează tiparele de consum de alcool dintr-o populație. Printre acestea se numără consumul istoric de alcool din populația respectivă, disponibilitatea alcoolului, factorii culturali, statutul economic al populațiilor, acțiunile de marketing ale industriei de alcool, cât și politicile publice care reglementează controlul alcoolului. Iar la nivel individual, consumul este în general determinat de sex, vârstă, cât și de vulnerabilități biologice și socio-economice (OMS, 2022). Pentru a gestiona această complexitate sunt necesare intervenții integrate care țin cont și de contextul social. Un exemplu de astfel de abordare este intervenția SAFER (OMS, 2019c) dezvoltată de către OMS împreună cu ONU și alți parteneri internaționali cu scopul de a oferi sprijin statelor membre în a reduce efectele negative ale consumului de alcool la risc.

Abordarea strategică și pe mai multe sectoare promovată prin această intervenție urmărește să întărească restricțiile existente la nivel național, să avanseze măsuri care să reducă condusul sub influența alcoolului, să faciliteze accesul la detecția timpurie a problemelor de consum de alcool și dependențe și să ofere intervenții punctuale, cât și opțiuni de tratament eficiente. De asemenea, SAFER include în pachetul de intervenții și reglementarea sau chiar interzicerea reclamei la alcool, a programelor de sponsorizare și promovare și, nu în ultimul rând, creșterea prețului la alcool prin diferite taxe. Prin intermediul acestui instrument și altele similare, autoritățile naționale și locale, împreună cu alți actori relevanți din comunitate precum organizații nonprofit, universități sau grupuri de inițiativă, pot colabora pentru a aborda consumul de alcool într-un mod coerent.

Cu toate acestea, intervențiile existente în România nu beneficiază de un sistem de colaborare intersectorial eficient, lipsa de implicare din partea instituțiilor publice fiind de cele mai multe ori justificată de lipsa de resurse umane sau financiare. Discuțiile cu experții incluși în cercetarea noastră ne-au confirmat faptul că deși au existat inițiative de a aborda problema consumului de alcool la nivel local, chiar în comunități mai mici, acestea nu beneficiază de sprijin financiar din partea statului, iar resursa umană existentă este mult prea încărcată de alte activități pentru a putea investi și în acest domeniu. Astfel, fără ca acest subiect să fie o prioritate națională, care să fie susținută și asumată de către instituțiile care ar trebui să o coordoneze, nu vom avea parte de abordări cu adevărat eficiente la scară largă în prevenirea consumului de alcool la risc sau a dependențelor.

Noile Substanțe Psihoactive (NSP), cunoscute mai comun sub numele de etnobotanice sau droguri legale, s-au situat în anul 2019 ca cele mai consumate droguri în România (ANA, 2022). Problema NSP-urilor este una extrem de importantă în întreaga Uniune Europeană, unde în 2021 au fost capturate 8,5 tone de astfel de produse, un volum record până la acest moment (EMCDDA, 2023). Acestea sunt în fapt droguri sintetice ilegale, care nu sunt incluse sub control național sau sub control în convențiile internaționale de droguri ilegale, însă care au proprietăți similare cu acestea. Ele cuprind un număr foarte mare de substanțe și combinații de substanțe, care apar într-un ritm extrem de alert, cu scopul de a evita restricționarea lor legală. Cu alte cuvinte, când un astfel de produs este detectat și inclus pe o listă de substanțe interzise, acesta este rapid înlocuit de unul nou, care încă nu este documentat și poate fi comercializat. În acest sens, ele mai sunt cunoscute și ca designer drugs (sau droguri sintetice făcute personalizat).

NSP-urile conțin substanțe și combinații de substanțe nereglementate și de multe ori cu efecte necunoscute, care sunt vândute în produse cu doze deseori mari, care prezintă un risc semnificativ asupra sănătății. Ele sunt implicate în multe din accesările serviciilor de urgență. Cazuri individuale au fost documentate și în presă, legate de efecte secundare grave. Multe dintre acestea au fost documentate ca având un grad ridicat de adicție și un potențial mare de a produce intoxicații severe, uneori chiar letale. Un alt aspect important legat de acestea este faptul că deseori ele sunt comercializate prin metode legale, însă drept produse care nu sunt destinate consumului uman, eludând astfel sistemele de control. Spre exemplu, ele pot fi comercializate ca săruri de baie, îngrășăminte pentru plante, substanțe chimice pentru cercetare sau chiar reactivi pentru laborator.

Mai mult, astfel de droguri sintetice, cum ar fi cele care imită canabisul (canabinoizi sintetici), au fost identificate într-o serie de state europene în compoziția produselor cu canabis natural. Aceasta ar putea sugera faptul că sunt vândute pe piață produse de canabis alterate care ar putea fi comercializate către consumatorii care nu știu că acestea nu sunt produse de canabis natural, expunându-i la riscuri de sănătate necunoscute (EMCDDA, 2023). Etnobotanicele au fost pentru prima dată documentate în România în anii 2008-2009, când erau comercializate prin așa-numitele magazine de vise sau spice shops. Primele organizații care au identificat acest fenomen la scară mai largă erau cele care lucrau la firul ierbii cu consumatorii de droguri, în zone defavorizate ale Bucureștiului. De atunci și până astăzi, etnobotanicele au devenit o problemă națională.

Conform ANA, cea mai frecvent folosită formă de NSP în România are forma ierburilor pentru fumat, cu efecte asemănătoare drogurilor (ANA, 2022). În momentul de față acestea sunt extrem de accesibile financiar și pot fi achiziționate atât în magazine fizice, cât și în online. Iar ANA subliniază în ceea ce privește consumul de NSP existența unei “creşteri alarmante, atât în rândul populaţiei generale, cât și al celei tinere” (ANA, 2022). Mai mult, un aspect adus în discuție de către specialiștii cu care am discutat este legat de tratamentul dependențelor cu astfel de substanțe. Aceștia au sesizat probleme semnificative în a identifica scheme de tratament care sunt validate și demonstrate ca fiind eficiente pentru toate aceste substanțe noi. Dacă pentru opioidele tradiționale spre exemplu există și tratamente de substituție (cum ar fi metadona) care pot ajuta în tratarea dependențelor, aceste substanțe noi nu au astfel de scheme de tratament cunoscute.

Aceasta este o problemă la nivel internațional, nu doar specifică României, însă este extrem de relevantă pentru a înțelege limitările în tratamentul dependențelor cu astfel de substanțe. Consumul de etnobotanice reprezintă o problemă deosebit de importantă în rândul adolescenților din România. Cea mai mică vârstă de debut declarată în cel mai recent studiu realizat de ANA a fost de doar 12 ani, vârsta cea mai frecventă de debut fiind de 17 ani (ANA, 2022). Amplitudinea fenomenului în rândul elevilor este prezentată și în cel mai recent studiu ESPAD (EMCDDA, 2019), care precizează că noile substanțe psihoactive se situează pe locul doi, după canabis, în clasamentul celor mai consumate droguri. În același studiu, 3,2% dintre elevii de 16 ani incluși în eșantion au declarat că au consumat de-a lungul vieții acest tip de substanțe, iar 2,2% au consumat în ultimul an. În același timp, doar 39% dintre elevi consideră consumul experimental de NSP ca având un risc ridicat. De asemenea, deși studiile existente nu urmăresc acest lucru, experții incluși în cercetarea noastră ne-au descris consumul etnobotanicelor și în rândul populațiilor celor mai vulnerabile din punct de vedere socioeconomic.

Acest aspect se datorează faptului că acestea sunt extrem de accesibile și ieftine, comparativ cu alte droguri. Cu alte cuvinte, riscurile consumului acestui tip de substanțe afectează disproporționat populațiile cele mai vulnerabile din țară, atât ca grupuri de vârstă cât și ca context socio-economic. Problema este cu atât mai gravă cu cât aceste categorii de persoane au și o vulnerabilitate mai crescută în fața consumului, neavând deseori servicii accesibile la care să apeleze pentru sprijin. Legea 194/2011 reglementează acest tip de produse, care pot fi sub formă de substanțe, preparate, plante, ciuperci sau combinații ale acestora și care pot avea efecte psihoactive asemănătoare substanțelor care se află sub control național. Conform acesteia, orice agent economic care desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum (chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul) are obligaţia de a solicita o autorizaţie de la ANSVSA pentru analiza compoziției la laboratoare acreditate.

Comercializarea acestui tip de produse ilegal poate aduce după sine pedepse cu închisoarea între 1-10 ani, iar dacă comercializarea a dus la vătămarea unei persoane, pedeapsa poate ajunge la 6-20 de ani de închisoare. Însă, cu toate că avem acest cadru legal, consumul NSPurilor este extrem de crescut în țara noastră, acestea fiind în continuare accesibile, lucruri care sugerează nevoia de a investi efort suplimentar în gestionarea consumului. Comisia pentru managementul terapeutic al adicțiilor din cadrul Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie a inclus printre cele zece soluții urgente pe care aceștia le propun pentru ca România să adreseze în mod eficient problema drogurilor, declararea consumului de etnobotanice drept urgență națională de sănătate publică. Aceștia avertizează asupra faptului că aceste substanțe sunt extrem de toxice, periculoase, dar și accesibile, și descriu urgența elaborării unui plan de măsuri care să ducă la scăderea consumului de astfel de substanțe (ARPP, 2023). Mai mult, pentru că acestea nu sunt detectabile de testele obișnuite de droguri, în contextul criminalizării, unii experți din domeniu consideră că le face și mai atractive pentru că nu pot fi identificate facil. Cu toate acestea, în momentul de față, nu avem la nivel național o prioritate pe reducerea impactului asupra sănătății publice a efectelor NSP.