Care for Romania / Șanse pentru persoanele cu dizabilități

Accesul la educație pentru persoanele cu dizabilități

Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt copiii care din cauza unei dizabilități sau a unei particularități a stilului cognitiv și de învățare au nevoie de adaptarea procesului de predare. Copiii cu CES pot prezenta tulburări specifice de învăţare, deficienţe mintale ușoare, accentuate sau severe, deficienţe senzoriale (vizuale, auditive), dizabilităţi fizice motorii și neuromotorii. În anul școlar 2018-2019, existau 66.274 de copii cu certificat CES încadrați în învățământul preuniversitar românesc (2,3% din copiii de vârstă școlară). Însă cercetarea Băncii Mondiale indică existența unui număr mai mare de elevi care nu au certificat CES.

În România, lipsa resursei umane determină și faptul că doar cei care au multiple abateri sau greutăți mari de adaptare/urmărire a planului educațional standard sunt direcționați către o evaluare și stabilire a condiției de cerințe educaționale speciale (CES). Această situație se agravează și mai mult dacă dizabilitatea elevului nu este una vizibilă, așa numitele „dizabilități ascunse” (disgrafie, dislexie, daltonism, probleme de sănătate mintală, probleme de învățare, bolile autoimune, dureri cronice). De cele mai multe ori, cauzele lipsei de performanță sunt puse pe seama faptului că elevul „nu dorește” sau „nu dorește destul de tare” să se conformeze. În cazul acestor copii, nevoia și gravitatea situației devine aparentă doar în cazul în care un aparținător duce copilul pentru a fi diagnosticat sau dacă unul dintre educatori insistă că acesta ar trebui evaluat. De multe ori, și în aceste cazuri se preferă o situație „de compromis” în care vina îi este atribuită elevului pentru că „nu ține pasul” și este recomandată mutarea lui/ei într-o clasă „mai puțin bună”. Unii profesori/ învățători nu doresc să recomande copilul spre o evaluare CES deoarece acest certificat le-ar da mai mult de lucru, fiind nevoie de o adaptare a curriculumului și a evaluării.

Copiii cu nevoi diferite de învățare sunt încadrați ca CES în urma unei evaluări speciale în cadrul Serviciului de Evaluare, Orientare Școlară și Profesională (S.E.O.S.P) la Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE). Precizăm că trebuie făcută distincția între certificatul CES și certificatul de încadrare în grad de handicap. Astfel, certificatul CES ajută strict pentru orientarea școlară și este legat de nevoile particulare de învățare, pe când certificatul de handicap atestă dizabilitatea în sine. Dacă un copil are certificat CES nu înseamnă că are automat și certificat de handicap și nici invers.

Certificatul de orientare școlară și profesională permite orientarea copilului spre una din următoarele opțiuni: o școală specială, o clasă specială în cadrul unei școli de masă, predare pe baza unui curriculum adaptat în cadrul unei clase din învățământul de masă, sau (dacă copiii nu se pot deplasa) școlarizare la domiciliu. Elevul poate beneficia de profesor de sprijin/ itinerant, dacă școala dispune de un astfel de profesor. Conţinutul procesului instructiv-educativ ar trebui adaptat nevoilor copilului cu CES, iar evaluarea ar trebui să țină cont de capacităţile reale ale copilului. Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă la școala la care este înscris copilul cu CES, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar.

În România doar copiii cu deficiențe grave sunt înscriși în școlile speciale. Aici profesorii sunt specializați prin cursuri de formare inițială în acest domeniu (programe de licență sau master). Copiii cu deficiențe ușoare sau medii sunt înscriși în învățământul de masă, unde ar trebui să beneficieze de un ​​Program de Intervenție Personalizat, adică adaptarea de către profesorul de la clasă a curriculumului și a metodelor de evaluare pentru ritmul de învățare și nevoile copilului. Profesorii din școlile de masă însă nu au formare inițială în lucrul cu copiii cu dizabilități, iar un procent mic urmează un curs de formare continuă. În plus, aceste cursuri, însă, nu au calitatea necesară ca să constituie o pregătire adecvată în a lucra cu acești copii. Programul de Intervenție Personalizat este tratat superficial, și se repetă pentru majoritatea copiilor cu CES, nefiiind cu adevărat individualizat după nevoile fiecărui copil. Verificarea acestor activități de către inspectoratele școlare se face la rândul ei superficial, la nivel de completare de documente fără verificarea competențelor dobândite de copii. Mulți ajung să renunțe la școală și puțini promovează examenul de bacalaureat.

Profesorii itineranți sau de sprijin sunt cadre didactice specializate în lucrul cu copiii cu CES și aceștia ar trebui să asiste copiii cu CES din școlile de masă cât și familiile acestora și personalul didactic. Ei ar trebui să ajute profesorul de la clasă cu redactarea unui Program de Intervenție Personalizat pentru fiecare copil, să asiste copiii la unele ore și suplimentar în cabinetul personal. Deși rolul acestuia specialist ar fi unul cheie, foarte multe școli nu au angajat un profesor de sprijin (sau itinerant) chiar dacă au înscriși copii certificati cu CES. Normele legale prevăd un număr de 8-12 copii cu deficiențe medii/ușoare sau 4-6 cu deficiențe mai grave per profesor. Acești profesori lipsesc din multe școli și există diferențe mari între județe (de la un profesor la 20 de copii până la un profesor la 300 de copii). Foarte puține școli din mediul rural au un profesor de sprijin.

Foarte mulți copii cu CES înscriși în școlile de masă ar beneficia de terapii specializate pentru deficiența de care suferă, terapii care ar susține în mod complementar procesul de învățare. Cu toate acestea, doar în școlile speciale se găsesc și terapeuți specializați.

Prin insuficienta accesibilizare, infrastructura școlară contribuie direct la marginalizarea elevilor cu dizabilități. Conform raportului de diagnoză a situației persoanelor cu dizabilități în România publicat de Banca Mondială în 2021, accesibilitatea fizică a școlilor din România este într-o măsură covârșitoare inadecvată: una din cinci școli nu are rampă de acces, jumătate din sălile de clasă nu sunt accesibile pentru copiii în scaun rulant, 98 din 100 școli nu au toalete adaptate pentru toții copiii. Mai mult, foarte puține școli au implementat modificări necesare asigurării accesului persoanelor cu deficiențe senzoriale, cum ar fi pavaje sau semnalizări tactilo-vizuale ale căilor de acces.

Lipsa de sprijin adecvat pentru persoanele cu dizabilități în învățământul preuniversitar face ca multe dintre acestea să nu fie suficient de bine pregătite pentru a putea urma studii universitare. Puțini elevi cu dizabilități participă la sau promovează examenul de bacalaureat, și mai puțini ajung să urmeze studii universitare. Conform unui raport al Băncii Mondiale doar 7% din studenții români declară că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări de natură funcțională, în timp ce în unele țări europene procentul este de peste 20%.

Conform aceluiași raport, mai puțin de jumătate din universitățile din România au politici speciale pentru studenții cu dizabilități. Studenții cu dizabilități nu au locuri rezervate în 5 din 6 universități și nu au locuri rezervate în căminele studențești la 2 din 3 universități. În plus, doar 3% dintre locurile de cazare sunt adaptate nevoilor studenților cu dizabilități.