Environment for Romania / Reciclarea și managementul deșeurilor

Probleme administrative

Planul Național de Gestiune a Deșeurilor nu a propus un regulament unitar cu privire la modul de gestionare a deșeurilor și a lăsat ca la nivel de județ fiecare să își stabilească modul de lucru. În funcție de propriul interes și capacitatea de coordonare, o parte dintre județe au construit Asociații de Dezvoltare Intercomunitară și au accesat mai devreme sau mai târziu fonduri europene pentru construcția unor Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor. Dar există și județe în care nu s-a făcut niciun pas în această direcție. Autoritățile locale din fiecare localitate au făcut propriile reguli pentru colectarea deșeurilor, au instituit propriul regim de taxare al cetățenilor și au agreat propriile tarife pentru plata operatorilor. Județele au avut obligația să elaboreze un plan de gestionare a deșeurilor până în 2018, dar au fost multe întârzieri la acest capitol. Până în 2021, nici Bucureștiul nu a avut un plan unitar. Aici fragmentarea e dusă până la nivel de sector, existând sisteme diferite de taxare a cetățenilor, sisteme diferite de colectare a deșeurilor, practici diferite de tratare a deșeurilor și diferențe mari între tarifele practicate de operatori. Prin urmare, există o variație foarte mare a cantităților reciclate raportate (2-20%) de sectoare.

Este un fenomen comun în domeniul deșeurilor ca reglementările legale să fie disociate de practică, fenomen ilustrat de expresia comună „legea nu se aplică”. Problema nu ține de o cauză specifică, ci este una sistemică care ține în mare parte de felul în care s-au conturat în mulți ani interacțiunile între cetățeni și autorități.

Ca membru al UE, România este obligată să transpună unele directive europene în legislația națională, cu riscul de a primi altfel amenzi usturătoare. Adoptarea legislației este în unele cazuri și o condiție pentru primirea fondurilor europene. De multe ori legislația este adoptată în grabă înaintea unui termen limită, fără pregătiri prealabile în asigurarea condițiilor pentru ca aceasta să poată fi respectată. Absența infrastructurii de tratare a deșeurilor este o problemă care nu se poate rezolva peste noapte așa că impunerea, de exemplu, a obligativității colectării și tratării bio-deșeurilor este sortită eșecului în absența instalațiilor de colectare și tratare. Adoptarea legii este în acest caz cel mult un catalizator pentru demararea procesului. Astfel că, există așteptarea, întemeiată de altfel, că termenul de intrare în vigoare se va prelungi sau că nu se vor aplica sancțiuni.

Carența administrativă la nivelul autorităților centrale este bine ilustrată de lipsa normelor de implementare pentru multe din legi. De exemplu, lipsa normelor privind calitatea materialului rezultat în urma tratării deșeurilor din construcții și desființări, dar și normele de calitate pentru compost. Autoritățile nu explică standardele pe care trebuie să le respecte aceste produse în urma tratării ca sa poată fi vândute sau folosite mai departe. Pe lânga lipsa normelor, există neconcordanțe între legi, încă un motiv pentru care o lege nu este întotdeauna aplicată atunci când intră în vigoare. În lipsa unui cadru legal coerent, autoritățile sunt tolerante cu nerespectarea legii. Se fac controale, se dau avertismente, dar nu se trece la sancțiuni. În acest climat există o tendință de toleranță a autorităților față de abateri de la lege chiar și în cazurile unde legislația este clară.

Garda de Mediu este instituția publică responsabilă de control în domeniul deșeurilor, cu atribuții diverse față de un număr mare de actori. Garda de Mediu trebuie să verifice felul cum autoritățile organizează colectarea separată și reciclarea, dacă firmele gestionează corect deșeurile, dar și dacă cetățenii respectă regulile. Tot instituția trebuie să verifice dacă datele raportate de autorități și firme sunt veridice. Altă responsabilitate este intervenția și aplicarea de sancțiuni în cazul arderilor de deșeuri sau al deșeurilor abandonate.

Pe lângă deșeuri, Garda de Mediu se mai ocupă și de controlului poluării, gestiunea substanțelor periculoase, controlul biodiversitatii și al ariilor protejate. O mare parte din muncă presupune inspecții pe teren, realizate de inspectorii de mediu, numiți „comisarii de mediu”. Activitatea Gărzii de Mediu și a subordonatelor sale este astfel divizată între inspecțiile obligatorii, respectiv soluționarea raportărilor primite de la cetățeni sau de la alți actori publici sau privați. Cu un efectiv de 450 de comisari la nivel național, aproximativ o persoană la 40.000 de locuitori și o suită de responsabilități față de o multitudine de actori și domenii diverse, instituția Gărzii de Mediu este critic subdimensionată la capitolul resurse umane, mai ales în contextul unei creșteri a numărului de sesizări.

Un tip de blocaj cu care multe județe s-au confruntat după finalizarea lucrărilor de infrastructura ține de delegarea operatorilor de salubrizare, tratare și valorificare. Procesul de delegare este unul anevoios care are de multe ori la bază caiete de sarcini prost făcute, contestații, sau retrageri ale operatorilor, factori care pot întârzia delegarea chiar și cu ani de zile. Astfel, s-a ajuns la situația în care unele facilități au început să se deterioreze sau echipamentele au ieșit de sub garanție fără să fi fost folosite.

În unele cazuri, au existat și probleme specifice proiectelor mari de investiții, de pildă cu identificarea soluției tehnice optime, exproprierea unor terenuri în litigiu, studii geotehnice făcute neconform. În județul Maramureș de exemplu, un studiu geotehnic făcut în grabă a dus la construirea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor pe un sit neadecvat unde au avut loc alunecări de teren, împiedicând accesul spre Centrul Integrat de Management al Deșeurilor. Astfel, proiectul demarat în 2010 nu este nici astăzi finalizat. Și în alte județe implementarea proiectelor s-a întins pe perioade foarte lungi. Standardele de tratare a deșeurilor și țintele de reciclare s-au schimbat în această perioadă, iar infrastructura, chiar dacă ar fi folosită corect, la capacitate maximă, a fost concepută pentru atingerea unui grad de reciclare de 30%, nu spre 60% cum sunt cerințele de azi.

Odată cu legea 74/2018 care a intrat vigoare de la începutul anului 2019 OIREP-urile au obligația, dacă li se cere, de a finanța colectarea selectivă de la nivelul primăriilor în cadrul schemei de răspundere extinsă a producătorului. De regulă OIREP-urile au contracte cu toate Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, dar și cu primăriile care solicită acest lucru în județele unde nu s-a înființat un ADI. Prin această abordare fragmentată, OIREP-urile sunt puse în situația de a încheia sute de contracte cu autoritățile locale. Pe lângă costurile nete legate de colectarea separată, OIREP-urile au obligația să finanțeze și campanii de informare și conștientizare. Costurile decontate de OIREP-uri se fac în limita fracției de deșeuri care le revine clienților lor, iar lipsa detaliilor metodologice cu privire la modalitatea exactă de fundamentare a costurilor a dus la disensiuni ADI/OIREP-uri pe aceste teme.

Medicamentele expirate fac parte din categoria deșeurilor periculoase. Ele pot contamina solul și apa freatică de aceea nu trebuie aruncate cu celelalte deșeuri menajere, ci conform legii, trebuie predate farmaciilor. Puțină lume știe acest lucru, astfel că cel mai des sunt aruncate în gunoiul menajer, toaletă sau chiuvetă. Obligația de a colecta medicamente expirate reprezintă o bătaie de cap pentru farmacii, deoarece trebuie să încheie contracte separate cu firme specializate care să le preia pentru ardere.

Există farmacii care refuză medicamentele dar și farmacii, în special lanțurile mai mari, care au un sistem funcțional de preluare. Procedura de colectare a deșeurilor de medicamente este anevoioasă pentru donator și pentru farmacii deopotrivă. Procesul este unul analog și consumator de timp, disponibilitatea acestui serviciu de colectare de medicamente a fost întrerupt în pandemie, iar trasabilitatea acestora este dificil de obținut ca urmare a registrelor de medicamente marcate pe hârtie de către donatori.