Environment for Romania / Reciclarea și managementul deșeurilor

Probleme de infrastructură și administrație

Colectarea separată a deșeurilor reprezintă primul pas în procesul de reciclare. Autoritățile publice locale au libertatea de a se organiza așa cum consideră, dar din 2012 încoace sunt obligate (Conform Legii nr. 211/2011 acum înlocuită de OG 91/2021) să asigure pe lângă colectarea deșeului rezidual și colectarea separată pentru minim 4 fracții de deșeuri reciclabile: hârtie, metal, plastic și sticlă. Din 2021, autoritățile mai au obligația să pună la dispoziție containere speciale și să asigure colectarea separată a deșeurilor biodegradabile (conform Legii 181/2020 ).

Cu toate acestea, potrivit unei declarații publice a Ministrului Mediului ca reacție la informațiile oficiale puse la dispoziție de ANRSC, în 2021 20% din UAT-uri ori nu aveau colectarea separată prevăzută în contract ori serviciul de salubritate nu se presta deloc. Chiar și în locurile în care contractul prevede colectarea separată, adesea se strâng numai 2 fracții, în loc de cele 6 obligatorii. Mulți operatori de salubritate preferă să amplaseze pubele numai pentru deșeuri menajere și materiale reciclabile în amestec.

Justificarea lor este că se va face o separare ulterioară a materialelor reciclabile pe banda de sortare. Cu toate că această practică este tolerată, este o metodă ineficientă de colectare separată deoarece materialele reciclabile amestecate se contaminează reciproc (de exemplu, hârtia se murdărește de resturile lichide din sticle și doze), scăzând calitatea produsului finit. Contaminarea este accentuată în multe cazuri de transportul materialelor reciclabile amestecate cu mașini autospeciale care le compactează.

În cazul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, autoritățile locale nu asigură destule de puncte de colectare, iar operatorii de salubritate organizează sporadic campanii de colectare care nu sunt destul de bine promovate. Astfel că, potrivit unui studiu realizat de Ecotic împreună cu Sofies UK și Institutul Național de Cercetări Economice, o treime din DEEE-uri ajung la ghenele de gunoi, sunt predate colectorilor stradali de fier vechi sau aruncate la întâmplare.

Multe proiecte SMID au fost concepute pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile la puncte fixe (containere stradale unde oamenii aduc voluntar diferitele tipuri de deșeuri). Între timp, s-a dovedit că acest tip de colectare nu este foarte eficient. Din comoditate, oamenii nu aduc materialele în locurile destinate, iar materialele reciclabile ca hârtia, plasticul, metalul, sticla ajung în gunoiul rezidual. Punctele fixe au nevoie să fie bine gestionate de operatorii de salubritate, astfel ajung să fie repede sufocate de deșeuri. Pentru o colectare separată mai eficientă este preferabilă colectarea la sursă, adică ridicarea deșeurilor de la ușa oamenilor. Eficiența redusă a punctelor fixe este exemplificată și de gradul foarte scăzut de reciclare din sectorul 3 din București relativ la celelalte sectoare. Din proiectul Reciclăm în București al ONG-ului Viitor Plus aflăm că, în sectorul 3 unde se folosesc doar containere stradale pentru colectarea deșeurilor reciclabile există cea mai mică rata de reciclare (2%) relativ la celelalte sectoare (cu grade de reciclare între 6% si 20%) care au un sistem hibrid sau care practică doar colectarea la sursă.

Până ca România să facă parte din Uniunea Europeană, gestiunea deșeurilor a însemnat colectarea lor în amestec și eliminarea lor în depozite neconforme care poluau mediul și reprezentau un risc pentru sănătatea oamenilor. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, legislația europeană a impus trecerea României într-o nouă paradigmă a gestionării deșeurilor în care predomină valorificarea acestora ca resursă și în care depozitarea este ultima opțiune.

Chiar și ca ultimă opțiune, eliminarea prin depozitare trebuie făcută în depozite ecologice care nu poluează mediul și care sunt închise și etanșate atunci când sunt pline. Aceste gropi trebuie sigilate de mediul înconjurător pentru că deșeurile în amestec, atunci când se descompun, eliberează o substanță nocivă numită levigat. Aceasta poluează apa freatică și solul, făcând solul inutilizabil pentru agricultură, și apa nesigură pentru consum. Descompunerea deșeurilor în amestec mai eliberează atât gaze cu efect de seră, cât și mirosuri neplăcute care se extind pe suprafețe foarte mari, afectând arii agricultura, turismul, economia și calitatea vieții în general.

În România, depozitarea, departe de a fi devenit ultima opțiune, este destinația a peste 70% din deșeuri. Dar în timp ce depozitele neconforme au trebuit închise (proces anevoios pentru care România are deschise mai multe proceduri de infringement), în unele locuri nu au fost prevăzute depozite ecologice care să le înlocuiască. În alte locuri, noile depozite ecologice nu au fost finalizate la timp. Astfel, multe județe au fost sau mai sunt nevoite să transporte deșeurile zilnic chiar și sute de kilometri către depozite din alte județe.

Modul de gestionare a deșeurilor impus de Uniunea Europeană a presupus investiții majore pentru închiderea depozitelor neconforme și construirea depozitelor ecologice dar și a infrastructurii de transport, sortare și tratare. Pentru a face aceste investiții destul de mari, România a beneficiat de fonduri europene dedicate, care au constituit principala sursă de finanțare sistemele existente azi.

Din cauza anvergurii proiectelor și a faptului ca acestea trebuiau să deservească un județ și nu o localitate, județele care au dorit să acceseze aceste fonduri au creat o Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Pe lângă accesarea fondurilor, aceste asociații gestionează funcționarea sistemelor în locul autorităților locale (primării și consilii locale), deleagă operatori pentru fiecare tip de infrastructură și încheie contracte în numele primăriilor. În funcție de capacitatea administrativă și voința de colaborare între autoritățile diferitelor localități dintr-un județ, există o varietate foarte mare în ceea ce privește gradul de realizare a acestor proiecte.

Sistemul este complet finalizat și în operare în doar câteva județe. Municipiul București nu are un sistem integrat de management al deșeurilor. Primăriile celor 6 sectoare împreună cu Primăria Generală au înființat abia în 2021 o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea comună a deșeurilor. Momentan, gestiunea deșeurilor nu este coordonată la nivelul celor 6 sectoare, fiecare având infrastrastructura proprie și reguli diferite de colectare

O altă problemă care ține de infrastructură este insuficiența instalațiilor de tratare mecano-biologică, ele nefiind prevăzute în majoritatea proiectelor SMID. Majoritatea proiectelor au fost concepute în logica scenariului ideal al colectării selective corecte de către populație, scenariu care nu s-a realizat, existând un interes redus al populației pentru colectarea separată.

Stațiile de sortare nu pot lua rolul cetățenilor pentru că acolo ajung pentru o a doua sortare deșeurile care au fost deja selectate. În aceste condiții, instalațiile mecano-biologice sunt potrivite pentru sortarea deșeurilor colectate în amestec care sunt în acest moment categoria predominantă în România. Aceste instalații asigură o recuperare mai bună a diferitelor fracții din deșeurile amestecate, dar puține județe din țară dețin o astfel de instalație, iar costul ridicat reprezintă principala barieră. Deși Legea 181/2020 prevede că deșeul biodegradabil trebuie colectat separat și transformat în compost sau digestat, doar câteva județe au instalații de compostare sau digestie anaerobă.

Bihor este unul din județele unde se colectează selectiv deșeul biodegradabil și unde acest tip de deșeu se transformă în compost vandabil. Instalațiile de concasare pentru sortarea deșeurilor din construcții și demolări sunt și ele insuficiente și neuniform distribuite în țară. În plus, lipsa depozitelor pentru deșeuri inerte face ca acest tip de deșeu să fie abandonat în mod necontrolat sau, dacă este colectat de operatorii de salubrizare, să ia calea depozitării.