Environment for Romania / Sate dezvoltate

Probleme privind accesul la servicii

Pentru orice tânăr, o educație de calitate este necesară pentru a dobândi cunoștințe esențiale în viață, dar și pentru a avea acces la un număr mai mare de oportunități pentru a-ți asigura traiul în viitor. Cu toate acestea, în mediul rural, accesul la educație este adesea deficitar și mulți tineri aleg să nu îl parcurgă până la capăt, părăsindu-l după ciclul gimnazial sau cel liceal. Factorii ce determină această lipsă de acces au fost explorați la modul general și în raportul „Acces la Educație” al Code for Romania, lansat în cadrul programului Civic Labs (2021-2022), urmând ca în această secțiune să discutăm aspectele specifice ce influențează sistemul educațional din mediul rural.

În mediul rural, finanțarea disponibilă pentru unitățile școlare este insuficientă, îngreunând buna desfășurare a procesului educațional. Școlile din mediul rural beneficiază de trei tipuri de finanțare:

(1) finanțarea de bază, calculată în funcție de numărul de elevi din școala respectivă, care provine de la guvern și acoperă salariile și bunurile și serviciile necesare pentru a asigura desfășurarea normală a procesului (spre exemplu, apă, rechizite),

(2) finanțarea complementară, care provine de la autoritățile local și acoperă, printre altele, transportul, burse, investiții majore în infrastructură, bunuri suplimentare (spre exemplu, alimente) și

(3) finanțarea suplimentară, care reprezintă potențiale surse de venit propriu (donații, etc.), granturi și investiții adiționale fie la nivel local, fie la nivel central, în funcție de nevoie. Practic, se observă, însă, o subfinanțare atât la nivel central, cât și la nivel local. Aceasta se datorează, în parte, bugetului insuficient alocat educației: in 2021, din statele UE, România are al doilea cel mai mic procentaj raportat la Produsul Intern Brut (PIB) acordat educației, conform Eurostat (3,2% din PIB comparat cu media UE de 4,8%).

Lipsa este vizibilă și în finanțarea de la nivel local, un număr semnificativ de cereri de fonduri pentru cheltuieli în școli nefiind aprobate de consiliul local, fie datorită bugetului insuficient și a lipsei de resurse, fie datorită prioritizării altor sectoare în fața educației sau a lipsei de interes. Pe lângă efecte asupra infrastructurii școlare, dificultățile întâmpinate când vine vorba de finanțare și calcularea finanțării centrale pe baza numărului de elevi poate conduce și la o scădere a calității învățământului oferit elevilor din mediul rural.

Conform Legii Învățământului Preuniversitar, aprobată în 2023 ca parte a proiectului „România Educată”, pragul minim necesar pentru a constitui o clasă pentru învățământul primar și gimnazial este de 10 elevi, iar pentru cel liceal, de 15 elevi. Astfel, pentru a asigura un buget mai ridicat și un număr de elevi constant, în unele școli și la unele materii, elevi pot fi trecuți clasa fără ca nivelul lor de competențe să fie unul care justifică această decizie (și uneori, chiar, fără a fi prezenți). Pe termen lung, aceasta poate conduce la elevi care termină școala gimnazială sau liceul fără a fi însă pregătiți suficient pentru examenele de finalizare, reflectat și de rata mai redusă de promovare a Bacalaureatului (70,4% vs. 82,4%) și a Evaluării Naționale (60,44% vs. 86,01%) în rural față de în urban în 2023.

Numărul unităților de învățământ din mediul rural este deficitar, în special în ceea ce privește grădinițele sau liceele. Din 7015 unități de învățământ la nivel național în 2021, 3122 se aflau în mediul rural conform date INS, dintre care 2780 din 4002 școli primare și gimnaziale și 207 din 1459 licee. Numărul redus de licee din mediul rural limitează accesul elevilor care termină ciclul gimnazial la continuarea educației, de cele mai multe ori aceștia fiind nevoiți să facă naveta pentru a putea ajunge la liceu. Un raport World Vision din 2022 arată că 79% din liceeni din mediu rural fac naveta, care durează în medie aproximativ o oră. Mai mult decât atât, transportul între localități generează și costuri adiționale pentru familiile acestora, pentru unii fiind greu să și le permită. Raportul World Vision menționat anterior indică și faptul că 18% din liceenii din mediul rural incluși în studiu nu-și puteau permite biletul pentru mijlocul de transport folosit. Lipsa unei rețele școlare adecvate, care să răspundă la nevoile tuturor elevilor în mod real duce de cele mai multe ori la scăderea performanței acestora și pot duce până la abandon școlar.

Conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), mai mult de 90% din școlile primare și gimnaziale din România au nevoie de reabilitare, iar dintre acestea, peste 70% se află în mediul rural. Date incluse în proiectul „România cu un singur chip”, desfășurat de Ambasada Sustenabilității în România împreună cu Lidl România, dezvăluie că în 2020, 38% din școlile rurale aveau „grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare”. Dezvoltare insuficientă a infrastructurii școlare este reflectată și de dotarea deficitară a școlilor din mediul rural cu echipamentele și sălile necesare unei dezvoltări complete a elevului: laboratoare, biblioteci, săli de sport și echipamente IT. Date INS din 2021 confirmă această lipsă: numai 19,45% din laboratoarele școlare existente se află în mediul rural, 39% din sălile de gimnastică, 10,97% din atelierele școlare și 43,68% din terenurile de sport. Un comunicat World Vision din 2022 completează această imagine, dezvăluind că biblioteci școlare lipsesc în șase din zece școli în mediul rural. În plus, accesul la echipamente IT - calculatoare, tablete, telefoane - este mai limitat în mediul rural decât în mediul urban, o lipsă ce a fost scoasă în evidență în perioada pandemie COVID-19, făcând mai dificilă participarea la orele desfășurate online.

Mediul rural se confruntă cu o deficiență generală a numărului de cadre didactice în școlile din sate, care este cu atât mai mult agravată de nivelul lor de calificare despre care am scris în problema anterioară. Date INS din 2021 arată că numai 31,87% din numărul total de cadre didactice din România se află în mediul rural, majoritatea alegând să rămână în mediul urban. Acest lucru se datorează, în principal, finanțării insuficiente a școlilor din mediul rural, lipsei de reabilitare, precum și dotările adiționale reduse. Acestea creează pentru profesori un mediu în care simt că nu își pot desfășura activitatea cum ar dori, contribuind la o motivație scăzută de a se reloca din urban în rural.

Lipsa motivației este accentuată și de costurile suplimentare de achiziționare a materialelor educaționale din venitul propriu sau de naveta până la școală, în contextul în care salariul primit de cadrele didactice din România este oricum unul redus. Pentru a adresa această lipsă, în 2014 a apărut ONG-ul Teach for Romania și are ca scop principal facilitarea accesului la educație pentru copiii din medii vulnerabile, printre care cel rural, prin pregătirea și susținerea timp de doi ani a unor persoane dispuse să devină învățători și profesori în aceste medii. Cu toate acestea, deși sprijinul oferit prin acest program este unul important - implicându-se în 275 școli conform raportului de activitate din 2021 - lipsa și nevoia de cadre didactice în rural este una prea mare ca să fie acoperită de un singur program, fiind necesare acțiuni adiționale la nivel local și la nivel central.

Un număr semnificativ al cadrelor didactice din mediul rural au un nivel de pregătire insuficient pentru a răspunde nevoilor elevilor și pentru a îi motiva să învețe. Studii derulate de World Vision România semnalează disparități între mediul rural și mediul urban privind calificarea profesorilor din școli, evidențiind că adesea profesorii cu experiență și competențe mai ridicate (doctorat, grad didactic mai mare, etc.) aleg să predea în școli din urban, pe când în școlile rurale sunt profesori la începutul carierei și cu studii didactice uneori incomplete. Această discrepanță este influențată de nivelul de trai mai scăzut în mediul rural față de în urban, semnalată și în secțiunile anterioare.

Astfel apare lipsa de personal care forțează școlile să accepte profesori necalificați sau cu pregătire slabă. În plus, mulți profesori care predau în rural sunt nevoiți să facă naveta pentru a ajunge la școală, ceea ce consumă timp și conduce la un nivel mai scăzut de motivare, ceea ce la rândul său poate afecta calitatea procesului educațional. Dificultățile care îngreunează asigurarea unei calificări uniforme și ridicate a cadrelor didactice au fost identificate și explicate în mai mult detaliu în raportul „Pregătirea Resurselor Umane în Educație” din anul 1 (2019-2020) al programului Civic Labs, desfășurat de Code for Romania.

Printre elementele identificate se numără deficiențe în programele inițiale de formare a profesorilor (scurte, cu un număr mai redus de componente didactice și practică limitată), fonduri insuficiente alocate acestor programe ceea ce obligă profesori fie să suporte ei costurile fie să renunțe la ele și o lipsă a unor standarde generale privind calitatea procesului educațional și de predare. Acestea conduc la profesori tineri care nu dispun de toate competențele de care ar avea nevoie pentru a asigura o experiență educațională completă și nici de resursele necesare pentru a îmbunătăți această predare. Combinat cu infrastructura școlară deficitară și cu nivelul mai redus de participare al tânărului din rural în activitățile educaționale, aceste goluri pot avea un efect semnificativ asupra dezvoltării elevului și încurajării implicării sale.

În contextul actual în care multe procese sunt digitalizate, competențele didactice insuficiente sunt accentuate și de competențe digitale mai reduse, un studiu World Vision de la începutul anului 2021 arătând că 80% din profesorii rurali consideră că este necesară o formare mai ridicată în ceea ce privește educația digitală.

Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt copii care necesită o adaptare a procesului de predare pentru că fie au o dizabilitate, fie un stil cognitiv sau de învățare diferit. Asigurarea unui proces educațional de calitate pentru aceștia este cu atât mai dificil în mediul rural față de cel urban. Sprijinirea copiilor cu CES este deficitară și conduce la apariția a două probleme: (1) diagnosticarea necorespunzătoare sau absentă a acestora în cadrul Serviciului de Evaluare, Orientare Școlară și Profesională (S.E.O.S.P) la Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și (2) lipsa de pregătire a cadrelor didactice pentru a răspunde la nevoile speciale și pentru a-și adapta corespunzător modul de predare.

Cea din urmă se datorează unei lipse de cursuri de formare corespunzătoare, precum și numărului foarte redus de profesori de sprijin specializați în lucrul cu copiii cu CES (ce au ca rol ajutarea cadrelor didactice obișnuite și oferirea de îndrumare) în mediul rural. Informații adiționale se regăsesc în raportul „Pregătirea Resurselor Umane în Educație” din anul 1 (2019-2020) al programului Civic Labs, desfășurat de Code for Romania. Lipsa unui proces educațional adaptat nevoilor copiilor cu CES din mediul rural scade șansele acestora de a dobândi cunoștințele necesare de-a lungul anilor școlari și îngreunează, în același timp, obținerea unei evaluări a nivelului de aptitudini real. Aceasta rezultă într-o motivare mai scăzută a elevului de a participa în procesul educațional, o promovare mai redusă a examenelor de finalizare a studiilor sau abandon școlar timpuriu.

Pe lângă numărul mic al cadrelor didactice, școlile din mediul rural se confruntă și cu o lipsă a personalului didactic auxiliar, cuprinzând angajații care ar coordona dotările adiționale (bibliotecari, laboranți etc.), dar și pe cei care oferă servicii de consultare și de informare a elevilor (consilieri școlari, mediatori, asistenți sociali etc.). Pentru elevii din mediul rural, accesul la consiliere școlară este unul dificil, prezența unui consilier fiind excepția, nu regula, în școlile rurale.

Aceasta se datorează în principal numărului oricum redus al consilierilor școlari la nivel național, la momentul curent fiind 2370 de consilieri activi și 1200 posturi noi deschise din februarie 2023; aceasta ar însemna un consilier pe fiecare 770 elevi, un număr care depășește maximul de 600 de elevi pe consilier stabilit de legea educației (Roman, Edupedu, 2023). Mai mult de atât, și din partea elevilor este un nivel redus de conștientizare a existenței acestor servicii și a rolului avut, ceea ce îngreunează accesarea serviciilor lor și acolo unde sunt.

O situație similară se observă și când vine vorba de cabinetele medicale școlare, date INS din 2021 arătând că din 2031 unități sanitare existente la nivel național, numai 22 se află în rural. Aceasta este accentuat de faptul că infrastructura generală sanitară în rural este în ansamblu una deficitară, un aspect ce va fi explorat în mai mult detaliu în secțiunea ce urmează. Împreună, acestea îngreunează protejarea sănătății fizice și psihice a copiilor din mediu rural, care, la rândul ei, poate fi un potențial motiv pentru absența la școală.

Problemele cu care se pot confrunta tinerii din mediul rural (sărăcia, exploatarea prin muncă, violența domestică, etc.) culminează într-o rată a abandonului școlar care este consistent mai mare și o rată de absolvire care este consistent mai mică decât în mediul urban. Raportul Ministerului Educației pe anul școlar 2021-2022 arată că rata de absolvire a ciclului gimnazial este de 53,8% în rural, comparativ cu 78,5% în urban. Rata crescută a abandonului școlar poate fi influențată de diverși factori, printre care o serie de nevoi în gospodărie care par mai prioritare sau sunt acompaniate de presiunea externă din partea părinților.

În plus, dificultățile financiare ale familiei îl poate determina pe tânăr să părăsească școala pentru a începe din timp munca și a-și susține familia, în special în situații în care familia sa nu dispune de mijloacele necesare pentru a acoperi costul școlarizării, sau chiar cel de trai. Mai mult de atât, pentru tinerii care simt că nu pot ține pasul cu materia predată, infrastructura școlară insuficient dezvoltată și accesul limitat la consiliere în interiorul școlilor pot îngreuna depășirea acestui impas și crea un sentiment de futilitate. Toți acești factori conduc la o lipsă de motivație din partea tânărului și la un grad scăzut de atractivitate al procesului educațional. Pe termen lung, decizia de a-și întrerupe procesul educațional este una care afectează negativ oportunitățile disponibile pentru tânărul din rural, întrucât multe din locurile de muncă cu salarii mai ridicate necesită un anumit nivel de școlarizare.

O stare de sănătate bună este esențială pentru orice persoană pentru a-și trăi viața în mod normal. Astfel, accesul rapid la servicii de sănătate eficiente este necesar pentru e proteja această stare, dar și pentru a reacționa dacă se deteriorează. În mediul rural, însă, acest acces este adesea limitat, influențat de o infrastructură deficitară, dar și de un grad de informare insuficient. În secțiunea aceasta vom discuta elementele principale ce determină situația medicală a locuitorilor ruralului, aspecte ce pot fi regăsite și în raportul „Acces la Servicii de Sănătate” realizat de Code for Romania, în cadrul programului Civic Labs, între 2021-2022.

În anul 2020, 15% din populația României nu era asigurată medical (Casa Națională de Asigurări de Sănătate), dintre care mai mulți se regăseau în mediul rural față de în mediul urban. Aceasta este cauzat, în parte, de un număr mai mare de persoane care nu dispun de acte de identitate în mediul rural, necesare pentru a obține calitatea de asigurat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. În același timp, și unele persoane cu acte de identificare nu au asigurare medicală, datorită unui număr de cauze, printre care o lipsă de cunoștințe a categoriilor de persoane ce beneficiază gratuit de asigurare la stat (spre exemplu, copiii, femeile însărcinate, persoane ce beneficiază de ajutor social, pensionarii etc.), dar și un număr mai mare de cetățeni care lucrează la negru sau pe cont propriu în mediul rural și deci nu beneficiază de asigurare automată ce vine cu un contract de muncă. Deși până în 2022, persoanele care nu erau asigurate medical puteau beneficia doar de servicii medicale de urgență, o modificare pozitivă s-a produs pentru acestea prin Ordonanța nr. 37 din 31 august 2022 (OG 37/2022), conform căreia, din ianuarie 2023, și cei neasigurați se pot înscrie pe lista unui medic de familie și beneficia de servicii medicale primare.

Conform unui raport eliberat de Avocatul Poporului în 2021, 212 localități din mediul rural nu aveau deloc un medic de familie, iar în multe dintre cele care aveau, numărul era insuficient pentru a răspunde la nevoile existente. Aceasta se întâmplă în contextul în care la nivel național, un deficit al medicilor de familie este din ce în ce mai vizibil, datorat unei îmbătrâniri a medicilor existenți, dar și unei atractivități mai scăzute a acestei specializări pentru medicii tineri, mulți dintre care preferă să își înceapă cariera printr-o poziție în spital, unde salariul este mai mare.

Astfel, Colegiul Medicilor din România a estimat în 2022 că ar mai fi necesară măcar între 1500 și 2000 de medici de familie pentru a acoperi relativ eficient nevoile din România. În mediul rural, această nevoie este și mai accentuată, date INS din 2022 arătând că numărul mediu de locuitori care revine unui cabinet de medicină primară este de 1,4 ori mai mare în mediul rural față de în mediul urban, iar cel care revine unui medic de familie este de 1,9 ori mai mare. Aceleași date arată că 39,7% din numărul total al cabinetelor de medicină de familie și 32,8% din numărul total al medicilor de familie se află în mediul rural, deși aproape 50% din populația României este rurală.

Discrepanța dintre numărul de medici de familie care profesează în mediul urban și rural este cauzată de o serie de factori care se leagă de problemele menționate anterior. Calitatea scăzută a vieții din mediul rural, dar și subfinanțarea conduc la lipsa accesului la utilități de bază care sunt esențiale pentru funcționarea unui cabinet medical - precum electricitatea, apa potabilă sau canalizarea. Mai mult decât atât, motivația medicilor de familie de a profesa în mediul rural este una scăzută din cauza lipsei unor condiții decente de trai - mulți dintre acești ar fi nevoiți să se mute în localitatea respectivă sau să facă naveta zilnic, lucruri care de multe ori sunt îngreunate, spre exemplu, de lipsa unei infrastructuri de transport funcționale sau a oportunităților de petrecere a timpului liber. Lipsa medicilor de familie duce la consecințe pentru populația din mediul rural. Pe de-o parte există un deficit în ceea ce privește serviciile de prevenție, iar pe de altă parte lipsa accesului la asistență medicală primară într-o fază incipientă a unui diagnostic, poate avea urmări grave asupra pacientului.

Accesul la servicii medicale de specialitate, realizat prin centre medicale, policlinici și alte unități similare, este aproape inexistent în mediul rural, numărul acestora fiind de 18 ori mai mic decât în mediul urban (728 în rural, 13012 în urban), conform datelor INS din 2022. În medie, pentru mediul rural acest lucru înseamnă mai puțin de un cabinet medical de specialitate la 10.000 de locuitori. Infrastructura de utilități și infrastructura rutieră deficitară în mediul rural, precum și lipsa echipamentelor necesare, face înființarea unor astfel de cabinete în sat nesustenabilă, astfel majoritatea sătenilor fiind nevoiți să meargă în localități mai mari pentru a avea acces la serviciile specializate de care au nevoie.

Astfel, pentru mulți dintre ei accesul la aceste servicii necesită costuri adiționale, de care nu toți dispun sau pe care nu doresc să le investească, ceea ce conduce la abandonarea consultațiilor. Situația este cu atât mai precară pentru locuitorii ruralului cu boli cronice pentru care tratamentul este de obicei unul scump. Aceștia necesită o monitorizare atentă și ședințe regulate, și deci drumuri dese către orașul sau comuna în care se află cel mai apropiat spital sau cabinet. Aceste aspecte pot fi regăsite în mai mare detaliu și în raportul „Sprijin pentru cei grav bolnavi” efectuat de Code for Romania în cadrul programului Civic Labs, între 2020-2021.

Și când au acces la consultații, locuitorii ruralului pot avea probleme adiționale când vine vorba de aplicarea tratamentelor prescrise și cumpărarea medicamentelor necesare. Date INS din 2022 arată că numai 38,97% din totalul farmaciilor și 14,8% din totalul farmaciștilor din România se află în mediul rural, astfel mulți săteni fiind nevoiți fie să meargă la oraș sau în alt sat pentru avea acces la medicamentele de care au nevoie, fie să renunțe la tratament în totalitate. Și în situația în care sătenii au o farmacie în sat, datorită cererii mari, posibilitatea ca aceasta să nu aibă medicamentele de care au nevoie este una ridicată, astfel necesitând din nou deplasarea către alte localități. Astfel de situații devin dificile cu atât mai mult pentru bolnavii cronici sau pentru cei care se află într-o situație de urgență.

Lipsa de informare din mediul rural duce de cele mai multe ori și la consecințe care țin de sănătatea cetățenilor. De multe ori, din lipsa personalului care ar putea conduce campanii de informare sau din lipsa finanțării acestor campanii, cetățenii din mediul rural au dificultăți în a căuta ajutor atunci când se confruntă cu o problemă de sănătate. Lipsa de informare este cauzată de mai mulți factori, printre care numărul limitat de persoane specializate care ar putea conduce o acțiune de informare și alfabetizare pe domeniul sănătății, lipsa unor surse de informare ușor de accesat, scrise într-un limbaj simplu, care să explice termenii esențiali ce trebuie cunoscuți dar și modurile prin care persoanele pot accesa sistemul medical.

Lipsa de cunoștințe și de surse oficiale este amplificată și de dificultăți în a determina care surse de informare sunt credibile și care nu, în special pentru persoanele care utilizează frecvent internetul sau paginile de social media, lucru care conduce de cele mai multe ori la urmarea unor sfaturi sau tratamente care sunt incorecte și potențial dăunătoare. Cunoștințele limitate pot cauza normalizarea unor stări grave de sănătate, situație în care oamenii se obișnuiesc cu cu simptomele pe care le au, iar fără sursele de informare necesare pentru a le semnala sau lipsa de resurse pentru a căuta ajutor, situația poate escala într-una gravă pentru sănătatea pacientului.

La polul opus, dar la fel de problematic, lipsa de înțelegere a rolului anumitor medicamente poate produce și o tendință de a exagera anumite simptome observate ca fiind anormale, ceea ce poate conduce la apelarea la servicii de urgență când nu este nevoie (încărcând un sistem deja suprasolicitat) sau la luarea unor medicamente mai puternice decât ar fi necesare. Spre exemplu, un interviu cu studenți la medicină voluntari a dezvăluit situația unor copii dintr-un sat cărora părinții le-au dat antibiotice pentru niște mușcături care proveneau de la căpușe, dar pe care părinții le-au confundat cu varicelă sau pojar.

Numărul ridicat al mamelor adolescente este o problemă cu care România se confruntă la nivel național. Informații oferite de Salvați Copiii din 2022 arată că aproape 10% din nașteri aparțin unor tinere de sub 18 ani. Aceasta plasează România pe primul loc când vine vorba de mame adolescente sub 15 ani, iar pe al doilea loc când vine vorba de mame sub 19 ani din Uniunea Europeană. Deși nu există date exacte despre distribuția sarcinilor în adolescență în funcție de mediul de rezidență, studii și rapoarte au confirmat preponderența lor în mediul rural față de mediul urban. Accesul limitat la servicii medicale face ca unele dintre aceste mame tinere să fie „invizibile” pentru statisticile naționale. Salvați Copiii confirmă că 2 din 5 mame adolescente din zonele cele mai defavorizate ale mediului rural nu au analizele medicale necesare efectuate.

Numărul ridicat de mame adolescente în mediul rural este influențat de o serie de factori, printre care accesul limitat la cursuri de educație sexuală, lipsa de cunoștințe sau de acces la metode contraceptive, numărul redus de medici de familie și asistență medicală primară și lipsa de alfabetizare în ceea ce privește veridicitatea surselor de informare. Cauzele problemei sunt amplificate de un nivel ridicat de stigmatizare cu care se confruntă subiectul sarcinilor în adolescență în mediul rural. Stigmatizarea sarcinii duce de cele mai multe ori la ascunderea ei de către tânăra mamă din cauza fricii prejudecăților celor din jur. La rândul său, acest lucru poate întârzia accesul la serviciile medicale necesare, îngreunat și de barierele geografie și financiare. Situația mamelor adolescente este adresată în mai mare detaliu și în raportul „Sănătatea Mamei și a Copilului” efectuat de Code for România în anul 1 al programului Civic Labs, între 2019-2020.

Programul de asistență comunitară are ca scop suplinirea golurilor create de accesul limitat la servicii medicale pentru persoanele ce aparțin unor grupuri sau regiuni defavorizate, prin oferirea de informații și consultații efectuate fie de asistenți medicali comunitari, fie de mediatori sanitari. Astfel, nevoia acestor servicii este cu atât mai mare în mediul rural, unde numărul de medici de familie este redus, iar cunoștințele medicale sunt limitate. Un studiu UNICEF din 2021 arată că 80% din asistenții comunitari existenți își desfășoară activitatea în rural. Cu toate acestea, numărul asistenților medicali comunitari este insuficient pentru a acoperi toate nevoile existente, datele oferite de Ministerul Sănătății arată că în 2021, România dispunea de 1858 asistenți comunitari și 467 mediatori sanitari, în medie însemnând sub un asistent la 1000 de locuitori.

Lipsurile sunt evidențiate și de distribuția neuniformă pe județe a acestora, același studiu UNICEF arătând că jumătate din numărul de asistenți comunitari care există, sunt distribuiți în numai un sfert din județe. Astfel, numai cinci județe dispun de peste 20 de asistenți comunitari la 100.000 de locuitori (maximul fiind 42,2 în Gorj), 17 județe au între 10-20 asistenți la suta de mii de locuitori, șapte județe au între 5-10 și 13 județe au sub cinci (minimul fiind 0,2 în Brașov). Mai mult de atât, aceasta distribuție neuniformă nu reflectă neapărat județele cu comunitățile rurale cele mai izolate, întrucât din primele nouă județe cu rata de marginalizare rurală cea mai mare, conform Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale, numai patru (Vaslui, Mehedinți, Botoșani, Sibiu) au peste 10 asistenți la 100.000 locuitori. Astfel, deși importanța acestor servicii este recunoscută, dezvoltarea lor este încă insuficientă, lucru semnalat și de Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) 2022.

Pentru persoanele aflate în situații precare, accesul la și discuția cu un asistent social este importantă pentru înțelege care sunt oportunitățile de care dispun și pentru a obține consultarea și ajutorul necesar. În mediul rural, însă, sistemul de asistență socială este unul insuficient dezvoltat, accentuat și de o lipsă de înțelegere a scopului acestei profesii printre locuitorii ruralului, ce limitează utilizarea serviciilor și atunci când există. În secțiunea aceasta, vom discuta în mai mare detaliu starea serviciilor sociale în mediul rural, și resursele dedicate acestora

Serviciul românesc de asistență socială, aflat sub coordonarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, este unul deficitar și insuficient dezvoltat, aceasta manifestându-se mai ales în mediul rural. Deși pe hârtie, legea 292/2011 face obligatorie dezvoltarea unor servicii publice de asistență socială în fiecare unitate administrativă din România, în practică acest lucru nu se realizează. Date prezentate de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) cu sprijinul UNICEF arată că în 2021, servicii sociale licențiate lipseau în 72,2% din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) ale țării, cu precădere cele din mediul rural. Statistici publicate de Ministerul Muncii în același an confirmă acest lucru, raportând că din serviciile sociale oferite, numai 7% se regăsesc în mediul rural. Deși pentru o dezvoltare optimă, este sugerată prezența unui asistent social la 3000 de locuitori, în prezent, în mai mult de 50% din localități această rată optimă nu este respectată, printre ele 70% fiind comunități rurale (CNASR, 2023).

Discrepanța în număr dintre rural și urban se datorează unui număr de cauze, printre care salariile mai mici, infrastructura insuficient dezvoltată ce îngreunează desfășurarea activității, dar și resursele limitate. Mai mult de atât, un număr mare al asistenților sociali care activează în mediul rural nu sunt acreditați sau nu dispun de studii în domeniu, lipsindu-le calificările și specializarea necesară. Aceasta este vizibil în special în ceea ce privește serviciile necesare pentru categoriile cele mai vulnerabile, printre care copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități. Situația este îngreunată și de o lipsă de înțelegere în rural a rolului și competențelor unui asistent social atât la nivel public (care îl văd ca fiind necesar numai pentru minorități și grupurile cele mai sărace), cât și la nivelul administrațiilor locale (care nu au specializare în domeniul serviciilor sociale). Lipsa înțelegerii importanței asistentului social poate conduce mai departe la diminuarea importanței serviciilor sociale, dar și la lipsa prioritizării pentru îmbunătățirea lor.

Și pentru asistenții sociali care există în mediul rural, situația este una adeseori dificilă, întrucât nu dispun de resursele necesare pentru a-și desfășura în mod corespunzător activitatea. Lipsa unei infrastructuri funcționale de transport în mediul rural are un impact negativ și asupra activităților asistenților sociali. De pildă, aceștia reușesc cu greu să ajungă în localitățile unde sunt alocați. Pe lângă aceasta, în unele localități este dificil de asigurat un sediu sau o sală de discuții în care asistenții sociali să poată consulta beneficiarii pentru a le afla nevoile, o consultare ce uneori nu poate fi desfășurată în casa săteanului datorită naturii delicate a unora dintre subiectele discutate. În plus, subfinanțarea serviciilor de asistență socială are un impact negativ asupra oferirii acestor servicii, dar și asupra accesului populației la acestea.

Acest lucru îl poate determina pe asistentul social să folosească propriile venituri pentru a asigura resursele necesare, ceea ce adaugă o presiune suplimentară asupra lui. Pe lângă provocări cauzate de resurse logistice, dificultăți pot apărea și în obținerea datelor și informațiilor necesare pentru a înțelege situația și nevoile persoanelor sau grupurilor ce urmează să primească sprijin. Aceasta se datorează, în parte, faptului că unii locuitori ai ruralui, în special cei din categoriile cele mai defavorizate, nu dispun de acte de identitate. În același timp, și când informațiile sunt disponibile, în multe situații ele sunt împărțite între diverse instituții sau nu se regăsesc în dosarele dedicate persoanelor respective, întrucât lipsește un sistem centralizat și uniform de organizare a lor.

În astfel de situații, asistenții sociali pierd mai mult timp pentru a obține informațiile necesare, ceea ce le îngreunează munca și scade ritmul la care sunt adresate nevoile existente. Aceasta este accentuat de faptul că numărul de cazuri este uneori mult mai mare decât numărul de asistenți sociali disponibili într-o zonă, conducând la aceștia fiind supraîncărcați și la timpul disponibil pentru fiecare caz fiind unul redus. Problemele logistice împreună cu acest timp redus pot conduce, la rândul lor, la o diminuare a calității activităților și serviciilor oferite.