Education for Romania / Școli sigure și bine administrate

Gradul de incluziune în școlile din România este scăzut

Incluziunea este un atribut pe care ar trebui să îl aibă o școală considerată sigură. O școală incluzivă ar trebui să fie adaptată la nevoile fiecărui elev, să fie sigură și primitoare pentru toate categoriile inclusiv cele vulnerabile sau la risc de excluziune socială (copii cu dificultăți financiare, copii de etnie romă, copii cu dizabilități etc). În cadrul prezentei cercetări am identificat câteva categorii de elevi care sunt expuși unui risc mai mare de a fi marginalizați în cadrul școlii, cum ar fi cei cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, elevii de etnie romă, cei care trăiesc în sărăcie sau se află la risc de sărăcie și elevii care fac parte din comunitatea LGBTQI+. Deși lista nu este exhaustivă, vom discuta în acest capitol problemele identificate referitoare la grupuri vulnerabile, dar și alte probleme conexe tematicii de incluziune.

În România, aproximativ 2,3% din populația școlară este formată din elevi înregistrați cu certificat CES (cerințe educaționale speciale) în anul școlar 2018-2019. Certificatul CES, numit formal și Certificat de Orientare Școlară/ Profesională este un document care se eliberează pentru elevii care au necesități educaționale suplimentare, care sunt complementare obiectivelor generale ale educației și care sunt adaptate specific pentru nevoile lor. O parte dintre aceștia nu merg la școală sau o abandonează prematur, iar cei care merg, de cele mai multe ori nu pot da randament din cauza condițiilor de învățare neadaptate la nevoile lor.

O mare parte din profesori nu sunt pregătiți să lucreze cu elevi cu CES sau dizabilități, doar 1 din 20 având cursuri dedicate absolvite. În prezent, nu există o obligație legală pentru cadrele didactice să urmeze o astfel de formare, așa că rămâne la latitudinea acestora să urmeze astfel de cursuri. În ceea ce privește nevoile elevilor cu dizabilități, este necesar să fie luată în considerare și componenta de accesibilizare a mediului de învățare și a procesului educațional. Dacă pentru elevii cu dizabilități fizice de cele mai multe ori se consideră suficientă accesibilizarea infrastructurii fizice pentru a le crește accesul la educație, pentru elevii care au dizabilități mintale, intelectuale sau vizuale este necesară și o adaptare a curriculei, a materialelor didactice, dar și a activităților.

În anul 2020, doar 7% dintre școlile gimnaziale aveau manuale adaptate pentru elevii cu dizabilități intelectuale și doar 14% dintre școli aveau manuale adaptate pentru copii cu dizabilități vizuale. Toate acestea contribuie la crearea unui mediu incluziv. Însă, realitatea arată că fondurile mici alocate școlilor sunt de regulă factorul principal pentru care acestea nu își pot adapta condițiile pentru elevii cu CES sau cu dizabilități. Mai mult, sunt frecvente situațiile în care școlile folosesc fondul alocat pentru elevii cu CES (dacă acesta există) ca să-și acopere alte cheltuieli (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, 2021).

Elevii cu dizabilități sau elevii cu CES ar putea să se adapteze mai ușor la mediul de învățare dacă ar avea acces la un profesor itinerant (de sprijin). Conform Ordinului nr. 5574 din 7 octombrie 2011, rolul unui profesor de sprijin este de a desfășura activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu elevii cu CES care sunt integrați în învățământul de masă. În prezent, un profesor de sprijin are în supraveghere aproximativ 47 de elevi cu CES sau cu dizabilități. Pe lângă activitățile pe care le au cu elevii cu certificat CES sau cu dizabilități, profesorii de sprijin au și activități cu elevii care se află la risc de abandon școlar.

Însă acestea nu sunt prevăzute în normarea activității, deoarece conform legii, normarea se face doar în raport cu numărul de elevi cu certificat CES. Astfel, de cele mai multe ori, profesorul nu reușește să-și îndeplinească responsabilitățile față de toți elevii cu risc de abandon școlar (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, 2021). Distribuția geografică a profesorilor de sprijin este de asemenea problematică, mai ales în contextul numărului mic de posturi ocupate. Studiul de diagnoză realizat de Banca Mondială împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale indică faptul că de regulă profesorii de sprijin sunt concentrați în mediul urban, iar în mediul rural sunt aproape inexistenți (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, 2021).

Stigmatizarea elevilor cu CES, dar și a celor cu dizabilități, este o problemă reală în rândul școlilor din România. Odată cu stigmatizarea, apar frecvent și episoadele de bullying care au un impact pe termen lung asupra dezvoltării copiilor. Integrarea elevilor cu CES sau cu dizabilități într-o clasă din învățământul de masă este de multe ori o provocare atât pentru cadrele didactice, cât și pentru familia respectivului elev. Din cauza lipsei de informare și de alfabetizare referitor la ce înseamnă dizabilitatea, părinții elevilor care nu au dizabilități îi privesc pe elevii cu dizabilități ca pe factori care influențează negativ performanțele școlare ale copiilor lor („trag în jos clasa”). Concepțiile greșite ale acestora sunt legate pe de o parte de nevoia de atenție sporită din partea cadrelor didactice pentru copiii cu CES (în defavoarea celorlalți), și pe de altă parte de percepția că acești copii au comportamente disruptive în clasă (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, 2021).

Un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației a arătat în 2011 că populația romă este cea mai vulnerabilă atunci când vine vorba de abandon școlar, iar raportul RAXEN indică faptul că abandonul școlar, respectiv părăsirea timpurie a școlii, este strâns corelată cu segregarea (Ministerul Educației, 2022). Deși există cadru legal care să interzică segregarea elevilor de etnie romă conform Ordinului nr. 6134/206 privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ, practicile din școli continuă să expună copiii romi la segregare (Ministerul Educației, 2022).

În școlile segregate, s-a remarcat și o calitate mai scăzută a actului educațional față de cele în care nu sunt elevi romi. Spre exemplu, un studiu din 2012 arăta că în școlile în care nu erau elevi romi doar 16% din profesori erau necalificați, în timp ce în școlile în care erau elevi romi, procentul de profesori necalificați crescuse la 28%. În același raport este menționat și faptul că de multe ori calitatea mediului de învățare (laboratoare, săli de clasă, săli de sport, biblioteci) din școlile unde există predominant elevi de etnie romă este problematică și mult mai slabă față de celelalte școli.

Nici atitudinile personalului didactic sau ale părinților nu sunt prielnice pentru incluziunea elevilor de etnie romă în învățământ - un studiu realizat în anul 2018 indică faptul că aproximativ 1 din 8 profesori chestionați în cadrul cercetării consideră că elevii romi ar trebui să învețe în clase separate. Motivele invocate de respectivii profesori pentru răspunsul dat sunt:

• Pentru că consideră că elevii romi au nevoi educaționale speciale ce pot fi adresate mai bine dacă sunt separați;

• Că au un comportament disruptiv care îngreunează predarea pentru ceilalți elevi;

• Pentru că includerea lor determină reacții negative în rândul părinților celorlalți elevi care nu sunt romi. (Bădescu et. al., 2018)

În cadrul proiectului Civic Labs, următorul obiectiv din domeniul Grupuri Vulnerabile este „Fără discriminare împotriva etniei rome”. În cadrul cercetării vor fi abordate mai pe larg problemele care stau la baza îngreunării accesului copiilor romi la educație.

Pentru elevii care sunt parte din comunitatea LGBTQI+ de multe ori accesul la un mediu de învățare sigur este dificil pentru că deseori sunt victime ale discriminării, atât din partea colegilor, cât și din partea profesorilor. Lipsa informării și a înțelegerii fenomenului este unul dintre principalele motive pentru care incluziunea acestora în mediul școlar este greoaie. Atitudinile elevilor și profesorilor din România vizavi de comunitatea LGBTQI+ au fost suprinse printr-un studiu realizat în anul 2016 de Asociația ACCEPT. Atunci când au fost întrebați în timpul studiului dacă elevii LGB sau transgender ar fi în siguranță în școala în care învață, elevii respondenți au menționat că ar fi în siguranță doar dacă nu și-ar declara orientare sexuală.

În ceea ce privește atitudinea profesorilor, conform aceluiași studiu, aceștia au îndoieli în ceea ce privește siguranța elevilor LGBTQI+ în școlile în care lucrează și nu sunt informați pe subiect (Asociația ACCEPT, 2016). Pentru a citi mai în detaliu toate dimensiunile problemelor cu care se confruntă persoanele parte din comunitatea LGBTQI+, vă recomandăm să consultați Raportul Civic Labs „Incluziune pentru persoanele LGBTQI+” unde acestea sunt povestite mai pe larg.