Education for Romania / Școli sigure și bine administrate

Infrastructura școlară este subdimensionată și neadecvată, afectând negativ mediul de învățare

O școală sigură, care promovează învățarea și dezvoltarea, are nevoie să fie adecvată din punct de vedere al infrastructurii igienei și siguranței. Școlile românești se confruntă cu o serie de problemele care pleacă de la deficiențe în atingerea standardelor minime de funcționare, dar și de la lipsa unei planificări adecvate pentru dezvoltarea infrastructurii școlare care să răspundă în mod real la nevoile demografice. Problemele legate de infrastructură sunt mai vizibile în mediul rural, acolo unde lipsa de finanțare își pune amprenta. În acest capitol vom descrie pe larg principalele probleme identificate referitoare la mediul de învățare și infrastructura școlară.

Pentru ca mediul școlar să fie adecvat și să constituie un climat prielnic pentru învățare, elevii, profesorii cât și personalul școlii, trebuie să aibă la dispoziție utilități de bază - precum un mediu cu aer curat, temperatură optimă, acces la apă și toalete etc. Școlile din România au deficiențe majore în ceea ce privește asigurarea unor condiții de bază conform datelor publicate de Ministerul Educației, în anul 2018 una din șase școli nu era racordată la o sursă autorizată de alimentare cu apă, 94% dintre aceste școli fiind în mediul rural.

La nivel național, aproximativ 4.200 de școli nu aveau grupuri sanitare în incinta școlii, 50% dintre acestea fiind situate în curtea școlii, dar fără acces la apă curentă sau racordate la canalizare (Ministerul Educației, 2018). Lipsa unui grup sanitar cu acces la utilități de bază și menținut în condiții de igienă poate avea un impact negativ asupra persoanelor care sunt nevoite să le folosească, reprezentând factori de risc pentru transmiterea de boli infecțioase. Lipsa unor modalități de asigurare a unei temperaturi optime este de asemenea un factor care poate contribui la alterarea sănătății elevilor și a personalului școlii. În anul 2021, aproximativ 3,4% din unitățile școlare nu aveau încălzire.

În anul 2020, aproximativ 20% din unitățile de învățământ nu aveau autorizație sanitară. Parte din motive erau lipsa alimentării cu apă potabilă, lipsa de canalizare sau de grupuri sanitare, clădiri grav degradate, iluminat deficitar, sisteme de încălzire neadecvate, mobilier degradat sau lipsa unui medic școlar angajat (Ministerul Educației, 2020). Aceste motive pot reprezenta pericole grave pentru integritatea fizică sau chiar psihică a elevilor cât și a personalului angajat. Responsabilitatea primirii unei astfel de autorizații nu este însă doar a școlii, ci și a autorităților locale (respectiv a primăriei) care conform legii are în administrarea sa baza materială a unităților de învățământ.

Deși o astfel de autorizație reprezintă certitudinea că o serie de condiții de bază sunt îndeplinite pentru buna funcționare a școlii, autoritățile centrale nu pun presiune pe unitățile de învățământ pentru a le îndeplini. Dimpotrivă, în anul 2020, prin ordinul nr. 1456/2020, Ministerul Sănătății a emis un referat de modificare a Ordinului nr. 1955/1995 prin care standardele pentru primirea autorizației sanitare au fost diminuate, motivația fiind numărul prea mare de școli care nu îndeplinesc condițiile minime pentru un mediu adecvat.

Diminuarea măsurilor a permis soluții de tipul instalării de dozatoare de apă, respectiv bazine de apă pentru chiuvete, în școlile care nu sunt racordate la apă curentă, dar fără ca împreună cu aceste soluții să fie prevăzute și niște mecanisme de verificare pentru asigurarea continuă a accesului la astfel de utilități.

Doar 30% dintre școlile din România funcționează la capacitatea proiectată, în timp ce restul școlilor fie sunt supraaglomerate și elevii învață în trei schimburi, fie nu sunt utilizate la adevărata lor capacitate și au sălile de clasă sunt nefolosite (Ministerul Educației, 2018). Motivele pentru care se întâmplă cele două fenomene sunt diferite, însă ambele sunt asociate cu lipsa de adaptare a unităților de învățământ la schimbările demografice ale comunităților în care ele funcționează.

Mai mult, preferințele părinților pentru școli mai puțin afectate de subfinanțare, fac ca aceștia să le evite pe cele care au mai puține resurse (umane și materiale), aglomerând școlile cu mai multe resurse. Supraaglomerarea este prezentă în aproximativ 10% dintre școli, fiind mai răspândită în cazul învățământului secundar, decât primar (14%) (Ministerul Educației, 2018). Prezența acestui fenomen este motivată și de închiderea pentru renovări a anumitor școli, ceea ce determină relocarea temporară a elevilor. Neutilizarea capacității totale a școlilor este însă o problemă și mai mare, 60% dintre școli aflându-se în această situație.

Fenomenul apare mai des în mediul rural, unde aproximativ două din trei școli sunt folosite sub capacitatea disponibilă. Fenomenul este prezent și în mediul urban acolo unde 46% dintre școli funcționează sub capacitatea lor, în raport cu elevii înscriși (Ministerul Educației, 2018). Atât supraaglomerarea, cât și utilizarea ineficientă a capacității școlilor a fost semnalată și de aproximativ 44% dintre directorii implicați într-un studiu național realizat de OCDE (Talis, 2018).

Un mediu de învățare care încurajează starea de bine și concentrarea trebuie să fie adaptat la nevoile elevilor. În prezent, atât sălile de clasă, cât și laboratoarele din cadrul școlilor nu sunt adaptate unui curriculum actual sau metodelor de predare moderne (Ministerul Educației, 2018). Mai mult decât atât, o parte dintre spațiile dedicate pentru anumite cursuri sau activități - precum laboratoarele, sălile de sport sau bibliotecile - au fost transformate, în anumite școli, în simple săli de clasă din cauza supraaglomerării (Adevărul. ro, 2021).

Școlile din mediu rural sunt mai afectate de lipsa dotărilor în spațiile de învățare. În anul 2018, 72% din școlile din mediul rural nu erau dotate cu laboratoare, 60% nu dispuneau de biblioteci și doar 32% dintre acestea aveau sală de sport. Desigur că nici în mediul urban procentele nu ating pragul maxim, însă situația este puțin mai bună - în mediul urban doar 20% dintre nu au biblioteci, 30% sunt fără laboratoare și 29% nu au săli de sport (Ministerul Educației, 2018).

Au fost semnalate mai multe probleme legate de dotări și de directorii care au participat într-un studiu național realizat de OCDE în 2018: 50% dintre directori spun că echipamentele digitale pe care le au sunt fie insuficiente, fie necorespunzătoare, iar 41% dintre ei afirmă același lucru referitor la materialele didactice (Talis, 2018).

Mai mult decât atât, din interviurile efectuate, a reieșit faptul că neadaptarea la nevoile moderne de învățare s-a resimțit cu atât mai mult în perioada pandemiei, atunci când multe dintre ore în format hibrid s-au desfășurat în condiții improprii - elevii care se conectau de acasă, nu puteau să urmărească ceea ce se scria pe tablă fie din cauza luminii, fie din cauza distanței dintre camera cu care se transmitea interacțiunea și tablă etc. Pe de altă parte, există și școli care au în dotarea lor table inteligente care rezolvă genul acesta de problemă, însă achiziționarea lor implică o investiție majoră pe care majoritatea școlilor nu și-o permit.

Programele „Masă caldă” și „Școală după școală” au fost identificate ca fiind programe cheie care stau la baza strategiei de reducere și prevenire a abandonului școlar. Din cauza unor lipsuri care țin de infrastructura unităților de învățământ, dar și de incoerența strategiei de implementare, cele două programe întâmpină adeseori probleme. Programul național „Masă caldă” este un program de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi. Scopul este să stimuleze prezența elevilor și participarea lor la activitățile școlare, măsura fiind parte din Pachetul Național Anti-Sărăcie.

În Raportul Final privind stadiul implementării Programului pilot „Masă caldă” în anul școlar 2021-2022, au fost identificate o serie de probleme administrative și logistice care nu au fost luate în calcul atunci când programul a intrat în derulare. Printre aceste probleme se numără: lipsa de spații adecvate pentru păstrarea și servirea mesei, timpul de servire a mesei a determinat prelungirea programului și respectiv a îngreunat situația elevilor care învață în schimburi, iar lipsa personalului din școli s-a tradus în atribuirea de sarcini suplimentare pentru personalul actual (Ministerul Educației, 2022).

Programul național „Școală după școală”, asemenea „Masă caldă”, este un program de educație remedială menit să contribuie la scăderea părăsirii timpurii a școlii, dar și a abandonului școlar. Prin programul „Școală după școală”, profesorii pot oferi ore suplimentare elevilor ca să-i ajute cu consolidarea competențelor, să le ofere o educație remedială, dar și să accelereze învățarea prin activități educative și recreative. Educația remedială este un instrument esențial pentru diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar, scopul său fiind acordarea de sprijin elevilor care sunt sau se află în situație de eșec școlar.

Un raport realizat de Salvați Copiii România a identificat că procedura de implementare a a unui program de tipul „Școală după școală” este excesiv de birocratică și consumă o resursă de timp care ar putea fi în schimb oferită elevilor. Mai mult decât atât, a fost sugerat și faptul că bugetarea activităților de educație remedială ar trebui să ia în calcul rechizite și materiale școlare, o masă caldă, activități extrașcolare, dar și acoperirea costurilor pentru întreținerea spațiului în care se desfășoară - spațiul fiind considerat insuficient de o treime dintre respondenți (Salvați Copiii România, 2021).