Education for Romania / Școli sigure și bine administrate

Siguranța școlilor este deseori pusă în pericol de lipsa măsurilor de prevenție și gestionare a riscurilor

Un mediu adecvat pentru învățare nu este de ajuns să satisfacă doar nevoile de bază, dar mai mult decât atât, ar trebui să fie un mediu în care toți cei care fac parte din el trebuie să se simtă în siguranță, atât în cazul în care apare un fenomen neprevăzut, dar și din prisma relațiilor cu celelalte persoane care fac parte din ecosistem. Atât fenomenele legate de violența, care este tot mai comună din școli, cât și legate de superficialitatea cu care este tratată pregătirea în cazul unei situații de urgență, se transpune în mod direct asupra stării de spirit a elevilor, dar și a personalului din școală. În acest capitol vom discuta pe larg despre principalele probleme de siguranță identificate la nivelul școlilor din România.

Anual, conform Protocolului privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național preuniversitar și superior, încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației, școlile au obligația să facă patru exerciții de simulare în caz de situație de urgență (cutremur, incendiu etc.). Acest tip de activități trebuie organizate la nivel de școală cu ajutorul uneia dintre comisiile permanente, anume comisia desemnată ca să asigure desfășurarea activităților care să instruiască atât personalul din cadrul școlii, cât și elevii, despre cum să acționeze în cazul unei situații de urgență. Din interviurile efectuate, am aflat însă că astfel de exerciții se fac de regulă aproximativ unul pe an, iar multe dintre persoanele angajate în școli nu știu să folosească echipamentele de stingere a incendiului. Mai mult decât atât, există și o lipsă acută de pregătire a personalului școlar și a elevilor pentru acordarea de prim ajutor. În anul 2017, a existat o inițiativă legislativă pentru introducerea cursurilor de prim ajutor, care a fost respinsă în 2018 de Senat. În expunerea de motive pentru inițierea legii, a fost menționat faptul că doar 0,5% din elevii înscriși la momentul acela în învățământul gimnazial și liceal aveau cunoștințe pentru acordarea de prim ajutor (Camera deputaților, 2017).

Autorizația de securitate la incendiu este un document emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean (ISU) prin care se certifică faptul că în urma evaluării realizate de ISU unitatea de învățământ îndeplinește cerințele esențiale pentru securitatea la incendiu. Până în anul 2019, fiecare școală avea nevoie de o astfel de autorizație pentru a primi avizul de funcționare din partea ARACIP, însă, din anul 2019, această responsabilitate a revenit primăriei. Deși este foarte important ca orice clădire să aibă această autorizație pentru siguranța celor care o folosesc, în continuare există școli care nu o au. Numărul școlilor care nu au autorizație a fost comunicat diferit de mai multe entități conform unei analize făcute de EduPedu. Conform ultimelor raportări, în anul școlar 2022-2023 ar fi 3.783 de școli care funcționează fără autorizație, motivele invocate fiind legate de „capacitatea administrativă” a școlilor.

În februarie 2023, atunci când s-au produs cutremurele din Turcia și Siria, consecințele lor au reprezentat un semnal de alarmă pentru autoritățile de pe întreg teritoriul Europei, inclusiv România. Conform informațiilor din SIIIR, în februarie 2023, 45 de școli erau încadrate în risc seismic I (adică s-ar putea prăbuși în cazul unui cutremur), 701 erau încadrate în risc seismic II, în risc seismic III erau încadrate 2839, iar în risc seismic IV erau încadrate 808 de clădiri școlare (Ministerul Educației, 2023).

În septembrie 2020, Ministerul Afacerilor Interne anunța înființarea Direcției pentru Siguranță Școlară în cadrul Poliției Române, structură care are ca scop menținerea unui mediu școlar sigur și prevenția violenței, a bullyingului, a traficului de persoane sau a drogurilor în cadrul școlilor. Pentru funcționarea ei au fost alocate la nivel național 270 de funcții, în raport cu aproximativ 6.000 de unități școlare, însemnând 0,045 polițiști per unitate școlară. Deși structura există deja de doi ani, în cadrul cercetării nu am reușit să găsim multe informații despre activitatea pe care o desfășoară.

Lipsa cabinetelor de medicină școlară este o problemă recurentă pe care am menționat-o în mai multe dintre rapoartele noastre, însă reprezintă o problemă identificată și în acest raport. Cabinetele de medicină școlară sunt cruciale când vine vorba de siguranța elevilor, fiind locul în care aceștia pot primi prim ajutor de specialitate din partea unor cadre medicale. În anul 2021, conform datelor statistice publicate de Institutul Național de Statistică, existau un total de 2.031 de cabinete de medicină școlară din care doar 22 se aflau în mediul rural.

Până recent, termenul de bullying nu exista în limba română, însă amploarea fenomenului a determinat împrumutul conceptului. Faptul că bullying-ul nu putea fi definit în limba română ca o acțiune concretă care este caracterizată de intenționalitate, a determinat dificultăți atunci când s-au realizat studii care să-l măsoare. Lipsa unei înțelegeri unitare a bullying-ului împiedică și membrii societății să îl recunoască. Experții intervievați susțin că de cele mai multe ori, dacă un copil este întrebat dacă a fost victimă a bullying-ului, există riscul ca acesta să subestimeze sau să supraestimeze ceea ce i s-a întâmplat. Mai mult decât atât, cazurile de bullying ajung să fie trecute cu vederea chiar și de adulți - de multe ori, un episod de bullying ajunge să fie văzut „ca o joacă” și nu este gestionat ți raportat corespunzător.

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament agresiv și intenționat care provoacă suferință și implică un dezechilibru de putere între agresor și victimă, manifestându-se repetitiv și regulat. Este important ca bullying-ul și cazurile de violență să fie diferențiate pentru că spre deosebire de bullying, violența poate apărea și dintr-o manifestare a unei emoții puternice precum furia, acolo unde dacă sentimentul se diminuează, violența dispare - în cazul unui episod de bullying, comportamentul agresiv nu dispare, ci se repetă (Salvați Copiii, 2023). În episoadele de bullying există de regulă trei tipuri de participanți - agresor, victimă și martori („bystanders”).

Un studiu realizat de Salvați Copiii arată că 73% din copii au afirmat că au fost martori ai unei situații de bullying în școala în care învață, iar cea mai comună reacție pe care aceștia o au vizavi de un episod este să se uite, nu să intervină (Salvați Copiii, 2023). Lipsa alfabetizării în rândul personalului școlar cu privire la ultimele tendințe în materie de bullying, duce la cronicizarea fenomenului. Cadrele didactice nu sunt de cele mai multe ori instruite cum să acționeze în astfel de situații sau sunt instruite, însă calitatea pregătirii pe care o primesc este de cele mai multe ori una rudimentară. Conform unui studiu realizat de Salvați Copiii, s-a remarcat faptul că unii dintre copii au mărturisit că există și momente în care profesorii încurajează bullying-ul sau devin și ei martori la fenomen fără să intervină în mod real (Salvați Copiii, 2023).

Conform Ordinului Ministrului Educației și Cercetării (OMEC) nr. 4343/2020, în fiecare școală din România ar trebui să existe o comisie permanentă care să gestioneze cazurile de bullying și să prevină apariția acestora. În realitate, dintr-un total de aproximativ 5.000 de școli care au personalitate juridică, în doar 5% există astfel de comisii care să funcționeze. Deși nevoia acestor grupuri este una acută, nu se aplică nicio sancțiune pentru școlile care nu au astfel de grupuri de lucru. Astfel, în lipsa unei comisii care să preia acest rol, este foarte dificil să se realizeze o intervenție eficientă. La nivel internațional există studii care arată că intervențiile anti bullying nu pot fi eficiente dacă sunt limitate doar la ore sau activități extracurriculare, ci acestea trebuie să aibă o abordare care se răsfrânge asupra a tot ceea ce înseamnă mediul social din cadrul școlii și asupra mentalității colective la nivelul școlii (Cappadocia et al., 2012). Prin programul Școli Fără Bullying, Salvați Copiii oferă ajutor școlilor care vor să înființeze astfel de comisii la nivelul școlii care ar putea să implementeze programe eficiente de prevenție, însă până în prezent, doar 163 de unități de învățământ au beneficiat de ajutor (Salvați Copiii, 2022).

Asemenea bullying-ului, cyberbullying-ul este un fenomen similar, dar care se petrece în mediul online și reprezintă o problemă pentru tinerii din România. Deși numărul victimelor de cyberbullying tinde să fie mai scăzut față de cel al victimelor de bullying, vârstele la care se manifestă cel mai frecvent sunt similare, și anume între 11 și 13 ani (HBSC, 2018). Un studiu cross-național realizat în anul 2018 arăta că România avea cea mai ridicată rată de producere a cyberbullying-ului în comparație cu celelalte țări incluse în cercetare - Germania, Grecia, Islanda, Olanda, Polonia și Spania (Athanasiou, K. et.al, 2018).

Creșterea accesului la internet a determinat și o creștere a utilizării rețelelor de socializare în rândul tinerilor, lucru care a contribuit la creșterea ratelor de prevalență a cyberbullying-ului. Mai mult decât atât, subestimarea riscurilor de către părinți sau chiar a lipsei competențelor digitale în rândul lor, sunt considerate ca fiind factori care au contribuit la creșterea fenomenului (Athanasiou, K. et.al, 2018). Pentru că nu există legislație care să atingă problema cyberbullying-ului, raportarea acestor cazuri este de multe ori inexistentă.