În luna octombrie 2019 am solicitat consolidare juridică a tuturor atributiilor din domeniul digitalizarii într-o singură autoritate, în subordinea primului ministru. Înființarea Autorității pentru Digitalizarea României, aflată atunci în subordinea premierului, a răspuns parțial acestei nevoi. După trecerea ADR în subordinea unui minister, nu avem în acest moment o concentrare a atribuțiilor privind dezvoltarea produselor digitale la cel mai înalt nivel administrativ

Consolidarea atribuțiilor legate de serviciile digitale poate fi făcută într-o structură administrativă comparabilă cu alte organisme similare din alte guverne. Efortul juridic trebuie dublat de crearea de capacitate tehnică prin atragerea de resurse umane specializate care să asigure coordonarea operațională a procesului de digitalizare. 

Nu în ultimul rând, un efort de digitalizare în care este nevoie de sincronizarea tuturor actorilor din administrația publică nu poate avea loc fără un puternic sprijin politic real. Procesul de digitalizare este acum puternic frânat de lipsa de capacitate operațională la nivel guvernamental. 

 Pe scurt:  

- Concentrarea tuturor atribuțiilor legate de digitalizarea serviciilor într-o autoritate aflată în subordinea directă a premierului

- Dezvoltarea capacității tehnice și operaționale

Discursul pe tema digitalizării în România s-a concentrat întotdeauna pe atragerea de programatori în instituțiile statului. Acest lucru este bineînțeles important, însă nu suficient în procesul de digitalizare. Handicapul major al instituțiilor statului stă în lipsa capacității de (1) evaluare a nevoilor de digitalizare, (2) înțelegere a cauzelor acestora și (3) concepere de soluții funcționale. Niciunul dintre aceste lucruri nu stă în puterea programatorilor IT. 

Ele fac obiectul experților în user experience design și a analiștilor de business. Eforturile administrației publice ar trebui să se concentreze pe atragerea acestor specialiști în instituțiile statului pentru a se asigura că instrumentele digitale contractate sunt cele potrivite pentru activitatea lor, că respectă standarde de livrare și accesibilizare, că sunt construite urmărind principiile de design centrate pe utilizator (atât din perspectiva funcționarului public cât și a cetățeanului) etc. 

Fără excepție, toate eforturile de digitalizare de succes la nivel global au avut la baza atragerea acestor specialiști în domeniul public. Unul dintre cele mai elocvente exemple este crearea US Digital Services în Statele Unite ale Americii sub administrația Obama, program continuat de administrația Trump, care a reușit să reducă la jumătate rata de eșec a produselor software guvernamentale. 

Din păcate România are în momentul acesta foarte puțini experți în domeniu datorită lipsei unui cadru legislativ care să reglementeze meseria, dar și lipsa unei educații formale în sistemul de învățământ universitar.

 Pe scurt:

- Recunoașterea meseriei de user experience designer; 

- Crearea de programe de diplomă în instituțiile de învățământ superior care să pregătească specialiști UX; 

- Atragerea de specialiști UX și analiști de business în instituțiile statului.

În acest moment, statul român nu are capacitatea de a-și identifica în mod corect problemele și de a găsi răspunsul digital optim pentru ele. Construcția oricărei strategii de digitalizare la nivel instituțional nu poate avea loc fără o analiză în profunzime a nevoilor existente. 

Urmând exemplul tuturor țărilor care au desfășurat un proces de digitalizare de succes, propunem crearea de echipe interdisciplinare, formate din câte trei specialiști complementari: 1 analist de business, 1 user experience designer și 1 arhitect software. Aceste echipe ar trebui să fie integrate timp de un an în fiecare instituție publică în care să (1) analizeze procesele interne ale acesteia, modurile de interconectare cu celelalte instituții, să evalueze nivelul de maturitate digitală al instituției, (2) să transmită toate rezultatele acestei analize către ADR și sub coordonarea acestuia să (3) construiască conceptele soluțiilor tehnice necesare pentru a fi contractate spre implementare.

 Pe scurt:  

- Recrutarea unor echipe mixte formate din: 1 analist de business, 1 user experience designer și 1 arhitect software; 

- Integrarea acestor echipe pe durată determinată în instituțiile publice pentru analiza de nevoi și conceperea de soluții viabile de digitalizare.

Propunem impunerea prin legislație a obligativității dezvoltării în regim open-source a soluțiilor software contractate de către instituțiile publice centrale și locale. Argumentele pentru această tranziție către open source sunt: 

- Costuri minime de reutilizare a produselor informatice. În acest moment, în special în administrația publică locală, dar și în general, statul cumpără același software de mai multe ori în loc să achiziționeze o singură dată și să reutilizeze ori de câte ori are nevoie. 

- Acest lucru se reflectă și în timpul foarte mare de implementare a unor soluții similare, uneori identice la nivel central sau local. 

- Poate cel mai important argument pentru tranziția către cod sursă deschis este eliminarea dependenței de furnizorii de servicii IT și facilitarea transferului unui produs către un alt dezvoltator cu ușurință. 

- Creșterea gradului de transparentizare. Orice cetățean va putea accesa codul sursă al produselor informatice dezvoltate din bani publici. Există de altfel o tendință în creștere a guvernelor de a se deschide în acest fel considerând un drept al cetățenilor accesul la ”public code”. 

- Prin accesul tuturor la codul sursă, se pot crea comunități de contributori în rândul cetățenilor care să poată printre altele semnala erori, vulnerabilități sau propuneri de îmbunătățire. 

- Dezvoltarea de servicii reutilizate integrate și unitare. Software-ul produs pentru domeniul public poate profita de existența unor servicii integrate, care să fie dezvoltate pe orizontală, across services. Un exemplu ar fi: fiecare produs software va avea un modul de login. În loc de a scrie câte un modul pentru fiecare aplicație în parte, statul poate să ofere un modul unitar de login, cu care fiecare aplicație să se poată integra. 

- Facilitează cooperarea între instituții publice cu nevoi similare ducând printre altele și la descentralizarea efortului de digitalizare.

O astfel de politică trebuie să fie dublată de standarde clare de dezvoltare a software-ului din domeniul public (discutate mai jos) și de sprijin oferit instituțiilor publice în procesul de contractare și evaluare al produselor open-source. De aceea, considerăm că este nevoie de o perioadă de tranziție în care procentul de produse software dezvoltate obligatoriu în regim open source să crească de la 20% la 100% în termen de trei ani. De asemenea, Guvernul trebuie să ofere toată infrastructura necesară dezvoltării open-source precum și programe de educare a personalului IT din administrația publică cu privire la ce presupune acest tip de development de software.

Mai mult, trebuie creat un catalog de soluții digitale pe care orice instituție publică îl poate accesa pentru a alege produsele informatice care îi deservesc cel mai bine activitatea.

 Pe scurt:  

- Crearea unei obligații legale de dezvoltare de produse digitale în regim open source de către autoritățile publice locale și centrale cu o perioadă de implementare treptată de trei ani; 

- Punerea la dispoziție a infrastructurii necesare pentru dezvoltarea open-source de către instituții; 

- Oferirea de programe de asistență și training a personalului IT din instituții; 

- Crearea unui catalog online de soluții digitale open source dedicate administrației.

Guvernul trebuie să impună prin legislație standarde foarte clare de dezvoltare de software în domeniul public, după cum urmează: 

A. Standarde de reutilizare pentru a asigura faptul că, încă din etapa de development tehnic, produsele digitale din spațiul public sunt construite în așa fel încât orice altă instituție poate să beneficieze de aceeași soluție cu minim de efort de reimplementare și adaptare. După cum am menționat și mai sus, o politică open-source ar facilita și mai mult atingerea unui astfel de standard. 

B. Standarde minime de disponibilitate a produselor software din domeniul public - un sistem al statului trebuie să asigure o disponibilitate de minim 99,9% dacă oferă un serviciu critic - asta înseamnă că acel sistem, în afara de mentenanța planificată, trebuie să nu fie inaccesibil mai mult de 8 ore de-a lungul unui an. 

C. Standarde de scalabilitate, care se referă la faptul că sistemul trebuie să fie capabil să păstreze o calitate ridicată a serviciului oferit indiferent de numărul de utilizatori care îl folosesc. 

D. Standarde de securitate, care spun că un produs informatic dezvoltat pentru sistemul public trebuie să aibă ca principală calitate reziliența în fața atacurilor cibernetice. 

E. Standarde de flexibilitate care se traduc în capacitatea unui sistem informatic de a rămâne accesibil utilizatorilor chiar dacă trece prin schimbarea unui furnizor de servicii. 

F. Standarde de integrabilitate sunt standardele unitare care se asigură că un produs software dezvoltat în domeniul public poate schimba informații sau se poate interfața cu un alt produs software din domeniul public, cu ajustări minime. 

G. Standarde de reprezentare a datelor care spun că datele expuse de administrația publică trebuie armonizate, în așa fel încât ele să poată să fie reprezentate la nivel de metadate, pentru a asigura coerența și a facilita distribuția și consumarea acestor date. Pe scurt, datele expuse public trebuie sa fie conforme unui RDF (Resource Definition Framework).

H. Standarde de formatare a datelor și anume, datele expuse de administrație trebuie să folosească formate de date acceptate de industrie: JSON, XML. 

I. Standarde de distribuție a datelor care spun că modul de expunere al datelor trebuie să respecte standarde ale industriei: REST, messaging queues etc.

 Pe scurt:  

- Legislație comprehensivă în ceea ce privește dezvoltarea și livrarea de soluții digitale în sectorul public.

Din păcate în acest moment nu sunt respectate normele legislative de accesibilizare a platformelor publice ale statului în raport cu cetățenii săi. Considerăm că este necesar un audit din punct de vedere al nivelului de accesibilitate al acestor instrumente digitale pentru persoanele cu dizabilități și refacerea acestora în consecință. Un segment important al populației (cca 800.000 de persoane) din România nu poate utiliza platforme ce conțin informații de interes public în acest moment.

 Pe scurt:  

- Auditarea sistemelor informatice și a platformelor publice ale instituțiilor din punct de vedere al accesibilității pentru persoanele cu dizabilități; 

- Accesibilizarea softurilor guvernamentale.

Sistemele informatice funcționale au ca cerință un utilizator capabil să le administreze. În acest sens, recomandăm o evaluare a nivelului de maturitate digitală a personalului din sistemul public, urmată de implementarea de programe de învățare prin care aceștia să își crească competențele digitale. Un astfel de efort are nevoie și de monitorizare a progresului, precum și de programe de actualizare a cunoștințelor pe parcursul timpului.

 Pe scurt:  

- Evaluarea competențelor digitale a personalului din sistemul public; 

- Trainingul funcționarilor publici.