Cum scoți un elefant din cameră?

Povestea începe cu o mână de oameni și un obiectiv ambițios: să sprijinim sănătatea mintală pentru toți în România. Un elefant de care avem tot mai puțin loc în cameră, pe care îl ocolim cu entuziasm când vine vorba de finanțare și politici publice, sau pe lângă care, cei care oferă servicii, pășesc pe vârfuri cu o puternică deznădăjduire. Un elefant care crește constant, pe care îl hrănim cu eșecurile altor sisteme, diverse agresiuni sociale și contexte dificile de trai. Și în ciuda acestui fapt, sperăm că dacă închidem ochii va dispărea. Sau dacă șoptim despre el, în loc să strigăm despre cât de tare ne doare, va durea mai puțin. Un elefant în care batem cu pumnii și plângem cu furie atunci când înghite pe cineva drag, în încercarea de a înăbuși o durere care preferăm să nu fie văzută.

„1,420 de ore de cercetare, 55 de probleme identificate, 320 de ore de incubare, 17 soluții depistate“. Asta puteți citi la pagina 9 a raportului tocmai lansat. Însă pentru mine, care am pus umărul la acest efort, toate cifrele astea se transpun simplu în „mult”. Multe ore investite, prea multe probleme de trecut în revistă, poate am fi putut mai mult la incubare și mai mult la soluții, poate chiar am fi putut să rămânem mult și bine aici, în acest obiectiv, pentru ca e extrem de mult de muncă. Prea multe pagini și uneori prea multe repetiții, pentru ca mai rămâneam fără cuvinte. Dar chiar dacă ne simțim secătuiți de cuvinte, am avea nevoie de mai multe discuții pe acest subiect, care să ducă spre acțiuni reale. Nu mai putem sta cu mâinile încrucișate și umerii ridicați, pentru că problema este prea complexă, sau elefantul e prea mare. De undeva trebuie să îl apucăm.

Dacă citiți raportul raportul veți identifica copii, tineri, adulți, părinți, vârstnici și familiile lor. Ale tuturor. Persoane instituționalizate, încarcerate sau sub protecția copilului. Elevi, profesori, consilieri școlari. Persoane fără adăpost. Medici, asistenți medicali, psihologi, echipaje de intervenție. Locuri de muncă, instituții publice și private. Persoane care trec prin evenimente dificile. Persoane cu un diagnostic de tulburare mintală. Persoane care nu știu că au o tulburare mintală. Persoane care accesează servicii și altele care nu au unde să le acceseze. Persoane marginalizate și persoane care stigmatizează. Sau doar persoane. Pentru că dacă ești o persoană care trăiește în societatea noastră, este foarte probabil ca tu sau cineva din cercul tău apropiat să se confrunte, măcar o dată în viață ,cu un eveniment legat de sănătatea mintală. 

Nu am reușit să îi cuprindem pe toți, dar am pornit la drum cu o parte dintre ei. Am păstrat acel toți  în titlu ca să ne țină responsabili și să investigăm dincolo de problemele cele mai evidente, cele despre care se mai discută din când în când. Dar am ajuns să descoperim că este poate prea ambițios acest toți, din moment ce țara noastră se confruntă cu dificultăți în gestionarea  sănătății mintale chiar și pentru câțiva. Dar l-am păstrat ca un azimut sau ca o viziune pentru societatea în care ne dorim să trăim.

Timp de câteva luni, echipa noastră a scanat mii de pagini de informații, a încercat să înțeleagă procese, strategii și legi (mai clare sau mai obscure), să solicite clarificări de la instituții publice, să caute și să sintetizeze date statistice, să vadă lumea prin ochii a zeci de experți din domeniu și să dea voce unui mic fragment din milioanele de persoane a căror viață se intersectează într-un fel sau altul cu sănătatea sau cu boala mintală în România. Am vrut să identificăm zone în care noi, prin tehnologie, putem pune umărul la  un „mai bine“. Am publicat rezultatele cercetării ca să avem un suport de discuție pe mai departe. Ne-am dorit să oferim un punct de plecare pentru oricine e interesat să schimbe ceva la firul ierbii sau dintr-o poziție de influență. Este nevoie de eforturi coalizate pentru schimbări strategice, care să ducă povestea mai departe. Citiți acest raport ca pe o invitație la dialog, și mai mult decât atât, o invitație la acțiune. 

De multe ori, de-a lungul vieții, mi s-a spus că sunt idealistă, că lucrurile sunt greu de schimbat, că elefanții sunt prea mari. Dar poate ceea ce ne lipsește uneori este comunitatea sau contextul în care să întâlnești oameni la fel ca tine, care cred în (și muncesc pentru) schimbare. Așa că în loc să visez doar la o societate în care nu mai trebuie să vorbim despre sănătate mintală folosind termeni ca  „domeniu orfan”, „nu este o prioritate”, „nimănui nu îi pasă de…”, „nu stim, nu sunt date”, „tabu”, „stigmă”, „învechit”, „lipsă acută”, „confuzie”, „pompieristic”, „ar fi frumos dar…”, sau „nu sunt bani”, sunt alături de o echipă întreagă, care face pași sistematici către soluții. 

La Code for Romania nu se mai simte un elefant în cameră. Avem în schimb 55 de cutii mari, cu câte o problemă descrisă în ea. Cutii care ne oferă contextul necesar să înțelegem problemele și să identificăm mecanisme prin care să  abordăm sănătatea mintală. Nu ne mai simțim paralizați de complexitatea problemei, deși mai suntem împovărați de drumul lung pe care trebuie să îl parcurgem până la un „mai bine“ real. Nu doar noi, ci și alte organizații care sunt pe drumul acesta. Dar tu ne poți ajuta. Alege o cutie, pornește o discuție informată despre o problemă care ne împiedică să avem sănătatea mintală pentru toți în România, caută niște aliați și testează un mod de a o rezolva. Sau susține o organizație care face deja asta, dacă nu vrei să te implici direct. Sau, dacă te pasionează tech, poți alege să susții una din cele 17 soluții digitale proiectate de noi în acest ecosistem, pentru care vom trage tare să le aducem la lumina zilei. Și în tot acest proces, ne dorim să vedem din ce în ce mai mulți oameni care își suflecă mânecile și iau o cutie în brațe, în loc să pășească tiptil în jurul elefantului. Împreună PUTEM.

Programul Civic Labs îi are ca parteneri strategici pe ING Bank România și Lidl România. Sponsorul temei „Sănătate Mintală pentru Toți” este Synevo.