Salutare prieteni. Suplimentul de azi e unul aniversar, nu doar pentru că astăzi e ziua mea dar și pentru că la început de aprilie an de an serbăm Code for Romania, care e deja în cel de-al cincilea an de existență. Da, prieteni dacă Code for Romania ar fi un copil în loc de un ONG v-ar face boomeri și probabil deja ar avea mai mulți followeri pe TikTok ca voi. Ar avea probabil și prima piesă trap. Cred că ați auzit săptămâna trecută despre Code for Romania destule de la toți prietenii și partenerii noștri și cu povești despre mine n-o să vă plictisesc prea mult așa că vă prezint acest episod super special din suplimentul cultural cu și despre chestii care îmi plac mie (unele le-am mai recomandat), care poate o să vă placă și vouă. Și dacă suplimentul vă unge inboxul sau dacă vă place digitalizarea, voluntariatul și scandalul donați un ban pentru Code for Romania ori aici ori trimițând PUTEM la 8864 prin SMS. Mulțumesc și mulțumim, noi toți ăștia de la Code for Romania. Să ne vedem cu bine la munte la umbra de brad dacic sau la mare într-o vânzoleală eternă pe plajă.
Cinci filme tripante care mă tripează maxim pe mine
Baraka (1992, Ron Fricke) - Baraka e arta vizuală pentru stoneri prăjiți dusă la concluzia logică. Un film regizat de directorul de imagine al Koyaanisqatsi (alt film fără narativ, la mare căutare între cunoscători ai artei și prăjiți) Baraka este o experiență sublimă care mi-a bântuit anii de facultate.
Duel (1971, Steven Spielberg) - Scris de Richard Matheson, care a scris tone de nuvele și cărți sf și horror printre care I am legend, Duel e Jaws pe autostradă, un thriller care te ține cu sufletul la gură, cum numai Spielberg, chit că baby-Spielberg la filmul său de debut pe vremea aia, știe să facă. Am descoperit Duel pe la sfârșitul anilor 2000 și a devenit unul din exemplele mele go-to despre cum poți să fii CINEFIL și fără să inhalezi Tarkovsky.
The Hour-Glass Sanatorium (1973, Wojciech Jerzy Has) Știi că e un film de CINEFIL adevărat când trebuie să-i cauți trailerul pe Vimeo. Am descoperit acest film acum câțiva ani pe Mubi și am fost absolut fascinat de el. Are câte ceva din nebunia unei adaptări Alice in Wonderland, prăjeala low budget al unui Roy Andersson și ethos-ul Europei de Est. Un film polonez psihedelic, care m-a făcut multă vreme să mă simt fratele de la țară al lui Gorzo.
A pigeon sat on a branch reflecting on existence (2014, Roy Andersson) Apropo de Roy Andersson, am devenit obsedat de Roy Andersson cât am locuit în Suedia, țară din care se trage și în care și-a făcut ridicol de puținele filme pentru cât de influent e. Andersson e un regizor middle aged care face și reface aceeași comedie neagră filosofică despre viață, cu actori amatori în roluri principale, pe buget propriu, cu bani strânși din făcut reclame pentru că statul suedez nu i-a dat bani odată să facă filme și acum sunt certați. A pigeon… e varianta mea favorită a filmului pe care îl reface, chit că lumea tinde să zică că Du Levande (You, the living) e cel mai bun.
Rosencrantz and Guildenstern are Dead (1990, Tom Stoppard) - Un film care m-a obsedat în liceu, Rosencrantz and Guildenstern e cea mai bună reinventare a lui Hamlet făcută vreodată, produsă și regizată de omul care a făcut o carieră din reinventatul lui Hamlet. Nu, nu Kenneth Branagh, plebeule, ci Tom Stoppard. Eram atât de pretențios în liceu încât am mers cu laptopul și niște prieteni să ne uităm la filmul ăsta într-un jazz wine bar. M-am trezit a doua zi dimineața mai mahmur ca Claudius și mai perplex ca Hamlet.
Cinci cărți de căpătâi pentru mine care sper să-ți placă și ție
Jurassic Park (1990, Michael Crichton) - Am crescut obsedat de dinozauri și am citit cartea asta ca un disperat, cred că de zece ori în total. Nici Filmul nu l-am văzut de atâtea ori. Crichton a fost un maestru al literaturii B de mass market, unul din singurii concurenți serioși ai lui Stephen King.
The Half Made World (2010, Felix Gilman) - Gilman a reușit ceva fantastic din punctul meu de vedere, anume de a transforma steampunkul dintr-o formă fără fond, o estetică obosită într-o chestie cu adevărat interesantă, o lume cu adevărat interesantă. Pe lângă asta Gilman chiar scrie bine, surprinzător de bine chiar.
The Corrections (2001, Jonathan Franzen) - O carte care m-a obsedat în liceu atât de mult că am ajuns să-mi dau atestatul la engleză cu o lucrare pe ea. Franzen a scris zece ani la cartea asta, o carte comică tristă despre o familie plină de probleme trasă împreună de dorința matriarhală a mamei familiei de a strânge pe toată lumea “warts and all” pentru o cină de familie de Crăciun.
A Confederacy of Dunces (1980, John Kennedy Toole) - Un roman picaresc absolut sublim despre suferințele inexplicabile ale unui protagonist manchild obsedat de medievistică în lupta cu degenerarea morală a societății din jur. Nu nu este o carte despre un mare gânditor politic clujean, ci primul și singurul roman a lui John Kennedy Toole, lansat postum după sinuciderea tragică a acestuia, prin lupta obsesivă a mamei sale de a îl vedea publicat. Câțiva ani mai târziu romanul lua Pulitzerul. Aproximativ două decenii mai târziu eu, la rândul meu un personaj picaresc manchild, deveneam obsedat de acest roman, în timpul liceului.
Economics without illusions (2010, Joseph Heath) - Cunoscută și ca “Filthy Lucre” (profit spurcat) după un citat (cred) din biblie, cartea filosofului și eticistului Heath e o deconstrucție a miturilor despre bani și economie atât dinspre stânga cât și dinspre dreapta. Una dintre cele mai bune resurse pentru cei care nu cad în extreme, economic vorbind, cartea e foarte , foarte bună pentru o carte (oarecum) de popularizare a științei.
Cinci seriale la care mă tot uit periodic
Firefly (2002) - Unul din serialele mele favorite, Firefly e magnum opus-ul lui Joss Whedon (îmi pare rău, fani Avengers) și o mină de meme și zicale cool, de dinainte să existe conceptul de memă. Am revăzut serialul ăsta de șapte ori pe puțin, dar asta e și din cauză că a dispărut prea devreme, după mai puțin de un sezon. Cowboy, worldbuilding, SF, Nathan Fillion, Morena Baccarin și Alan Tudyk… Tot ce-i mai bun în viață.
Wallander (2008-2016) - Una dintre cele mai bune adaptări ale lui Kurt Wallander, chit că Kenneth Branagh nu poa să pronunțe corect numele personajului pe care îl joacă. Wallander e arhetipul nordic noir-ului, cărțile lui Mankell fiind printre primele noir-uri nordice produse și (după părerea mea umilă) în continuare printre cele mai bune. Wallander nu e doar interesant pentru tematică însă ci și pentru setting, capturând perfect esența peisajelor din Skåne, zona de sud a Suediei, cu propriile sale peisaje și culturi.
Yes, (Prime) Minister! (1980-1988+) - Unul din serialele mele favorite, Yes minister a dus satira politică la rang de ată înainte ca Armando Ianucci să reinventeze conceptul prin THe thick of it. De-a lungul celor zece ani de Yes, Minister și Yes, Prime Minister urmărim traiectoria politică a lui Jim Hacker, un politician nu foarte abil și a secretarului său permanent, birocratul Sir Humphrey, care e prea abil pentru binele tuturor. Obsedat de politică cum am fost toată viața, serialul ăsta a fost mană cerească, încă din facultate.
Twin Peaks (1991-2018) - The Owls are not what they seem. Nu cred că are rost să povestesc despre Twin Peaks, capodopera-serial a lui David Lynch. Doar zic că serialul ăsta mi-a marcat copilăria și spiritul lui Lynch a intrat în mine de mic. Nu m-am recuperat niciodată.
Seinfeld (1989-1998) - Serialul meu de comedie favorit și cel mai bun serial umoristic făcut vreodată dacă mă întrebi pe mine seinfeld mă obsedează până în ziua de azi. Seinfeld e zeitgeist-ul anilor 90 în america urbană distilat și Larry David e un zeu al comediei, lucru vizibil și astăzi, când a îmbătrânit frumos.
Cinci Jocuri care sunt permanent pe hardul meu
Europa Universalis 4 - Un joc aproape imposibil de înțeles pe care îl joc într-una din încarnările sale încă din liceu. EU4 a născut o serie de alte jocuri Grand Strategy inclusiv Crusader Kings 3 și fantasticul Stellaris dar rămâne standardul de aur pentru genul ăsta de joc.
The Binding of Isaac - Cred că am tot spus că am peste o mie de ore în jocul ăsta. Sunt absolut obsedat de el și tocmai a ieșit un add-on nou, unul care îl face foarte greu. Revin cu detalii peste încă o mie de ore.
Slay the Spire - Au tot apărut roguelike deckbuildere în ultima vreme dar tot la original revin chiar dacă nu arată grozav și designul poate fi inegal. Slay the spire e captivant, extrem de captivant și are o rejucabilitate infinită.
Dead Cells - Un Metroidvalia roguelike făcută de o brigadă de anarhiști din Bordeaux. Dead cells e un joc greu dar captivant la care revin obsesiv.
Doofus Drop - poate cel mai stupid joc de mobil pe care îl tot joc Doofus Drop e un joc în care scapi un personaj în jos pe un munte infinit și cade, și tot cade, și îl propulsezi cu… propriile sale gaze în timp ce e lovit de asteroizi, zbori pe flappy bird și te pocnește literalmente mâna lui dumnezeu. E un joc… foarte random. Dar nu la fel de random ca...
Cinci chestii aparent random
Această hartă cu incidența COVID pe UAT-uri
Eu când vine cineva să-mi explice cum stă treaba cu HAPCIU-19
O vacanță virtuală pentru cei din case
Dacă nu vă ajung filmele recomandate de mine, găsiți aici unele interesante.
Cinci din cele mai bune lucruri de pe internetul românesc
Podcastul All Vorbe - despre jocuri și o groază de alte chestii, de obicei supărări culturale și lupte de clasă
Quizurile de pe WikiQuiz ale unui prieten - grele dar entertaining. Când afară nu umblă COVID-ul, le ține și live, de obicei la Grădina Urbană.
Utopia Balcanică - Vasile este viața.
Mindcraft: Stories - Unul dintre cele mai underrated site-uri de pe internet pe probleme de știință, tehnologie, natură și cu voia dvs. Ultimul pe listă, jocuri - unde mai contribuie și subsemnatul.
FrateleNORD - Direct din undergroundul sufrageriei, unul din artiștii mei favoriți autohtoni.
Un playlist cu cinci albume perfecte
Dan Bern - Dan Bern - Descoperit imediat după liceu Dan Bern a devenit rapid unul dintre artiștii mei preferați, ca un fel de hibrid între folk-ul mid-career al lui Bob Dylan și epoca timpurie a lui Springsteen dar cu mai mult umor ca amândoi.
Bob Dylan - Blonde on Blonde - Posibil albumul meu preferat din toate timpurile, era pe heavy repeat în liceu și facultate.
Leonard Cohen - The Future - Cel mai bun album Cohen după părerea mea, The Future e dramatic, e trist, dar e plin de o viață interioară pe care sper să o am și eu la vârsta la care Cohen a scos albumul ăsta.
Arcade Fire - The Suburbs - Mulți fani Arcade Fire zic că trupa “s-a vândut” începând cu albumul ăsta. Eu sunt un fan și al albumelor recente dar the Suburbs rămâne favoritul meu.
Atmosphere - God Loves Ugly - Hip hop abstract despre sentimente, cântat de proto-hipsteri albi din Minnesota. Albumul ăsta nu are dreptul să fie atât de bun pe cât e . Dar e exact atât de bun.
Până data viitoare, prieteni, sper că v-a plăcut această incursiune self-indulgent în ce îmi place mie. Vă mulțumesc că-mi citiți prostiile și că susțineți Code for Romania. Pe curând!
Dragoș C. Costache
Când eram mic m-am tras singur în țeapă la Bran