Sari la conținut

Așteaptă-te, române

De 34 de ani așteptăm.
Așteptăm infrastructură.
Așteptăm servicii publice accesibile. 
Așteptăm să nu mai fim singuri. 
Așteptăm să nu mai fim umiliți.

Și pentru asta așteptăm
următorul lider,
următorul partid,
următoarele alegeri,
următoarea schimbare.

Autor: Bogdan Ivănel

Așteptăm până la anul cu speranța că cineva va face ceva.

Adevărul este că noi înșine suntem cei pe care i-am tot așteptat.

Nimeni altcineva nu vine să ne salveze.

Din 2016 până azi, Code for Romania s-a format în primul rând ca o comunitate a celor care nu vor să mai aștepte, a celor ce își suflecă ei mânecile și construiesc România în care vor să trăiască.

Nu am mai așteptat următorul guvern sau următorul lider: am făcut noi.

Am făcut noi platformele de informare și transparență din jurul alegerilor, deși ar fi fost poate treaba altora. Am făcut noi infrastructura de sprijin atunci când România s-a trezit într-o pandemie sau cu un război la graniță, pentru că altfel nu le-am fi avut. Am făcut noi sistemele prin care cei mai vulnerabili dintre noi au primit acces la serviciile de care au nevoie. Am făcut toate astea pentru că nu ne permiteam să mai așteptăm după alții.

Și nu așteptăm nici până în 2024.

Mai sunt 12 săptămâni până la finalul anului și în fiecare săptămână vom lansa o soluție de care România are nevoie, câte o soluție pe care ne-am fi așteptat să o avem într-un stat funcțional. Niciuna dintre aceste soluții vitale nu mai poate aștepta până la anul, nu mai poate aștepta după alții.

Asta e promisiunea celor 3000 de voluntari și a echipei din jurul Code for Romania. Săptămână de săptămână, în fiecare marți la ora 12:00 vom face România mai bună, așa cum știm noi, prin tehnologie. Pentru că nu avem timp de pierdut, mâine, în 24 de ore de acum, vă întâlniți deja cu prima soluție.

Nu vrem și nu putem fi singuri în acest efort fără precedent. Avem nevoie de voi pentru a ține aceste soluții în viață, pentru a le extinde și pentru a le duce la cât mai mulți oameni.

Suntem 3000 de oameni care am înțeles că noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.

Avem nevoie de încă 3000 de oameni care nici ei nu vor să mai aștepte.

3000 de oameni care sunt gata să ni se alăture cu o donație de 4 euro pe lună.

Suntem 3000 de oameni care caută încă 3000 de oameni ca să putem facem România mai bună azi.

Trimite cuvântul PUTEM prin SMS la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania sau invită pe cineva să facă asta.

Noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.

#PUTEM3000

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații