V-am cerut ajutorul și ați răspuns mult peste așteptările noastre. La finalul zilei de vineri, ne gândeam că singurul lucru pe care îl putem face este să închidem platforma Vot Diaspora în ciuda dorinței noastre de a continua să ajutăm cetățenii din diaspora la fiecare rundă electorală. Voi ați ținut proiectul live pentru cei 102.989 de oameni care au căutat cea mai apropiată secție de votare și care sunt documentele necesare votului. Vă mulțumim.

(stânga) Factura pentru Vot Diaspora, la alegerile europarlamentare. (dreapta) Factura pentru Vot Diaspora după turul I de alegeri prezidențiale.

(stânga) Factura pentru Vot Diaspora, la alegerile europarlamentare. (dreapta) Factura pentru Vot Diaspora după turul I de alegeri prezidențiale.

Vot Diaspora a generat costuri de 5473,89 de dolari anul acesta și ne așteptăm la un cost de peste 3000 de dolari numai în turul doi al alegerilor prezidențiale. Donațiile voastre, venite de la 233 de donatori, au acoperit 4206,18 dolari din acest cost. Tot ca urmare a mobilizării voastre, am primit sâmbătă un mesaj din partea Google care dorește să ne ofere niște credite gratuite pentru proiectul Vot Diaspora, deși în trecut cereri similare ale noastre nu au avut success. Așteptăm acum o confirmare și sperăm ca o parte cât mai mare a diferenței de bani și turul doi al alegerilor să fie acoperite de aceste credite.

Le mulțumim celor care și-au setat donație recurentă. Vom folosi donațiile care vor veni în lunile următoare pentru a menține și dezvolta ecosistemul de aplicații care fac alegerile din România mai libere și mai corecte.

Monitorizare Vot este deja la a cincea rundă de alegeri și ajută observatorii independenți să transmită date în timp real despre ce se întâmplă în secțiile de votare. Cu ajutorul acestui app am redus perioada de raportare cu privire la starea alegerilor de la șase luni la o zi.

De la aceste alegeri am lansat și Rezultate Vot, o platformă care prezintă într-un mod simplu și intuitiv date în timp real despre alegeri: prezență, monitorizarea alegerilor și rezultatele scrutinului. Vom continua să adăugăm în această platformă și datele istorice ale votului în România precum și sondajele.

Avem în dezvoltare o platformă care digitalizeaza declarațiile de avere ale tuturor politicienilor aleși din ultimii 15 ani și alte câteva produse care sperăm că vor veni realitate pentru cele două cicluri electorale de anul următor.

Tot acest ecosistem este construit cu eforturi în întregime pro-bono, nefiind sprijinit de nimeni altcineva în afară de voi prin donațiile voastre și munca voluntarilor Code for Romania.

We are the ones we’ve been waiting for. Nobody else is coming.