
023 Platforma Donatorilor
Participation for Romania:
O societate civilă puternică.
Soluție live
Platforma Donatorilor este soluția care transparentizează datele despre finanțările din sectorul neguvernamental din România. Realizată prin contribuția a 15 dintre principalii finanțatori ai proiectelor societății civile din România, cărora li se adaugă 19 Fundații Comunitare, platforma pune la dispoziție facilități de explorare și vizualizare grafică de date despre fondurile destinate organizațiilor neguvernamentale din toate domeniile de interes.
Investițiile strategice din sectorul non-profit beneficiază astfel de claritate, Platforma Donatorilor fiind un punct esențial de informare cu privire la alocarea sprijinului financiar în domenii specifice de intervenție, identificarea de noi oportunități de finanțare în domenii încă neexplorate, precum și de co-finanțare și descoperirea de noi actori neguvernamentali și proiectele acestora.

Soluție dezvoltată și administrată cu sprijinul
Administrator: Code for Romania
Roxana VitanRomanian-American Foundation investește de peste 10 ani într-o societate civilă mai puternică și, implicit, în progresul României. Am decis să dăm tonul, să facilităm procesul, să investim în Platforma Donatorilor și să fim parte a acestui demers deoarece credem cu tărie că putem aduce o contribuție mai mare în societatea românească dacă reușim să ne coordonăm eforturile cu cei care finanțează soluțiile propuse de sectorul ONG. Platforma este deschisă tuturor finantatorilor sectorului non-profit și are menirea de a crește transparența finantarlor și a sectorului ONG. În calitate de finanțator, considerăm că Platforma Donatorilor ne ajută să construim un ecosistem sustenabil, inclusiv prin crearea de alianțe între donatori, în funcție de arii de interes și/sau geografice. Pentru ONG-uri, autorități și instituții publice și cetățeni, Platforma Donatorilor înseamnă mai multă informație despre inițiativele societății civile și despre finanțatorii sectorului și, pe termen lung, ne dorim să contribuie în mod direct la rezolvarea cât mai multor nevoi din comunitate
Președintele Fundației Româno-Americane
Vezi aici raportul de lansare a Platfomei Donatorilor
Codul sursă
Tot codul scris de comunitatea Code for Romania este open-source. Ne propunem să construim, contribuim la și să încurajăm dezvoltarea librăriei de cod a României pentru a crește calitatea soluțiilor software din spațiul public și nu numai. Codul sursă deschis ajută la creșterea calității infrastructurii digitale construite de actorii din domeniul digitalizării, reduce costurile prin reutilizarea sa în contexte distincte, crește gradul de transparentizare, elimină dependența de furnizori unici și încurajează consolidarea de comunități de contribuitori printre specialiști care pot semnala erori sau pot îmbunătăți componente și funcționalități. Descopera aici codul acestei soluții: