Glosar de termeni

Orientarea sexuală se referă la genul persoanelor de care cineva este atras fizic și romantic. Persoanele care se simt atrase fizic și romantic de sexul opus se numesc heterosexuale. Alte persoane însă sunt atrase sexual și romantic de persoane de același gen sau mai multe genuri. Bărbații care sunt atrași de alți bărbați se numesc gay/homosexuali, iar femeile care sunt atrase de alte femei se numesc lesbiene. Persoanele care sunt atrase și de femei și de barbați se numesc bisexuale sau queer, dacă sunt atrase de mai multe genuri (vezi mai jos despre genul non-binar). Este posibil ca unele persoane să nu simtă deloc sau foarte rar atracție romantică sau sexuală; acestea se numesc aromantice sau asexuale.

Heteronormativitatea este norma socială conform căreia singurul tip de atracție acceptabil este între genuri opuse. Această normă poate da naștere la dezgust, dezaprobare și ură față de cei care nu intră în acest tipar, set de reacții care poartă numele de homofobie. O dezaprobare mai temperată pe fondul lipsei de normalitate poate fi catalogată ca heterosexism.

Identitatea de gen este experiența subiectivă a felului în care cineva își percepe propriul gen. Genul cu care se identifică majoritatea oamenilor coincide cu sexul atribuit la naștere. Acestor persoane li se spune cisgen (sau cisgender sau simplu cis), cis fiind un cuvânt latin care înseamnă “de aceeași parte”, Dacă la persoanele cis identificarea genului cu sexul biologic este firească și de la sine înțeleasă, la persoanele transgender (transgen sau simplu, trans) această identificare lipsește și asta aduce după sine multe frământări, căutări interioare și sentimentul de inadecvare.

O femeie trans este o persoană care se identifică femeie, deși la naștere a fost considerată bărbat, iar un bărbat trans este o persoană care se identifică bărbat, deși la naștere a fost considerat femeie. De foarte multe ori neconcordanța între sexul biologic și percepția propriului gen se resimte de la o vârstă foarte fragedă, iar câteodată ea este conștientizată mai târziu în viață. Vârsta adolescenței este îndeosebi dificilă pentru tinerii trans deoarece corpul lor se masculinizează sau feminizează, dobândește caracteristici sexuale străine felului cum își percep genul. Iar creșterea sânilor pentru un băiat trans, de exemplu, sau îngroșarea vocii în cazul unei fete trans accentuează sentimentul de disociere față de corpul lor. Acest sentiment care creează multă suferință psihică poartă numele de disforie de gen.

Pentru că societatea și chiar unii medici văd această incongruență ca o afecțiune sau o “boală”, persoanele trans au fost puternic stigmatizate. Trebuie știut însă că Organizația Mondială a Sănătății a scos în 2019 identitatea trans de pe lista tulburărilor psihice. Ușurința cu care cei mai mulți oameni se identifică cu genul atribuit la naștere, dar și faptul că persoanele trans nu sunt foarte vizibile, îi face pe mulți oameni să presupună că identificarea cu sexul biologic este singura realitate posibilă și naturală. Așadar, ei consideră că nu pot să existe decât două genuri, femei și bărbați, și este foarte clar cărui grup cineva aparține.

Conform glosarului de termeni ILGA Europe, cumulul atitudinilor, părerilor și comportamentelor personale și culturale negative asupra persoanelor trans, bazat pe prejudecăți, dezgust, frică sau ură, se numește transfobie. Foarte multe persoane care descoperă că se identifică cu alt gen, doresc să treacă printr-un proces de tranziție, care este de mai multe feluri, în funcție de aspectele vieții pe care le implică. Multe persoane trans aleg să treacă prin una, mai multe sau toate tipurile de tranziție, adesea în ordinea de mai jos.

Tranziția socială este faza în care o persoană trans începe să se prezinte în familie și în cercul apropiat de prieteni și mai apoi la muncă și în cercul social mai larg conform genului cu care se identifică. Tranziția socială implică de regulă schimbarea prenumelui cu unul potrivit genului, rugămintea ca ceilalți să i se adreseze cu noul pronume și schimbarea felului în care își exprimă identitatea de gen prin haine, păr, accesorii.

Tranziția medicală implică tratamentul de substituție hormonală (HRT – Hormone Replacement Therapy) cu testosteron la bărbații trans (care determina îngroșarea vocii, creșterea masei musculare) și estrogen la femeile trans (care determină netezirea pielii, creșterea sânilor) și intervențiile chirurgicale de aliniere a anatomiei unei persoane trans cu genul acesteia.

Tranziția administrativă presupune modificarea prenumelui în acte. Procedura schimbării de nume pe cale administrativă este reglementată de OG nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată prin Legea nr. 323/2003. Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, serviciu aflat în subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului în a cărui raza teritorială își are domiciliul. Această procedură trebuie să fie întemeiată și este disponibilă pentru oricine face dovada unuia dintr-o listă de “cazuri întemeiate de schimbare a numelui”. Schimbarea prenumelui cu un prenume specific sexului opus celui din buletin se poate face doar pentru a corecta o greșeală și anume dacă “prenumele purtat este specific sexului opus” sau “când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească”. Prenumele se poate schimba într-unul specific sexului opus abia după ce un judecător a aprobat schimbarea mențiunii cu privire la sex în toate actele de stare civilă. Pentru că tranziția juridică este ultima etapă și una greu accesibilă, multe persoanele trans recurg la schimbarea prenumelui pe cale administrativă într-un prenume unisex (de exemplu: Dani), care este acceptat în orice condiții dacă persoana face dovada că îl folosește și este cunoscută sub acest prenume.

(certificat de naștere), astfel încât acestea să reflecte identitatea de gen

asumată. Aceste schimbări se pot realiza în urma deschiderii unui proces civil în instanță împotriva Consiliului Local (deoarece acesta răspunde de evidența populației), în care persoana transgen trebuie să aducă cât mai multe dovezi că trăiește conform genului asumat. Dacă va câștiga, i se va schimba markerul de sex din buletin, conform cu genul asumat. Este important de știut că sexul biologic pe baza căruia se atribuie genul la naștere este în unele cazuri mai greu de stabilit și nu toată lumea se încadrează clar în una din cele două categorii: masculin sau feminin. Sexul biologic al unei persoane este determinat de mai multe elemente: cromozomul (xx -cel feminin, xy- cel masculin), hormonii (estrogenul sau testosteronul responsabil pentru caracteristicile sexuale secundare), caracteristici sexuale secundare (păr facial și corporal, sâni, voce), organele reproducătoare interne (ovare, uter, testicule), aparatul sexual extern (penis, vulvă).

După naștere, sexul este stabilit pe baza unui singur element: organele sexuale externe (penis sau vulvă). Dar cromozomii pot să nu corespundă cu organele sexuale externe, iar organele reproducatoare să nu corespundă cu caracteristicile sexuale secundare (de exemplu, o persoană poate avea și penis și sâni). Conform Organizației Internaționale Intersex din Europa, 1 din 200 de persoane pot avea variațiuni ale caracteristicilor sexuale, iar aceste persoane, numite intersex, sunt adesea supuse unor operații de ”corecție” a corpului, pentru a le încadra în unul din cele două sexe.

Non-binar sau genderqueer este un termen ce descrie o persoană care nu se identifică cu nici unul dintre cele două genuri. Când vine vorba de adresare, multor persoane non-binare nu le place să li se facă referire prin pronumele “el/ea”, sau să folosească adjectivele declinate după gen (de exemplu: frumos/frumoasă). Adăugarea literei x la finalul adjectivelor a devenit o practică comună în cercurile mai inclusive și pe care multe persoane non-binare o preferă (de exemplu: se folosește o variantă neutră a adjectivului frumosx). Se poartă discuții pentru introducerea unei variante neutre a pronumelui, una dintre propuneri fiind “es”. În limba engleză este deja o practică comună folosirea pronumelui la plural “they/them”, dar fiindcă în română pluralul este oricum declinat (“ei/ele”), folosirea acestuia nu a fost o soluție. Trebui menționat că multe persoane care se consideră non-binare, preferă totuși să fie adresate cu “el” sau “ea” sau ambele, așa că cel mai bine e te să fie întrebate care este modul de adresare dorit. Pentru că în lumea anglo-saxonă, tot mai multe persoane se identifică ca non-binare, presupunerea genului unei persoane doar după nume sau înfățișare nu mai este atât de subînțeleasă. Așa că, în multe cercuri mai progresive și persoanele binare își anunță de la început pronumele preferat atunci când se prezintă.