Mulți tineri LGBTQIA+ se simt extrem de izolați, nu mai cunosc pe nimeni ca ei și nu știu în ce termeni să își descrie experiența
Pentru că nici sistemul educațional, nici majoritatea familiilor din România nu adresează deloc teme legate de identitatea de gen sau orientarea sexuală, mulți tineri nu au acces la informații despre problemele cu care se confruntă ei și nu au cu cine vorbi despre ele. Mulți consideră că problema lor este unică și că este ceva fundamental greșit cu ei. Izolarea este cu atât mare mare în cazul celor care locuiesc în orașe mici sau în mediul rural și fac parte și din alte categorii defavorizate. În plus, pandemia a accentuat izolarea pentru majoritatea tinerilor. Mulți tineri au stat acasă, începând din martie 2020 cu părinții într-un mediu în care nu erau out sau nu erau în siguranță. Această izolare a dus la accentuarea problemelor psihice, a depresiilor sau a anxietății.
Factori ca abuzul emoțional și de multe ori fizic de la școală, lipsa informațiilor necesare autoînțelegerii, lipsa sprijinului din partea părinților și a profesorilor îi țin pe acești copii într-o perioadă extinsă de izolare, alienare și sănătate psihică precară. Situația în care se află întârzie foarte mult procesul de coming-out (de acceptare a orientării sau a identității față de ei înșiși și față de ceilalți), lasă traume adânci și deschide calea depresiilor. Una dintre primele nevoi pe care persoanele LGBTQ+ o exprimă față de ONG-uri este cea de suport psihologic. Listele de terapeuți LGBTQ+ friendly sunt o resursă foarte importantă în comunitate, iar grupurile periodice de suport reprezintă un stâlp în activitatea organizațiilor.
În București și alte orașe mai mari totuși situația poate fi diferită pentru tineri. Cei care vorbesc bine engleza au acces la informații și la modele culturale în care a fi LGBTQ+ e ceva normal. Ajung să-și înțeleagă experiența mult mai ușor să-și asume una din identitățile LGBTQ+ mult mai repede, față de ei înșiși, dar și față de prieteni sau părinți. Deși primele reacții nu sunt pozitive de obicei, unii părinți ajung să-i înțeleagă și chiar să-i susțină pe copii. Există tot mai multe situații în care părinți (de obicei ai tinerilor trans) abordează organizațiile LGBTQ+ pentru ajutor în a înțelege cu ce se confruntă copiii lor și cum îi pot ajuta.
Incidența depresiei și a altor tulburări mintale este mai mare în rândul persoanelor LGBTQIA+, iar sprijinul psihologic este foarte puțin accesibil
Izolarea, lipsa de înțelegere a propriilor trăiri, bullying-ul din școli, neacceptarea de către familie afectează profund sănătatea mintală a persoanelor LGBTQ+ în copilărie, adolescență și chiar în viața de adult. De aceea, atunci când se formează o comunitate, una dintre primele activități este întocmirea pe bază de recomandări a unei liste de terapeuți LGBTQ+ friendly. Trebuie menționat că există atitudini negative și în rândul psihologilor și psihiatrilor (deși mai puțin decât în rândul celorlalte profesii) și foarte mulți nu au experiență în a lucra cu aceste grupuri.
Tinerii sunt extrem de vulnerabili pentru ca ei depind de familie pentru suport emoțional dar și financiar. Ei ar avea nevoie din adolescență de un psihoterapeut care să-i înțeleagă, dar depind de banii și de inițiativa părinților ca să acceseze unul. De aceea, tinerii LGBTQ+ nu au acces la servicii de consiliere decât atunci când devin independenți financiar. În rândul persoanelor trans, problema este deosebit de gravă, studiile internaționale indicând că, în funcție de țară, între 20% și 50% încearcă la un moment dat să-și ia viața. Adolescenții trans sunt extrem de vulnerabili, iar deschiderea către părinți îi pune pe unii în situații foarte delicate: de a fi respinși de către aceștia, de a fi duși la preoți sau psihologi care încearcă să-i vindece, sau chiar de a fi dați afară din casă.
Există foarte puțini medici deschiși și familiarizați cu problemle specifice persoanelor LGBTQIA+
Problemele de sănătate specifice persoanelor LGBTQ+ nu sunt adresate la niciun nivel în formarea medicilor. Pe lângă aceasta, reflectând atitudinea populației generale, unii medici au atitudini homofobe și transfobe cu sau fără voință. Deși persoanele trans care doresc să treacă prin tranziția medicală resimt cel mai acut lipsa specialiștilor deschiși la nevoile lor și celelalte grupuri LGBTQ+ sunt dezavantajate în interacțiunea cu medicii. Ei simt că nu pot fi deschiși despre orientarea sexuală de teamă că ar fi judecați. De asemenea, mulți medici presupun relații heterosexuale și întreabă explicit despre partenerul de sex opus. Conversațiile despre orientarea sexuală pot fi deosebit de inconfortabile la ginecolog, la urolog, la dermatolog, infecționist, medic de familie și pacienții preferă să nu dea aceste informații, deși de multe ori ar ajuta din punct de vedere clinic. În acest context, multe organizații strâng baze de date cu medici care respectă persoanele LGBTQ+ și sunt deschiși să învețe despre nevoile lor.
O nevoie aparte vizează specialiștii în sănătate mintală (psihoterapeuți și psihiatri) familiarizați cu problemele specifice tinerilor LGBTQ+, care să îi valideze și să îi trateze cu respect. O altă nevoie stringentă este cea de specialiști (endocrinologi, chirurgi) care să asiste persoanele trans în tranziția medicală. Și în acest caz persoanele trans se confruntă cu lipsa experienței și dezaprobarea acestora, dar și cu lipsa protocoalelor medicale, care-i face pe mulți medici să evite în totalitate acest domeniu, din prudență.