Environment for Romania / Sate dezvoltate
AgriPlan+
Instrument pentru planificare și organizare pentru fermieri
Soluția AgriPlan+ își propune să fie un instrument digital ușor de folosit, care să sprijine micii fermieri în fiecare etapă a procesului agricol, de la planificare, până la gestionarea eficientă a recoltei. Prin intermediul unei interfețe prietenoase și accesibile, fermierii pot beneficia de previziuni detaliate bazate pe statistici legate de culturi, soluri și condiții meteorologice, asigurându-se astfel că deciziile lor sunt informate și adaptate la realitățile locale.
AgriPlan+ asigură un management eficient al culturilor prin posibilitatea de a monitoriza și înregistra date importante pentru fiecare cultură în parte, cum ar fi perioada de însămânțare, tehnici de irigație, fertilizare. Prin intermediul alertelor personalizate și a unui calendar de culturi, fiecare fermier este ghidat în timp real pe tot parcursul procesului de cultivare.
De asemenea, platforma permite urmărirea precisă a recoltei obținute și gestiunea eficientă a stocului. Analizele și rapoartele generate oferă o perspectivă amplă asupra performanței culturilor și facilitează luarea deciziilor în viitor pentru micii fermieri. Pe lângă modulul de planificare și management al recoltei, soluția propune și un modul de troc între fermieri, care încurajează colaborarea directă și schimbul de produse agricole între membrii comunității. AgriPlan+ face parte din ecosistemul de soluții destinate micilor fermieri, alături de FermierHUB și Platouaș.
SCHIMBĂRI
• Creșterea eficienței operaționale a micilor fermieri
• Planificarea mai precisă a activităților agricole în funcție de factorii externi
• Crearea unui spațiu care să sprijine și să ghideze micii fermieri în luarea unor decizii informate
• Creșterea colaborării dintre fermieri în beneficiul reciproc
Susține dezvoltarea Infrastructurii Binelui
Vino alături de noi și ajută-ne să transformăm toate aceste soluții în realitate. Dacă reprezinți o companie, haide să stăm de vorbă pentru a deveni unul intre donatorii care susțin fondul de digitalizare pentru persoanele vulnerabile din România și din întreaga lume. Ne poți ajuta și printr-o donație lunară sau printr-un SMS cu cuvântul “PUTEM“ trimis la 8864 prin care donezi lună de lună 4 euro către Code for Romania.