Environment for Romania / Sate dezvoltate

Probleme legate de condițiile de trai și infrastructură

O infrastructură funcțională este esențială pentru a oferi un nivel de trai decent pentru cetățeni - prin accesul la apă, electricitate, căldură și la o locuință rezistentă - dar și pentru a asigura o deplasare comodă atât a acestora, cât și a altor entități, printr-o rețea de drumuri solidă. Cu toate acestea, în mediul rural, infrastructura este adesea deficitară și insuficient dezvoltată, un aspect ce stă la baza majorității problemelor cu care se confruntă satele și comunele din România. În această secțiune vom discuta în mai mare detaliu deficiențele infrastructurii în mediul rural, de la calitatea locuințelor și accesul la infrastructura de utilități publice, până la dificultățile de transport.

Calitatea locuințelor rezidențiale din mediul rural este în general precară, acest lucru datorându-se mai multor factori precum: migrația tinerilor în alte zone, îmbătrânirea populației, veniturile mici, dar și vechimea fondului locativ. Când vine vorba de vechimea locuințelor din rural, 84% dintre acestea sunt mai vechi de 20 de ani şi peste jumătate dintre ele mai vechi de 50 de ani (INS, p.21). Conform raportului „Condițiile de viață ale populației din România în 2021”, publicat de INS, procentele gospodăriilor cu probleme ale locuințelor sunt mai mari în rural, comparativ cu mediul urban, fiind vorba mai ales de probleme legate de deteriorarea pereţilor, podelelor sau ferestrelor (62,4 % gospodării în rural cu astfel de probleme, comparativ cu 35,2% în urban), dar și de prezența igrasiei (54,5 % gospodării în rural, comparativ cu 46,9% în urban). De asemenea, locuințele vechi din mediul rural sunt adesea caracterizate și de condiții insalubre, lipsa utilităților de bază și folosirea metodelor de încălzire improvizate, lucruri care pot pune în pericol viața locuitorilor, mai ales a celor vulnerabili, precum vârstnicii, copii și familiile sărace. Întreținerea locuințelor din rural este influențată și de puterea financiară a locuitorilor, care, de cele mai multe ori fiind slabă, nu le permite renovarea caselor conform standardelor optime de locuire. Având în vedere veniturile mici ale gospodăriilor rurale, e mult mai greu pentru locuitori să acceseze instrumente financiare private pentru recondiționări sau renovări ale caselor, cum ar fi împrumuturile bancare. Pe de altă parte, din partea statului nu există programe naționale sau instrumente financiare publice care să vizeze renovări în mediul rural. Singura măsură care adresează locuințele comunităților expuse riscului de sărăcie și excluziune socială este realizarea de investiții de reabilitare termică a clădirilor prin Valul Renovării, componenta 5 din PNRR.

În comunele și satele din România, lipsa infrastructurii de utilități publice afectează un număr mare de locuitori. Astfel, calitatea vieții acestora, dar și a comunității rurale este profund afectată, acest lucru contribuind la adâncirea disparităților dintre urban și rural. Cauzele infrastructurii deficitare în rural sunt de cele mai multe ori de natură financiară și politică. Lipsa unei planificări strategice pe termen lung din partea administrațiilor locale și lipsa susținerii de la nivel central conduc la neintegrarea proiectelor de infrastructură într-o viziune mai amplă privind dezvoltarea rurală. De asemenea, managementul ineficient și inadecvat al resurselor a afectat de-a lungul timpului implementarea și calitatea proiectelor de infrastructură, în ciuda accesului administrațiilor locale la diferite fonduri și linii de finanțare, precum cele din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sau Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny”

Accesul la rețele de apă potabilă, canalizare și epurare

Când vine vorba de accesul la apă potabilă și la rețeaua de canalizare și epurare a apei, conform INS (2021, 2022) doar 39% din populația rurală beneficiază de apă potabilă, 12,7% sunt conectați la rețeaua de canalizare și 12,3% sunt conectați la rețeaua de epurare a apei, în timp ce în urban, procentele sunt de aproape 100% privind accesul la aceste servicii. Tot privind rețelele de alimentare cu apă, Recorder a publicat în 2020 o investigație care arăta cum sunt fraudate fondurile europene pentru racordarea la apă a mai multor localități rurale din Oltenia, analizele apei din rețelele nou inaugurate indicând contaminarea cu bacterii periculoase pentru sănătatea publică. Situația apei în rural este cu atât mai mult îngrijorătoare cu cât aceste analize pentru determinarea calității apei se fac doar de câteva ori pe an, iar de cele mai multe ori locuitorilor nu le sunt comunicate rezultatele. Recorder a creat și o hartă a zonelor afectate, evidențiind că în 2019, 892 de comune depășeau limitele de calitate a apei, conținând substanțe precum amoniu, nitriți sau bacterii fecale. În plus, peste 150 de localități aveau rețele de apă clandestine, fără autorizație sanitară din partea DSP. În satele care nu dispun de alimentarea cu apă și nici de canalizare prin sistemul de utilități publice, practica locuitorilor este aceea de a-și construi propriile fântâni, fose septice pentru canalizare sau diverse tipuri de pompe de apă cu hidrofor pentru apă curentă. Din păcate aceste instalații determină o serie de riscuri de poluare în interiorul gospodăriei.

Baie și grup sanitar în interiorul casei

În raportul „Condițiile de viață ale populației din România în anul 2021” al INS, un procent de 39,4% din gospodăriile din rural nu aveau baie/duș în interiorul locuinței, iar 40,6% din gospodării nu aveau grup sanitar în interiorul locuinței, comparativ cu 3,6%, respectiv 4,1% în gospodăriile din urban. Discrepanțele majore dintre cele două medii se datorează în principal dezvoltării slabe a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, problemă menționată și mai sus.

Accesul la gaze naturale și energie termică

Când vine vorba de încălzirea locuințelor, potrivit Ministerului Energiei (Strategia energetică a României 2022-2030), 3,5 milioane de locuințe, în principal în mediul rural, și peste 80% dintre locuitorii din rural se încălzesc cu lemne. În ceea ce privește rețeaua de gaze naturale, doar 708 de comune (procent de 24,74%), din 2.861, sunt racordate la aceasta. Cauzele acestui procent mic sunt pe de o parte accesul limitat la rețea, și pe de altă parte și costurile aferente racordării pentru populație, cel din urmă fiind și un motiv pentru care populația care are acces la gaze nu se racordează la rețea.

Accesul la energie electrică

Deși în datele oferite de Banca Mondială care arată că din 2019 până în prezent 100% din populația mediului rural din România ar avea acces la energie electrică, realitatea din teren este alta. Ministerul Energiei a estimat că în anul 2019, un număr de peste 52.000 de gospodării nu aveau curent electric, cele mai multe fiind în mediul rural din zonele izolate.

Tot în 2019, Guvernul României a încercat să electrifice doar un număr de 7.136 de locuințe izolate de la rețeaua electrică prin programul „Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate”. Acest program ar fi acoperit instalarea de panouri fotovoltaice pentru fiecare gospodărie, finanțând complet costurile pentru un sistem de 3 kWh. Cu toate acestea, inițiativa s-a confruntat cu dificultăți inițiale, inclusiv un număr mic de solicitări din partea primăriilor locale, din cauza unor cerințe restrictive în ghidul de finanțare (cum ar fi inexistența datoriilor către stat și eligibilitatea beneficiarului în privința statutului proprietății).

Deși au existat inițiative publice sau guvernamentale pentru creșterea accesului la energie electrică, impactul lor nu a reușit să acopere nevoile populației. Au existat și inițiative private care să răspundă la o parte dintre aceste nevoi, precum Energie pentru Viață – Asociația Energia Inteligentă, Econet România – Electrificarea satelor din Apuseni susținut de Ministerul Federal German al Economiei și Energiei sau ONG-ul Free Miorița. Dar, deși aceste inițiative private există, eforturile celor care le coordonează nu reușesc să acopere nevoile la nivel național.

Accesul la servicii de salubrizare

În mediul rural se constată un grad insuficient de acoperire cu servicii de salubrizare. Chiar dacă datele oficiale indică o acoperire de aproximativ 80%, acest procent reflectă doar localitățile cu contracte de salubrizare. Cu toate acestea, există situații în care serviciile nu sunt furnizate corespunzător sau eficient. Cantitățile semnificative de deșeuri aduse de viituri în râuri, dar și existența gropilor ilegale de gunoi, reprezintă o dovadă a abandonării necontrolate a deșeurilor în zonele rurale și a lipsei unei infrastructuri adecvate de colectare. Această problemă a fost amintită și în raportul „Reciclarea și Managementul Deșeurilor” (2021- 2022) din programul Civic Labs al Code for Romania.

Starea precară a drumurilor și lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate în satele și comunitățile rurale creează multiple dificultăți. Aceasta se manifestă prin drumuri neasfaltate, pietruite sau de pământ, care sunt vulnerabile la condiții meteorologice extreme, îngreunează accesul între sate și orașe, conducând la izolarea unor comunități rurale, preponderent cele din zonele montane, limitând accesul la servicii esențiale și oportunități economice. Conform INS, la finalul anului 2022, 33.622 km (38,9%) din totalul drumurilor publice erau drumuri comunale. Aproximativ 54,5% dintre acestea erau necorespunzătoare pentru condiții de trafic adecvate, 35% fiind drumuri pietruite, iar 19,5% drumuri de pământ. Doar 22,5% dintre drumurile comunale erau modernizate, ceea ce evidențiază lipsa de progres în îmbunătățirea infrastructurii.

Raportul Global de Competitivitate din 2019 indică faptul că, în ciuda investițiilor publice semnificative stimulate de fondurile UE, regiunile din România au o interconectivitate deficitară, prezentând un indice de competitivitate al infrastructurii de transport mult sub media UE, cel referitor la calitatea infrastructurii rutiere fiind evaluat la 3 din 7. Cauzele infrastructurii deficitare în rural pornesc de la procesul de selecție și gestionare a investițiilor, în special cele finanțate din bugetul de stat. Lipsa criteriilor transparente de evaluare, absența competiției pentru proiecte și ignorarea abordării integrate devin evidente, în special în contextul Planului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Situații în care autoritățile locale, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, aleg să utilizeze resurse costisitoare din bugetul național, chiar dacă aceleași proiecte ar putea beneficia de finanțare „gratuită” din fonduri europene, ilustrează această problemă. Această lipsă de coordonare se manifestă și în relațiile dintre diferite niveluri administrative (local, județean, național), între tipurile de investiții (lipsa unei planificări secvențiale care poate duce la intervenții repetate în infrastructura recent finalizată) și între sursele diverse de finanțare (confruntarea dintre fondurile din bugetul de stat și cele europene poate favoriza politizarea procesului).

Numărul mare al populației rurale (de 47,8% conform datelor provizorii pentru Recensământul populației din 2021) nu se reflectă și în numărul organizațiilor neguvernamentale care activează în mediul rural. Conform ultimului raport de sinteză a situației ONG-urilor din România elaborat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (2017), doar cca 10.000 de organizații non-profit activează în mediul rural dintr-un total de 42.000 de organizații active. Mai mult distribuția geografică a acestor organizații este concentrată în special pe zona de sud est a țării, multe regiuni fiind complet lipsite de serviciile care ar putea fi oferite de mediul ONG independent sau în colaborare cu autoritățile publice.